”Atentatul”, de Yasmina Khadra 2005 (Jurnal de lectură)

Editura Trei 2007

Titlu original: ”L′ Attentat”

Prix des libraires 2006, Prix Découverte Figaro Magazine-Fouquet's, Grand Prix des Lycéens, Grand Prix des Lectrices Côté Femmes

”Cine privește marea întoarce spatele nefericirilor lumii. Pe undeva, se resemnează.”

Este al doilea roman al lui Yasmina Khadra pe care îl citesc și îmi dau seama cât de pacifiste sunt scrierile sale, chiar dacă paginile sunt pline de orori, de sângele oamenilor pierind în atentate, fie că sunt dintr-o tabără sau alta, evident fiind că din caruselul acesta al morții nu ai cum să scapi oricât de mult te-ai feri.

Este și cazul eroului principal al romanului - Amin Jaafari, un arab naturalizat în Israel, un chirurg care a reușit în viață cu prețul îndepărtării de familia și tribul său. Nu-l interesează politica zbuciumată a țării sale de adopție, nici conflictele deschise interetnice, nu-și dorește decât, prin natura meseriei sale, să salveze vieți. Cu toate acestea, tăvălugul evenimentelor se năpustește peste el când propria lui soție, blindată cu explozibil, se aruncă în aer într-un restaurant, aducând cu ea moarte și distrugere. La început, Amin refuză să creadă că soția lui, care era atât de fericită și de dornică de viață, ar fi putut să devină kamikaze.  Nu înțelege care a fost declicul care să o facă să renunțe la iubirea lui, la viața luxoasă și lipsită de griji și să aleagă moartea în floarea vârstei pentru a deveni martiră. Pe măsură ce merge pe urmele soției sale, chiar dacă vede că suferința oamenilor văduviți de țara lor nu poate fi ștearsă din sufletele lor, Amin tot nu reușește să se pună de acord cu metoda aleasă de ei pentru a riposta: luarea a cât mai multe vieți o dată cu sacrificiul de sine. Întoarce spatele tuturor argumentelor și alege să fie ceea ce a simțit dintotdeauna: un medic care să ajute viața.

Cu toate acestea, caruselul atentatelor împotriva Israelului urmate de răspunsul armat ale acestuia împotriva familiilor martirilor îl prinde și pe Amin, el fiind ucis într-un astfel de raid-răspuns, căci prin aceste locuri moartea este atât de prezentă, celor vii nepermițându-li-se o existență normală decât în vis, căci ”Ți se poate lua totul; bunurile tale, cei mai frumoși ani ai tăi, toate bucuriile și toate meritele, chiar și ultima cămașă – îți vor rămâne întotdeauna visele ca să reinventezi lumea pe care ți-au răpit-o”.

Yasmina Khadra

 You may also like

„Sirenele Bagdadului”, de Yasmina Khadra (Jurnal de lectură)

Peder Mørk Mønsted' s Winters

 Peder Mørk Mønsted - Wood in snow

 Evening Glow, by Peder Mørk Mønsted 1920

Peder Mørk Mønsted - Winters Day in Charlottenlund 1918

 Peder Mørk Mønsted - Winter landscape with sleigh

 Peder Mørk Mønsted - Sunny winter landscape with a road leading past a thatched cottage

 Snowy Forest Road In Sunlight, by Peder Mork Monsted

 Winter in Ponte-Campovasto , Switzerland, by Peder Mørk Mønsted

You may also like

Winter

Iernile lui Alexei Savrasov

Camille Pissaro's Winters

Listen to the Music...

 William Sidney Mount - The Banjo Player, 1856, 1856, Oil on canvas, 91,44 x 73,66 cm, Museums at Stony Brook, Stony Brooks, Long Island

Anne Vallayer-Coster - Portrait of a Woman with Violin, 1773 

 Bernardo Strozzi - Lute Player, c. 1630-1635, oil on canvas, 92 x 76 cm (Kunsthistorisches Museum, Vienna)

 Edgar Degas - Madame Camus at the Piano, 1869, Oil on canvas, 142 x 95 cm, Private collection

 Edouard Vuillard - The Piano, 1896, Glue-based paint on canvas, 213 x 154 cm, Musée du Petit Palais, Paris

 Edwin Henry Landseer - Highland Music, c.1830, Oil on mahogany, 47 x 59,1 cm, Tate Gallery, London

 Eva Gonzalès - Child with a pipe, 1870, Oil on canvas, Private Collection

Eva Gonzalès - Secretly, 1877-1878, Oil on canvas 

 George Goodwin Kilburne - The Piano Lesson 1871

 Guillaume Charles Brun - The Beggar, 1868, Oil on canvas, 123 x 91 cm, Private Collection

Guillaume Charles Brun - The Little Flutist, 1877, Oil on canvas, Private Collection 

 Guillaume Charles Brun - The Performance, date unknown, Oil on canvas, 95,5 x 72,3 cm, Private Collection

Gustave Boulanger - A Bedouin Musician, 1859, Oil on canvas laid on panel, 75 x 129,5 cm, Private Collection 

Henri Fantin-Latour - Around the Piano, 1885, Oil on canvas, 160 x 222 cm, Musée d'Orsay, Paris 

