Searching for Sugar Man 2012 - O poveste reală atât de frumoasă, încât crezi că nu poate fi decât cea mai reușită ficțiune!

De mult vreau să scriu despre filmul ăsta, poate cea mai frumoasă poveste de viață pe care am auzit-o vreodată, o poveste care nu conține fapte eroice și nemaivăzute ori tragedii care să îți stoarcă lacrimi. Și totuși, e o poveste de-a dreptul fantastică. Atunci când am văzut prima oară filmul, mi-am zis că mai frumos de atât nu se poate. De fapt, este un documentar despre un artist ratat, învăluit în mister, povestea vieții și morții lui Rodriguez.

N-ați auzit niciodată de Rodriguez? Nu-i nimic, mai nimeni n-a auzit! Pe la începutul anilor ’70, un tânăr cu nume hispanic scria muzică, pe care o cânta prin cele mai înghesuite baruri din Detroit. Era discret, poate timid, i se întâmpla să cânte mai mult cu spatele la public, care oricum nu-l prea distingea din norii de fum de țigară. Nu prea se știau multe despre el, unde locuiește, cu ce se ocupă pentru a trăi, cine este de fapt! Apărea de nicăieri ca apoi să dispară înspre același nicăieri, pe la colțul unei străzi din Detroit, oraș aflat în decădere, cu oameni debusolați și zone părăsite.

Rodriguez scria muzică despre toate acestea și o făcea foarte bine. Cei câțiva oameni care l-au remarcat susțineau că, la vremea aceea, doar Bob Dylan să mai fi scris la fel de bine ca el. A scos două albume, primul ”Cold Fact”, apărut în 1970 și ”Coming from Reality” în 1972. Nici unul din cele două albume, deși remarcabile calitativ, n-a avut succes. De ce? Nimeni nu a fost în stare să dea o explicație. În cele, din urmă, casa de discuri a celui de-al doilea album, a hotărât să-l retragă de la vânzare, căci nu mai merita osteneala să ocupe loc pe rafturile magazinelor de muzică.

Nimeni în America nu auzise de Rodriguez, nimeni nu știa ce a devenit. Cu toate acestea, cântecele lui erau adulate la alt capăt de lume, tocmai în Africa de Sud. Cum a ajuns o copie a albumului ”Cold Fact” în Africa de Sud, este iarăși un fapt destul de învăluit de mister. Cert este că albumul lui, copiat iar și iar și transmis mai departe, apoi editat de casele de discuri locale, era un must have în fiecare casă din Africa de Sud, la loc de cinste alături de albumele celor de la Beatles sau Rolling Stones.

La acea vreme, Africa de Sud era un stat militarizat, Apartheid-ul era la apogeul lui, totul era cenzurat, toți erau spionați, nu exista nici măcar televiziune, totul era strict controlat. Ei bine, sub tot acest regim autoritar, versurile anti-sistem ale lui Rodriguez erau pentru sud-africanii de rând un substitut al libertății interzise, o confirmare a existenței unei realități pe care nu o cunoșteau dar pe care ar fi putut cumva s-o câștige, erau un îndemn la a gândi liber, erau inspirația unei generații întregi. Generație care, în cele din urmă, a ieșit în apărarea valorilor și libertăților ei și a reușit!

Timp de peste 25 de ani, tot ce au avut oamenii din Africa de Sud despre Rodriguez a fost o fotografie de pe un album și povestea sfârșitului lui, în timpul unui concert, în care totul a mers prost, când și-a zburat creierii în fața publicului nemilos care-și bătea joc de el, punând astfel capăt la tot și la toate.

După toată această perioadă, un jurnalist muzical, aflat în căutarea unui subiect pentru un articol, hotărăște să afle amănunte de spre moartea lui Rodriguez, idolul și inspirația unei întregi generații...

De aici încolo nu mai spun nimic, vă las să descoperiți singuri! O să spun doar că documentarul, premiat cu Oscar, BAFTA și multe alte premii, vă familiarizează deja cu muzica lui și că n-o să fiți dezamăgiți! O poveste reală atât de frumoasă, încât crezi că nu poate fi decât cea mai reușită ficțiune!

