joi, 11 februarie 2016

Niciodată Monica Bellucci nu a fost mai frumoasă ca în ”Malena” 2000

Regia: Giuseppe Tornatore
Dincolo de povestea plasată într-o Sicilie însorită, filmul este o celebrare a frumuseții neasemuite a Monicăi Bellucci. Ea interpretează rolul unei tinere femei al cărui bărbat este plecat la război, astfel că ea, rămasă fără nici un mijloc de subzistență, trebuie să supraviețuiască prin forțele proprii.
Frumusețea ei este remarcată nu doar de bărbații maturi din sat, dar și de băiețandrii care abia intră în adolescență, unul dintre aceștia din urmă urmărind-o pas cu pas, îndrăgostit fiind până peste cap. Când Malena alege să-și câștige traiul oferind plăcere bărbaților care sunt dispuși să plătească pentru asta, ea devine ținta clevetirilor, invidiei și urii nevestelor înșelate. Este târâtă și bătută în plină stradă ca învățătură de minte pentru rușinoasa cale pe care a apucat-o. Întoarcerea soțului din război pune capăt calvarului ei, reoferindu-i sprijinul și demnitatea pierdute.
Un film cu două nominalizări la Oscar, două nominalizări la Globurile de Aur și o nominalizare la Festivalul de Film de la Berlin, care trebuie neapărat văzut de către cinefili.
















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu