Se afișează postările cu eticheta paris. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta paris. Afișați toate postările

vineri, 22 aprilie 2016

Tablouri furate: ”Femme assise”, de Henri Matisse - recuperat după 72 de ani

Tabloul Femme assise al lui Matisse a fost confiscat de către naziști, în iulie 1940, împreună cu alte aproximativ 450 de opere, din colecția cunoscutului negustor de artă Paul Rosenberg. Comerciantul era reprezentantul oficial al unor mari nume ca Pablo Picasso, Georges Braque sau Matisse. Conștient de înaintarea trupelor germane pe teritoriul Franței, Rosenberg a încercat să pună la adăpost operele de artă pe care le deținea, depunând 17 tablouri într-un seif bancar din Libourne, o altă parte a colecției sale ascunzând-o într-o reședință de-a lui din Bordeaux. Apoi s-a refugiat cu familia din calea războiului la New York.

Ocuparea Parisului de către nemți a dus la rechiziționarea locuinței sale în iulie 1940, două luni după aceea venind și rândul reședinței sale din Bordeaux. Nici seiful bancar din Liborne nu s-a dovedit a fi sigur, un denunț binevoitor ducându-i pe naziști direct la el. Seiful a fost spart și toate cele 17 picturi au fost luate, înregistrate și trimise în Germania. Printre picturile din acel seif se afla și Femme assise de Matisse, cumpărată de Rosenberg de la pictor chiar în acel an.

Henri Mattise a pictat Femme assise în 1924, tabloul - un ulei pe pânză, având dimensiunile de 55,4 cm înălțime și 46,5 cm lățime - reprezentând-o pe tânăra dansatoare Henriette Darricarrère, așezată pe un fotoliu, purtând o rochie cu flori, având un colier de perle la gât și ținând în mâinile care se odihnesc pe genunchi, un evantai. Tabloul este estimat la 20 de milioane de dolari. Din momentul furtului și până în 2012, când a fost descoperit accidental, adică timp de 72 de ani, tabloul a dispărut cu desăvârșire. 

După 1940, portretul a fost un timp în posesia lui Hermann Göring, după care a ajuns la Hildebrand Gurlitt, unul dintre negustorii de artă germani aflați în grațiile celui de-al treilea Reich. Războiul s-a încheiat și operele de artă care s-au putut recupera au început să se întoarcă în țările de baștină. Nu și Femme assise! Hildebrand Gurlitt n-a suflat o vorbă și și-a văzut mai departe de viață. La moartea lui, fiul acestuia a pus la păstrare toată colecția familiei într-un apartament din Schwabing, aproape de Munchen, loc de care n-a spus nimănui nimic. Totul a rămas ascuns până în 2012 când autoritățile au percheziționat apartamentul cu pricina, descoperind acolo nu mai puțin de 1406 de opere de artă, care mai de care mai valoroasă, între care pânze de Picasso, Chagall sau Courbet. O analiză imediată arătat că din cele 1406 de opere de artă 499 fuseseră furate de naziști de la evrei. După o destul de intensă dispută avocățească, tabloul s-a întors în proprietatea moștenitorilor lui Paul Rosenberg. Unul dintre moștenitori este nepoata acestuia, Anne Sinclair, cunoscut om de televiziune în Franța și soția controversatului politician Dominique Strauss-Kahn, aflat la șefia FMI până la izbucnirea scandalului sexual în care a fost acuzat de viol asupra unei cameriste.

Anne Sinclair este și autoarea unei cărți, apărută la editura Grasset, despre bunicul Rosenberg și galeria lui de artă de la Paris, a cărei adresă dă și titlul volumului: ”21 rue La Boétie”.
 Negustorul de artă Paul Rosenberg în galeria sa din Paris, 21 rue La Boétie, circa 1920
 Cartea scrisă de Anne Sinclair despre galeria bunicului său
Anne Sinclair, co-moștenitoarea tabloului lui Matisse

marți, 25 august 2015

Victor Gabriel Gilbert's Flower Markets

 The Flower Market by Victor Gabriel Gilbert
Market Day, 1882 by Victor Gabriel Gilbert 
 A Parisian Flower Market by Victor Gabriel Gilbert
 At the Market by Victor Gabriel Gilbert
Flower Market in Front of the Church of the Trinity by Victor Gabriel Gilbert 
 Flower Market Pont Neuf by Victor Gabriel Gilbert
 The Flower Market under the Louvre Bridge by Victor Gabriel Gilbert
 The Flower Market by Victor Gabriel Gilbert
 The Flower Market by Victor Gabriel Gilbert
 The Flower Market by Victor Gabriel Gilbert
 The Flower Market by Victor Gabriel Gilbert
The Flower Market, Paris by Victor Gabriel Gilbert 
The Flower Shop by Victor Gabriel Gilbert

duminică, 26 iulie 2015

Fotografia de artă - Robert Doisneau (Part III)

 Robert Doisneau - The Christmas shop window, Montrouge, 1947
Robert Doisneau – Love and Barbed Wire, Tuileries, Paris, 1944 
 Robert Doisneau, American soldiers, Jardins des Tuileries, Paris, 1945

Robert Doisneau, Building of a barricade, Libération de Paris, August 1944 
 Robert Doisneau, The butterfly kid, Saint Denis, 1945
 Robert Dosineau. Il neige place Furstenberg, 3 décembre 1966
Le Baiser Blotto photo by Robert Doisneau, 1950 
 Le baiser de L’Hôtel de Ville, Paris (also known as The Kiss), by Robert Doisneau (1950)
Robert Doisneau - Les Chiens de la Chapelle
Robert Doisneau - Les chiots en laisse Paris 1934
Picasso by Robert Doisneau 1952 
 Robert Doisneau - Le lavabo, Rue de Verneuil, Paris, 1956
Robert Doisneau - Fontaine Wallace Place Saint Sulpice, ca. 1950 
 Robert Doisneau - Juliette Gréco in Saint-Germain-des-Prés, 1948
 Robert Doisneau - Le chant du départ (fragment), 1954
Robert Doisneau - Paris, ca. 1970 
Robert Doisneau - Un enchantement simple, 1950s
Robert Doisneau - Woman walking, Paris, 1948 

miercuri, 22 iulie 2015

Fotografia de artă - Robert Doisneau (Part II)

 Robert Doisneau - The girl and the Policeman, Rue de Rivoli, Paris, France, ca. 1945.
 Robert Doisneau - The Ring, 1934
 Robert Doisneau - Shy kids with glasses, 1956
 France. The little children fom Choisy-le-Roy, c. 1950s, by Robert Doisneau
 Le jus de pomme de Saint Sauvant, 1947 - Robert Doisneau
Le petit train de chaises,  PARIS 1944 - Robert Doisneau 
 Le rêve du père Noël - Paris 1954 par Robert Doisneau
Les Amoureux - Robert Doisneau
 Les écoliers curieux, Paris, 1953 photo by Robert Doisneau
 Robert Doisneau - Pluie d´été 1981
 Robert Doisneau - A roosting pigeon on a little boy’s head, 1964
 Robert Doisneau - Boy with a baguette, 1953
Robert Doisneau - Elephants on the road 
Robert Doisneau - Jacques Prévert and his daughter, Michèle 
Robert Doisneau - La douche à raizeux, 1949 
 Robert Doisneau - La voiture fondue, 1944
 Robert Doisneau - Les jardins du Champs de Mars, Paris 1944
 Robert Doisneau - Paris, 1957
 Robert Doisneau - The tooth, 1956
Robert Doisnequ - Two friends. 1952