Rodriguez în anii '70

Cause

Cause I lost my job two weeks before Christmas
And I talked to Jesus at the sewer
And the Pope said it was none of his God-damned business
While the rain drank champagne

My Estonian Archangel came and got me wasted
Cause the sweetest kiss I ever got is the one I've never tasted
Oh but they'll take their bonus pay to Molly McDonald,
Neon ladies, beauty is that which obeys, is bought or borrowed

Cause my heart's become a crooked hotel full of rumours
But it's I who pays the rent for these fingered-face out-of-tuners
And I make 16 solid half hour friendships every evening

Cause your queen of hearts who is half a stone
And likes to laugh alone is always threatening you with leaving
Oh but they play those token games on Willy Thompson
And give a medal to replace the son of Mrs. Annie Johnson

Cause they told me everybody's got to pay their dues
And I explained that I had overpaid them
So overdued I went to the company store
And the clerk there said that they had just been invaded
So I set sail in a teardrop and escaped beneath the doorsill

Cause the smell of her perfume echoes in my head still
Cause I see my people trying to drown the sun
In weekends of whiskey sours
Cause how many times can you wake up in this comic book and plant flowers?

You may also like
Total Eclipse (1995) - povestea iubirii turbulente dintre Arthur Rimbaud și Paul Verlaine

Slumdog Millionaire 2008 – sau cum destinul lucrează pentru tine

E clar că este vremea lui Dev Patel, acest actor britanic de origine indiană care este distribuit cu precădere în oare ce altceva decât în roluri de indian? Deși face o figură frumoasă în The Man Who Knew Infinity (2015) sau Lion (2016), nu pot să nu fac o comparație cu un alt film de-al lui, ceva mai vechi, Slumdog Millionaire care, o dată văzut, îți rămâne pur și simplu în suflet. În 2008, anul apariției sale, Slumdog Millionaire a rupt pur și simplu gura târgului, câștigând mai toate premiile care se puteau câștiga: opt premii Oscar, patru premii BAFTA, șapte premii Globul de Aur și altele, luând-o înaintea unor filme ca The Reader, The Curious Case of Benjamin Button, Milk sau Frost/Nixon, filme având în distribuție numai actori unul și unul.

Regizat de britanicul Danny Boyle, după un roman de Vikas Swarup, cu un Dev Patel aflat la început de carieră, cu roluri interpretate chiar de copii aleși de prin mahalalele Mumbaiului, Slumdog Millionaire se apropie destul de mult de stilul alert, efervescent și zgomotos al filmelor bolywoodiene, regizorul alegând totuși să nu facă uz de atât de specificele scene de muzică și dans.

Ideea filmului nu are cum să nu te cucerească: cum ar fi să te înscrii la Vrei să fii miliardar? fără să fii deloc un om instruit, fără să fi reușit să termini o școală, fără să fi citit cap-coadă măcar o carte în toată viața ta și totuși să știi răspunsurile la întrebări, să reușești acolo unde o groază de alți participanți, tobă de carte, au eșuat? Și asta pentru că fiecare întrebare din concurs, prin nu știu ce coincidență extraordinară, te trimite la câte un episod dureros din viața ta, astfel încât răspunsul care ți se cere îți este veșnic întipărit în minte, fie că vrei sau nu? Cam asta i se întâmplă personajului principal al filmului, Jamal Malik, care nici măcar nu se înscrie la concurs din dorința de a câștiga, ci pentru că asta este singura posibilitate de a reuși să dea de fata pe care o iubește și pe care a pierdut-o în miliardul de oameni al Indiei.

Așadar o poveste bine ticluită despre puterea destinului și despre iubire, care te ține cu sufletul  la gură, la sfârșitul căreia nu poți decât să te declari pur și simplu fermecat, dublată de o coloană sonoră de excepție, pentru care compozitorul indian A.R. Rahman a primit un Oscar. Mie mi-a rămas în special în minte piesa Mausam & Escape, pe care am inclus-o într-un personal Top 15 al celor mai bune melodii de pe coloanele sonore ale filmelor.

