”Critici avizați au considerat romanul ca fiind o istorie ce ar fi putut să existe și istoria, un roman care a existat.” - André Gide
vineri, 1 mai 2015
Prietenie - copii şi câini în opera lui Arthur John Elsley (1860 – 1952)
„Evadare din lagărul 14”, de Blaine Harden (Jurnal de lectură)
Editura Corint
2012
Titlu original: „
Escape from Camp 14”
„Evadare din lagărul 14” este
povestea tânărului Shin Dong-Hyuk, primul nord-coreean care a reuşit să evadeze
dintr-o închisoare politică şi să ajungă în occident. Întâlnirea lui Shin cu
Blaine Harden, un corespondent la „The Washington Post” a condus la pubicarea
poveştii sale mai întâi în paginile ziarului, apoi la apariţia acestei
cărţi-document. Singura vină a lui Shin a fost aceea de a fi copilul unui cuplu
condamnat la muncă în lagăr. S-a născut în Lagărul 14 şi nu a cunoscut altă
realitate până nu a reuşit să evadeze. De altfel, viăţa în lagăr este una grea
şi pentru cei care nu sunt condamnaţi, cum ar fi gardienii, care, deseori,
încearcă şi ei să evadeze.
Coreea de Nord are o populaţie
de 23 de milioane de locuitori fiind o ţară comunistă, închisă, săracă, care nu
reuşeşete să producă niciodată hrana necesară propriilor cetăţeni, fiind mai
mereu dependentă de ajutoarele umanitare trimise de Coreea de Sud, Statele
Unite sau Rusia şi în care viaţa oamenilor nu are nici cea mai mică însemnătate
pentru autorităti. Este un lagăr imens în interiorul căruia se află alte şase
lagăre de muncă, unde oricine poate ajunge oricând, deciziile fiind luate în
funcţie de capriciile familiei Kim, familia conducătoare. Este o
ţară-garnizoană, cu o armată de peste un milion de soldaţi, unde serviciul
militar este obligatoriu pentru toţi cetăţenii, bărbaţii fiind înrolaţi timp de
zece ani iar femeile timp de şapte ani.
Deşi este cunoscută existenţa
acestor lagăre de muncă, ele nu au reuşit niciodată să fie subiect principal în
presa occidentală întrucât, pe de o parte, nu există fotografii de impact din
interiorul lagărelor sau probe video spectaculoase şi, pe de altă parte, nici o
personalitate marcantă nu şi-a arătat interesul pentru a milita pentru aşa
ceva.
Viaţa nord-coreenilor este una
destul de asemănătoare cu cea trăită de români înainte de revoluţia din 1989:
tratarea cetăţenilor în funcţie de originea sănătoasă sau nu a familiei în care
s-au născut, furnizarea raţionalizată a alimentelor, a apei potabile şi a
curentului electric, sau trimiterea obligatorie a orăşenilor la strângerea de
pe câmp a recoltelor. Ca şi în cazul românilor, singura posibilitate a
nord-coreenilor de a afla şi despre o altă realitate, cea dinafara graniţelor
ţării, este vizionarea pe ascuns a casetelor video cu filme americane. Nici
chiar elitele nord-coreene, beneficiarele privilegiilor, nu trăiesc mai bine
decât oamenii simplii din ţara vecină, Coree de Sud. Singura care o duce cu
adevărat bine este familia conducătoare, familia Kim, care se bucură de
locuinţe fastuoase cu piscine interioare, săli de cinema, terenuri de baschet,
de un iaht privat, de expediţii de vînătoare de fazani sau căprioare.
Un mesaj interesant care se
desprinde din această carte este că, de fapt, Coreea de Sud nu îşi doreşte sub
nici o formă o rezolvare a problemei nord-coreene, întrucât aceasta ar însemna
o reunificare a celor două ţări şi astfel, bogata, competenta şi
supertehnologizata Coree de Sud s-ar trezi deodată cu 23 de milioane de
cetăţeni săraci, prea puţin educaţi şi greu adaptabili la vremurile prezente,
cu care nu ar şti ce să facă. Probabil este şi motivul pentru care trimite
frecvent ajutoare în alimente către ţara vecină şi duşmană, în schimbul cărora
nu pretinde nimic.
Shin Dong-Hyuk
Etichete:
biografie,
blaine,
blaine harden,
camp,
carti,
dong,
escape,
evadare,
evadare din lagarul 14,
harden,
hyuk,
jurnal de lectura,
lagar,
literatura,
recenzie,
scriitor,
shin,
shin dong-hyuk
„Sagan, povestea unei iubiri”, de Annick Geille (Jurnal de lectură)
Editura Nemira
2010
Titlu original:
„Un amour de Sagan”
„Scriind, salvăm ceea ce iubim. Şi trecutul, mai
ales când nu mai există martori ai acestui trecut.”
„-Cine poate fi mai imbecil decât un îndrăgostit?
-De ce?
-Pentru că cel pe care-l iubim nu există.”
Annick Geille, fostă
redactor-şef al ediţiei franceze a revistei Playboy, a fost pentru copilul
teribil al literaturii franceze, Françoise Sagan, o iubire de-o vară. Mare
iubitoare de literatură, Geille insera în paginile revistei, printre
fotografiile cu fete în bikini, texte ale scriitorilor ei preferaţi. Mergând la
Sagan acasă pentru un interviu, jurnalista este simpatizată de nonconformista
scriitoare şi devine unul dintre membrii cercului ei de prieteni intimi. Curând,
prietenia dintre cele două femei se transformă în iubire, devenind amante. În
acel moment, Sagan se afla deja, concomitent, într-o relaţie cu Bernard Frank,
un scriitor necunoscut, dar şi cu fostul manechin Peggy Roche, care trecea
drept iubita oficială. De altfel, cam aceasta era viaţa obişnuită a
dezinhibatei Françoise Sagan: o înşiruire de triunghiuri amoroase în care se
mai schimbau actorii, seri petrecute la cazinou unde juca cu patimă, consum de
alcool şi mai ales consum de... palfium, un drog-medicament, de care a încercat
să scape de mai multe ori prin cure de dezintoxicare, rezultatul fiind acelaşi.
Practic, Sagan nu reuşea să funcţioneze dacă nu-şi injecta o doză de palfium.
Sagan era un spirit liber, nu
se lăsa încorsetată de nici un fel de reguli, nu era afectată de ceea ce ar fi
putut spune lumea. Avea un şarm extraordinar, toată lumea sfârşea prin a se
îndrăgosti de ea, stârnind pasiuni atât în inimile bărbaţilor cât şi în cele
ale femeilor.
Acest roman autobiografic
descrie o lume boemă, purtând cititorul într-un Paris plin de farmec şi
romantism de la sfârşitul anilor 70 dar şi în alte colţuri paradisiace ale
lumii, Annick Geille pricepându-se foarte bine să descrie sentimentele, iubirea
pasională şi interzisă pe care i-o poartă lui Sagan.
Annick Geille
Etichete:
amour,
annick,
Annick Geille,
biografie,
carti,
citate,
Françoise Sagan,
geille,
jurnal de lectura,
literatura,
memorii,
recenzie,
sagan,
scriitor
Abonați-vă la:
Postări (Atom)























.jpg)
.%2BArthur%2BJohn%2BElsley%2B(British%2C%2B1861-1952).jpg)