Theodore Robinson - Girl at Piano, 1887, oil on canvas, 55.25 × 45.88 cm, Academy of the Fine Arts, Philadelphia 

 Ilya Efimovich Repin - Portrait of pianist and professor of Saint-Petersburg Conservatory Sophie Menter, 1887, oil on canvas, 107 x 115 cm, State Tretyakov Gallery, Moscow

 Ilya Efimovich Repin - Portrait of the Composer Anton Rubinstein, 1887, oil on canvas, Russian Museum, St. Petersburg

 Léon-François Comerre - The Tambourine Player, date unknown

 Mattia Preti - Concert, c. 1630, 110 x 147 cm, oil on canvas (The Hermitage, St. Petersburg)

 Orazio Gentileschi - Lute Player, c. 1626, 144 x 130 cm, oil on canvas (National Gallery of Art, Washington)

 William Sidney Mount - The Banjo Player in the Barn, c.1855, Oil on canvas, 63,5 x 76,2 cm, Detroit Institute of the Arts

William Sidney Mount - The Bone Player, 1856, Oil on canvas, 91,76 x 73,98 cm, Museum of Fine Arts, Boston

You may also like

Camille Corot - The Master of Landscape

Rainy Day (Part I)

”Povestește-mi despre Beirut”, de Asma Abdelkarim 2015 (Jurnal de lectură)

Editura Polirom 2015

Titlu original: ”Raconte-moi Beyrouth. La vigne et le lierre”

Cu cât citești mai mult despre Orientul Mijlociu, cu atât realizezi mai bine că treburile pe acolo sunt extrem de complicate, uneori frizând absurdul. Ca să înțelegi ce se întâmplă în aceste zone de veșnic conflict, trebuie ori să te naști și să trăiești acolo, ori să studiezi ani în șir istoria și obiceiurile acestor locuri.

Puțină lumină poate că face chiar Asma Abdelkarim prin cartea sa de călătorie prin ”țara cedrilor”, așa cum mai este cunoscut lumii întregi Libanul. Ea este o tunisiancă al cărui tată, originar din Liban, i-a vorbit mereu despre țara lui de baștină ca fiind adevărata ei țară, așa că, la vârsta de 19 ani, alege să studieze la Beirut. Găsește un oraș cu clădiri distruse de recentul război, plin de tabere cu refugiați palestinieni.

Aflăm de la Asma Abdelkarim că Libanul este o țară în care religia are o importanță capitală: oamenii nu se pot căsători cu cineva de altă confesiune decât a lor, nici măcar prin convertirea la confesiunea persoanei iubite, căci imediat ar fi considerați trădători și de o tabără și de cealaltă, nefiind niciodată acceptați. Asta înseamnă că nu ar mai avea nici o șansă la o viață socială normală, adică o slujbă, căci toate locurile de muncă se obțin doar cu recomandare religioasă sau politică. Cei care nu aparțin de o anumită confesiune religioasă sau de un partid politic nu au nici o speranță să se angajeze undeva. În Liban nu există ajutoare sociale, de aici apărând destule probleme existențiale care împing la gesturi extreme sau rușinoase, fiind numeroase cazurile în care tații, neavând de lucru, își trimit câte o fiică să se prostitueze pentru a întreține întreaga familie.

Oamenii Orientului sunt mai curând animați de emoții și sentimente decât de pragmatism, emoții care, dacă devin tot mai puternice, pot oricând să explodeze. Libanezii îi urăsc din tot sufletul pe israeliți, ca urmare a atacului acestora din 1982, și îi urăsc la fel de mult și pe sirieni, ca urmare a masacrelor și barbariilor comise de aceștia în 1976. Se pare că orice sirian venit la muncă în Liban este, în realitate, un agent al regimului de la Damasc. Astfel, orice mișcare a libanezilor este notată și raportată. La toate acestea se adaugă și disprețul și superioritatea cu care sunniții, de regulă locuind la oraș, îi privesc pe șiiți, locuitori ai satelor. Ura este reciprocă în toate cazurile de mai sus.

În schimb, majoritatea populației Libanului venerează mișcarea Hezbollah, un partid politic șiit, al cărui nume se traduce prin ”Partidul lui Dumnezeu” și care și-a câștigat reputația și susținerea imensă după ce a luptat contra Israelului. Hezbollah refuză categoric orice perspectivă de laicizare a țării.

Așa cum îl descrie autoarea, Libanul este o țară plină de culoare, marcată de războaie, de discursuri politico-religioase exaltante, în care bombele atentatelor care se aud nu mai reușesc să zguduie și să scoată din rutină pe nimeni, oamenii obișnuindu-se cu ele. O țară mândră care nu suportă să fie privită de sus de către Occident, dar ai cărei locuitori suferă și de un complex de inferioritate, libanezii cu ceva școală renunțând bucuroși la limba maternă pentru a se exprima în franceză sau engleză, acesta fiind un motiv de respect în ochii celorlalți.

You may also like

”Femei fără bărbați”, de Shahrnush Parsipur (Jurnal de lectură)

„Sirenele Bagdadului”, de Yasmina Khadra (Jurnal de lectură)