Total Eclipse (1995) - povestea iubirii turbulente dintre Arthur Rimbaud și Paul Verlaine

Un film de tinerețe a lui Leonardo DiCaprio, în 1995 acesta avea 21 de ani, el reușind să facă un rol de-a dreptul remarcabil. De fapt, părerea mea este că cele mai bune filme ale lui DiCaprio sunt cele de dinaintea Titanicului, al cărui uriaș succes l-a transformat într-un actor cu faima pe care o are acum și care l-a îndreptat spre roluri mai degrabă comerciale. 

Total Eclipse (1995) spune povestea de iubire interzisă dintre mult mai înaintatul în vârstă Paul Verlaine și tânărul Arthur Rimbaud. Verlaine l-a cunoscut pe Rimbaud când acesta era doar un puști de 16 ani, un rebel care a decis să devină un geniu, experimentând pe propriul trup tot ceea ce se poate experimenta. Turbulent, de-a dreptul grobian în comportament, sărac lipit, cu o fire dificilă și trecând repede de la o stare sufletească la alta, Rimbaud îl atrage pe Verlaine într-o iubire din care nu are cum să iasă fără să se ardă. 

Verlaine se lasă antrenat ajungând să se îndrăgostească până peste cap de acest tânăr pe care doar el îl înțelege și pe ale cărui versuri le vede ca fiind expresia poetică a viitorului. Pentru el, Verlaine își bate nevasta, își părăsește casa și copilul nou născut, lăsând în urmă viața lipsită de griji pentru a hoinări prin lume doar cu acest tânăr genial care aduce numai probleme. Urmează câțiva ani de iubire și respingere, de nopți înecate în absint, de poezie și de încercarea de a ascunde sodomia. Firea contradictorie a lui Rimbaud îl va aduce pe Verlaine într-o stare de asemenea disperare încât, mai întâi, amenință cu sinuciderea, apoi sfârșește prin a-l răni grav pe Rimbaud. Incidentul îl aduce pe Verlaine în fața justiției, este descoperită relația lor, fiind condamnat la doi ani de închisoare. 

Închisoarea înseamnă și sfârșitul relației dintre cei doi. Pentru Rimbaud începe o perioadă de hoinăreală prin lume în care a făcut de toate pentru a trăi, lăsând poezia deoparte. Moare, la doar 37 de ani, în urma unei cangrene la picior. Verlaine rămâne cu amintirea anilor de pasiune dureroasă, precum și cu manuscrisele poeziilor acestuia, pe care refuză să le predea familiei Rimbaud, atât de dornică să le distrugă, din cauza indecenței lor.

Total Eclipse (1995) este un film despre genialitatea vecină cu nebunia a lui Rimbaud, cel care este considerat un precursor al modernismului și simbolismului în poezie. Filmul acesta, alături de What's Eating Gilbert Grape (1993) sunt două dintre filmele lui Dicaprio, de dinainte de Titanic, în care și-a dovedit talentul. DiCaprio nu este un actor al cărui talent să fi crescut în timp, el a fost foarte bun din prima. Pentru rolul acesta putea foarte bine să ia un Oscar, ar fi fost pe deplin meritat.

Total Eclipse - Original Theatrical Trailer

Septembrie în Shiraz 2015 - un film despre vina de a fi privit în cealaltă parte (Carte vs. film)

”Când veștmântul norocului ți-a fost țesut negru, nici apa din fântâna Zamzam nu ți-l poate înălbi”. (Fântâna Zamzam este fântâna din moscheea Masjid al-Haram din Mecca)

Oare câte națiuni de pe pământul acesta nu au în istoria lor măcar un episod de teroare exercitată de o dictatură autoritară? Septembrie în Shiraz este povestea familiei unui bijutier evreu din Iran, Isaac Amin, care, după Revoluția iraniană din 1979, se trezește că, brusc, a devenit un dușman al poporului. Înainte de revoluție, SAVAK-ul, poliția șahului, a semănat teroare printre cei care au îndrăznit să de declare împotriva lui, torturându-i sau ucigându-i. Oamenii au ieșit în stradă, l-au înlăturat pe șah de la putere, obligându-l să fugă în exil, sperând într-o viață mai bună.

Schimbarea conducerii divide populația în două: toți cei asupriți până acum preiau frâiele și se simt îndreptățiți să se răzbune, singura vină a celor care fuseseră privilegiați anterior fiind aceea de ”a se fi uitat în altă parte”. Acum Iranul nu e decât o țară a răzbunării, mult mai închisă, cu reguli stricte și o mulțime de constrângeri: devin ilegale consumul de alcool, cântatul, ascultatul muzicii sau ieșitul din casă cu capul descoperit. Mai mult, cetățenii sunt obligați să se adreseze unul altuia cu apelativele de ”frate” și ”soră”, chiar dacă nu s-au văzut înainte niciodată în viața lor.

Așa că bijutierul Isaac Amin este arestat chiar de la prăvălia lui și dus în închisorile pline cu cei vinovați că atâta vreme ”s-au uitat în altă parte”. Este bătut, torturat, dus în fața plutonului de execuție. Casa îi este răscolită, i se confiscă fără jenă lucrurile de valoare din casă, fără să poată face ceva.

Nu o să povestesc acțiunea filmului (cu Adrien Brody și Salma Hayek în rolurile principale), nici a romanului omonim apărut în 2007 al Daliei Sofer, după care a fost realizat. O să spun însă că filmul păstrează destul de fidel linia cărții și că Dalia Sofer a scris acest roman înspirându-se din teribilele întâmplări prin care a trecut propria ei familie, înainte de a reuși să fugă în Occident. 

Septembrie în Shiraz este primul ei roman, tradus și publicat în numeroase țări, pentru el Dalia Sofer fiind distinsă sau nominalizată la numeroase premii literare. Pentru cei care nu se vor mulțumi doar cu filmul și vor dori să citească și cartea, vor avea ceva în plus de învățat despre obiceiurile și produsele tradiționale din Iran, dar și câte ceva despre pietre prețioase.

La noi, romanul a apărut în 2008, la editura Leda, Grupul editorial Corint, colecția Love&Life.

 Romanul Daliei Sofer apărut în 2008 la editura Corint

 Salma Hayek în rolul soției bijutierului Isaac Amin

  Salma Hayek în rolul soției bijutierului Isaac Amin

 Adrien Brody în rolul bijutierului Isaac Amin

Bijutierul Isaac Amin cu unul dintre torționarii săi

Truth 2015

Un film care, după ce îl vezi, te lasă cu un gust amar pentru că, de data asta, binele nu învinge răul sau adevărul nu reușeste să iasă la suprafață. Făcut după o întâmplare reală, ”Truth” relatează povestea unei ediții a emisiunii 60 Minutes de la CBS, prin care se făcea cunoscut publicului american cum, în tinerețe, președintelui George Bush jr i s-a facilitat intrarea ca pilot în garda națională, o manevră menită să-l scape de participarea la războiul din Vietnem. Ori, să mori pe un câmp de luptă într-un colț îndepărtat de lume e o soartă mai potrivită pentru cei neimportanți, pentru săraci, nu-i așa? Deci, micul Bush profită de pilele sale și își aranjează un loc călduț în garda națională. Măcar dacă s-ar fi ținut și acolo de treabă! Bineînțeles că nu: lipsește mereu astfel încât instructorii săi sunt puși în situația de a-și încălca principiile și de a-i acorda acestuia calificative în lipsă. Echipa de știri de la CBS află toate aceste lucruri și hotărăște că reprezintă o poveste care merită spusă tururor votanților americani. Emisiunea, prezentată de Dan Rather, considerat un guru al știrilor de la CBS, este difuzată înainte de alegeri, iar reacțiile nu întârzie să apară. Se fac presiuni, jurnaliștii sunt acuzați că s-au folosit de documente false, sursele se tem să mai recunoască ceea ce au spus inițial, totul terminându-se cu ”mazilirea” profesională a întregii echipe care a lucrat la subiect. Cei treizeci de ani la pupitrul știrilor și integritatea profesională recunoscută a lui Dan Rather și a echipei sale nu mai valorează nimic: toți sunt concediați. Principala vinovată este considerată producătoarea emisiunii, Mary Mapes. Dan Rather a dat în judecată CBS pentru o sumă de 70 de milioane de dolari pe motiv că a cedat presiunilor. Ulterior, el a declarat că regretă că la momentul respectiv a cedat prea ușor, că nu a luptat mai mult pentru el și echipa sa, pentru adevăr.

Cum spuneam, un film care arată, poate încă o dată, că libertatea presei și de exprimare sunt chestiuni ce țin mai degrabă de mit sau de lecții de manual, realitatea fiind că cei puternici vor manipula mereu ca totul să iasă conform propriilor interese.

Nici nu are sens să facem o comparație cu presa din România: pe lângă plicul cu bani, ai noștri jurnaliști probabil că primesc și textul cu care să ”informeze”.

Das Leben der Anderen (Viețile altora) 2006 - cel mai bun film despre comunism pe care l-am văzut vreodată

De regulă, nu-mi plac filmele despre comunism, mi se pare că nu-mi spun nimic nou, dar acesta este diferit. Urmărindu-l, realizezi că nu avea cum să rateze Oscarul pentru Cel mai bun film străin, premiu luat în 2007 . Când te uiți la un astfel de film, cumva te aștepți ca să vezi cum regimul este cu ochii pe toată lumea, după principiul ”să se știe tot”, să controleze tot ce mișcă, să inducă supunere prin frică, să împartă proprii cetățeni în prieteni sau dușmani ai poporului. Dar să vezi cum cel mai înverșunat securist se transformă dintr-o mașinărie aproape inumană și eficientă, aflată în slujba Ciumei Roșii, se transformă, zic, în opusul ei, întorcând spatele sistemului și ajungând să protejeze pe cei pe care îi are sub supraveghere, ei bine... la asta nu prea te aștepți!

Cam aceasta este povestea lui Wiesler, un căpitan al Stasi, care este atât de dedicat, încât propune supravegherea chiar și acelora care sunt considerați cetățeni model. Stasi nu se mulțumește doar cu simpla supraveghere, ci caută să își provoace posibilele victime, astfel încât, măcar de nervi, acestea să spună ceva contra regimului și să poată fi arestați.

Căpitanul Wiesler propune supravegherea lui Dreyman, cel mai de succes autor de teatru al Germaniei de Est, un personaj aflat în grațiile partidului, care cunoaște pe toți miniștri de aproape, deci un cetățean model, pe care nimeni n-ar considera că trebuie urmărit. Scriitorului i se plantează microfoane peste tot, Wiesler preluând personal cazul. Se instalează în podul imobilului și la schimb cu un alt securist, ascultă și notează tot ceea ce se petrece în apartamentul de mai jos.

Cu căștile pe urechi, Wiesler pătrunde în intimitatea și viața artistului, cunoaște iubirea adevărată a acestuia pentru Christa, cea mai îndrăgită actriță a țării, precum și necazurile lor cu șeful partidului, căci frumoasa actriță este nevoită să treacă săptămânal prin patul mizerabilului politician. Încet-încet, țeapănul Wiesler se lasă sedus de viața celor doi urmăriți, își dă seama că, deși el se află în tabăra celor puternici și privilegiați, viața lui este una searbădă: de exemplu, el nu cunoaște ce este iubirea, fiind nevoit să apeleze la prostituate, deci nu are parte de nici o bucurie. În lipsa propietarilor, el obișnuiește să intre în locuința lor și să ia câte o carte, de regulă literatură bună din Vest, pentru a citi. 

Astfel, în înverșunatul Wiesler se produce o transformare atât de mare, încât, atunci când Dreyman scrie un articol clandestin pentru presa din Vest, despre sinuciderile masive din Germania comunistă pe care Stasi nici nu le mai numără căci sunt un indicator direct al impopularității partidului, acesta face tot posibilul ca să îl acopere, inventând rapoarte false și inofensive, intrând într-un joc periculos de echilibristică, cu situații la limită. Devine un fel de înger păzitor din umbră, neștiut de nimeni, riscându-și propriul viitor.

N-o să povestesc acțiunea filmului, cert este că lucrurile nu pot scăpa la nesfârșit de ochiul vigilent al Stasi, totul se precipită într-o înșiruire de tragedii și jertfe personale, până la momentul istoruic al căderii Zidului Berlinului, când toate ierarhiile se schimbă, când foștii torționari se pierd în mulțimea noii Germanii, fără să plătească pentru faptele lor. Abia când dosarele fostei Securități devin publice, Dreyman realizează că a fost atent supravegheat și că a existat cineva care l-a acoperit cât de mult a putut, salvându-i astfel viața.

Pornește în căutarea securistului-salvator, îl descoperă acum fiind un simplu poștaș, îl urmărește pe stradă dar nu îl abordează în nici un fel pentru a-i muțumi. O va face în alt fel, discret dar cu efect maxim: scrie un roman, intitulat Sonată pentru om om bun. Astfel, când poștașul Wiesler trece pe lângă o librărie și zărește afișul promoțional al cărții, întră pentru a o cumpăra. O deschide și vede că dedicația de pe prima pagină îi este adresată lui, sub numele de acoperire pe care Stasi i-l atribuise pentru acea operațiune. Înțelege totul! Scena de final este și cea mai emoționantă a filmului, ea reliefând lumina din ochii lui Wiesler, bucuria lui tăcută și tainică, iar ultima replică - cu dublu înțeles, ca răspuns la întrebarea librarului dacă să-i împacheteze sau nu romanul, este de-a dreptul genială: ”NU, E PENTRU MINE!”.

Das Leben der Anderen (Viețile altora) 2006 este, până la urmă, un film despre omenie, despre cum și în cele mai întunecate colțuri poate să licărească o luminiță. O vorbă înțeleaptă de demult spunea că ”salvează un singur om și vei salva întreaga omenire”. Cam asta a făcut și căpitanul Stasi Wiesler din filmul ăsta: l-a salvat pe Dreyman și în felul acesta a salvat o lume dar, mai ales, și-a salvat propriul suflet.

Top 15 al celor mai bune melodii de pe coloanele sonore ale filmelor

Menirea unei coloane sonore este, în primul rând, să ”ajute” povestea de pe ecran, să sublinieze ceea ce trebuie subliniat, să sporească dramatismul sau să fie discretă și subtilă, atunci când situația o cere. Există filme a căror coloane sonore nu spun nimic și există filme a căror coloane sonore par să spună totul. Acestea din urmă îi rămân cinefilului undeva într-un colț al minții sau al inimii și după ce filmul este de mult uitat. Iată un top al unor astfel de melodii:

15. Sheryl Crow - Begin the Beguine, de pe coloana sonoră a filmului De-Lovely (2004)

Cântecul acesta este de fapt unul foarte vechi, muzica și versurile fiind compuse în 1935 de către foarte apreciatul la vremea lui Cole Porter, cel care face și subiectul acestui film biografic a cărei coloană sonoră este formată în totalitate de creațiile lui reinterpretate. Este și cazul lui Begin the Beguine cântat, tulburător și impecabil de Sheryl Crow. Filmul, cu un rating pe IMDb de 6,6/10, îi are ca protagoniști pe Kevin Kline și Ashley Judd, selecția lui de piese muzicale primind tot felui de premii și s-a constituit într-un album separat pe piață.

14. James Last - The Lonely Shepherd, de pe coloana sonoră a filmului Kill Bill: Vol 1 (2003)

Toată lumea știe de acest film al lui Tarantino în care o mireasă se trezește după patru ani de comă și se răzbună pe toți cei care i-au făcut rău. La fel, toată lumea cunoaște această creație a lui James Last pe care a compus-o special pentru Gheorghe Zamfir și naiul lui. Dincolo de film, piesa are o viață proprie, ea fiind cântată de Zamfir mai în toate concertele, de-a lungul și de-a latul acestui pământ. Filmul o are în rolul miresei mânată de răzbunare pe Uma Thurman și un rating bun pe IMDb de 8,1/10 puncte. O piesă cutremurătoare de reținut și de ascultat!

13. A.R. Rahman - Mausam & Escape, de pe coloana sonoră a filmului Slumdog Millionaire (2008)

Un film indian care a rupt gura târgului, câștigând cam tot ce se putea câștiga în materie de premii, cum ar fi nu mai puțin de 8 premii Oscar, între care și pentru cel mai bun cântec original - Jai Ho. Și așa cum îi stă bine unui film indian, muzica este la loc de cinste. În topul acesta nu se găsește însă Jai Ho, ci o altă bucată muzicală, în întregime instrumentală: Mausam & Escape, care merită toată atenția. Dramatismul poveștii de viață a personajului principal, în care soarta joacă un rol esențial, este foarte bine pus în evidență de această coloană sonoră, o dovadă de măiestrie a indianului A.R. Rahman. Ratingul acordat filmului pe site-ul IMDb este de 8,0/10.

12. Mike Oldfield - Tubular Bells, de pe coloana sonoră a filmului The Exorcist (1973)

N-o să vorbesc prea mult despre film,  voi spune despre el doar că este un horror despre care a auzit toată lumea, câștigător a 2 premii Oscar și 4 Globuri de Aur și având un rating pe IMDb destul de bun: 8,0/10. O să mă refer mai degrabă la Tubular Bells care este cea mai cunoscută creație a lui Mike Oldfield, un compozitor englez de muzică electronică, ambientală, new age, world, folk și progressive rock. Albumul este mult mai amplu, în coloana sonoră fiind prezentă doar partea lui de deschidere. Cert este că după lansarea filmului, Tubular Bells a devenit un mare hit, aducându-i compozitorului recunoașterea binemeritată.

11. Low - Half Light, de pe coloana sonoră a filmului The Mothman Prophecies (2002)

De fapt piesa este compusă și interpretată de Alan Sparhawk și Mimi Parker, doi dintre cei trei membri ai trio-ului indie rock Low, alături de cel care cunoscut sub numele de tomandandy, un producător de muzică de film, deci e ca și cum ar fi o creație Low. Filmul, cotat de IMDb cu 6,5/10, este poate cel mai bun al genului horror/mistery/thriller pe care l-am văzut vreodată, mai ales că se bazează pe fapte reale (o recenzie mai amănunțită poate fi găsită aici), el reușind să provoace celui care se lasă dus de poveste adevărate frisoane pe șira spinării. Pe lângă asta, piesa Half Light care închide filmul, te mai păstrează un pic în lumea aceea a supranaturalului.

10. Muse - The 2nd Law: Isolated System, de pe coloana sonoră a filmului World War Z (2013)

Piesa este mai mult decât prezentă pe durata filmului, fiind compoziția lui Matthew Bellamy, vocalistul mult apreciatei și premiatei trupe de rock alternative Muse. În cazul de față însă, vocea atât de recognoscibilă a lui Bellamy nu se aude deloc, bucata muzicală fiind în întregime instrumentală. Filmul, o combinație de thriller, horror și SF, în care lumea este cotropită de zombi, este regizat de Marc Forster iar rolul principal este interpretat de Brad Pitt. Pe IMDb are un rating de 7,0/10.

9. Natacha Atlas - Light of Life, de pe coloana sonoră a filmului Kingdom of Heaven (2005)

Un film istoric, de război, a cărei acțiune se petrece pe vremea cruciadelor, cu Orlando Bloom în rolul principal, acela al lui Balian of Ibelin care, prin calitățile sale de om și prin vitejie, reușește să salveze locuitorii Ierusalimului de la moarte, la cucerirea orașului de către armata lui Saladin. Regizat de Ridley Scott, filmul beneficiază și de o coloană sonoră excepțională, două dintre piesele sale găsindu-și locul în acest top: Light of Life, compusă în totalitate de Natasha Atlas și To Jerusalem.

8. Harry Gregson-Williams - To Jerusalem, de pe coloana sonoră a filmului Kingdom of Heaven (2005)

O piesă extrem de scurtă, dar ale cărei acorduri se aud mai mereu pe parcursul filmului.

7. Vangelis - Opening Theme, de pe coloana sonoră a filmului 1492: Conquest of Paradise (1992)

1492: Conquest of Paradise (1992), un film catalogat, oarecum pe nedrept pe IMDb, cu un rating de doar 6.5/10. Regizat de Ridley Scott și avându-l în rolul lui Cristofor Columb pe Gerard Depardieu, filmul are o coloană sonoră care nu are cum să nu îți rămână în memorie, semnată de nimeni altul decât Vangelis - un veteran al muzicii electronice, de film, precum și al muzicii de jazz, progressive sau pop rock. Pentru coloana sonoră a acestui film a fost nominalizat la Globurile de Aur.

6. Vangelis - Tales of the Future, de pe coloana sonoră a filmului Blade Runner (1982)

5. Vangelis - Rachel's Song, de pe coloana sonoră a filmului Blade Runner (1982)

Coloana sonoră a filmului a fost nominalizată atât la Globurile de Aur cât și la Premiile BAFTA, fiind o ilustrare a geniului componistic al lui Vangelis, care reușește să facă din acest thriller SF unul memorabil. Trebuie spus că din cauza unor neînțelegeri între compozitor și studiourile de filmare a făcut ca unele piese de-ale lui, deși create special să îmbrace povestea, să fie înlocuite cu ale altor compozitori. Abia peste 12 ani, după ce Vangelis și-a rezolvat problemele cu studiourile, a putut să scoată pe piață și piesele omise. Filmul s-a dovedit a fi și premonitoriu, imaginea aceea a chinezoaicei frumoase care zâmbea dintr-o reclamă urbană, abia zărindu-se din ceața densă, poluantă a unui Los Angeles apocaliptic din viitor, nu a putut să nu fie comparată cu realitatea Beijing-ului de astăzi. Avându-i în rolurile principale pe Harrison Ford și Sean Young, filmul are un rating de 8,2/10 pe IMDb, un rating bine meritat.

4. Ramin Djawadi - Main Theme, de pe coloana sonoră a serialului Game of Thrones

Cine nu a văzut sau nu a auzit de Game of Thrones, mai mult ca sigur că nu trăiește pe această planetă. Dar, dincolo de povestea plină de intrigi care te țin cu sufletul la gură, un mare plus este și bucata muzicală de deschidere, o compoziție de-a dreptul genială de-a lui Ramin Djawadi în care locul principal este ocupat de violoncel. Cine va căuta și va asculta piesa întreagă, căci trebuie precizat că în serial nu se aude decât prima jumătate a ei, va descoperi adevărata și completa ei frumusețe. Serialul acesta fantasy, care este în derulare încă din 2011, are un rating de-a dreptul fabulos pe IMDb, aproape de maximum: 9,5/10.

3. Lisa Gerrard - Now We Are Free, de pe coloana sonoră a filmului Gladiator (2000)

Coloana sonoră, semnată de Hans Zimmer, a câștigat un Glob de Aur, piesa Now We Are Free, interpretată atât de sfâșietor de Lisa Gerrard (membră a duo-ului Dead Can Dance), rămânând undeva în mintea spectatorului. Filmul, regizat de Ridley Scott, este povestea unui fost comandant militar de pe vremea împăratului Marc Aureliu care ajunge sclav, apoi gladiator. Filmul îi are în rolurile principale pe Russell Crowe și Joaquin Phoenix, având un rating foarte bun pe IMDb, de 8,5/10.

2. Jan Garbarek - Rites, de pe coloana sonoră a filmului The Insider (1999)   

Jan Garbarek este atât compozitorul cât și interpretul acestei melodii de excepție, iar filmul este unul pe care orice cinefil trebuie să-l vadă la un moment dat. (Vezi recenzia filmului aici) Filmul, cu Russell Crowe și Al Pacino în rolurile principale, este o adevărată lecție de jurnalism și a avut șapte nominalizări la premiile Oscar, fiind cotat de IMBd cu 7.9/10 puncte.

1. Vangelis - Conquest of Paradise, de pe coloana sonoră a filmului 1492: Conquest of Paradise (1992)

Pe locul 1 nu putea fi decât Vangelis, un artist cu nu mai puțin de patru compoziții în acest top, pentru simplul motiv că toate cele patru sunt prea bune pentru a fi lăsate pe dinafară. Piesa, o adevărată capodoperă, se află pe coloana sonoră a aceluiași 1492: Conquest of Paradise (1992). Muzica lui Vangelis de pe acest film s-a vândut ca album distinct, având un succes uriaș printre iubitorii de gen.

Concluzii

Acesta este un top personal al melodiilor care mi-au atras atenția ori de câte ori am văzut câte un film. Întotdeauna sunt parcă mai atentă la coloana sonoră decât la poveste. Știu că topul este plin de piese din zona electronicului, ori din zona new age, world sau ambiental, dar cam astea sunt genurile pe care le ascult. Dacă cineva are vreo propunere, abia aștept să o aud, eu fiind mereu în căutare de muzică bună.