Ca din întâmplare, femeie: Regina Cristina a Suediei, de Dario Fo (Jurnal de lectură)

Cu siguranță există biografii ale reginei Cristina a Suediei mult mai reușite decât aceasta. Dacă sunteți în căutarea unor pagini de literatură care să vă taie răsuflarea de frumusețea frazelor, create cu multă măiestrie, s-ar putea să fiți dezamăgiți. Și asta pentru că Dario Fo nu a fost un scriitor de romane. De fapt, decernarea premiului Nobel pentru literatură din 1997 a fost o recunoaștere a tuturor pieselor de teatru pe care Fo le-a scris și le-a interpretat, singur sau alături de alți actori, în care satiriza puterea și lua apărarea celor asupriți dar și ca urmare a implicării sale în plan politic. Timp de mai bine de 10 ani, alături de soția sa, actrița Franca Rame, a apărut în fața italienilor în fiecare sâmbătă seară, într-o emisiune de televiziune la Rai, ridiculizând abuzurile de tot felul, dar mai ales ale puterii sau ale bisericii, până când emisiunea a fost scoasă de pe post ca urmare a cenzurii impuse de Biserica Catolică. Romanul acesta istorico-biografic a fost scris spre sfârșitul vieții sale, când regina Cristina a Suediei a devenit un subiect fascinant pentru el. Și nu avea cum să nu aibă Dario Fo, omul de teatru, o atracție pentru această regină atipică, de demult, care ca și el, a iubit atât de această artă, mai ales punerile în scenă ale lui Molière, pe care l-a cunoscut personal și pe care l-a ajutat de câte ori a putut. 

Cristina a Suediei nu a vrut să facă nimic din ceea ce se aștepta de la o femeie a epocii sale. Singurul copil al regelui Gustav II Adolf al Suediei și al Mariei Eleonora de Brandenburg, a devenit regină la 6 ani, după ce tatăl ei, regele, a murit în urma unei răni căpătate în război. Fiindcă regina avea o vârstă atât de fragedă, conducerea țării au fost preluată de un consiliu de regență, în timp ce din partea Cristinei nu se aștepta decât să își desăvârșească educația, să se mărite cu un nobil vrednic și să împlinească vârsta de 18 ani pentru a putea prelua frâiele puterii. Numai că viitoarea regină se împăca și nu prea cu cerințele acestea. Da, îi plăcea nespus să învețe, căci era de felul ei foarte curioasă. Iubea mult știința și arta, la un moment dat fiind eleva lui Descartes însuși. În rest, însă, nimic nu mai era la fel de simplu: nu putea fi o domniță elegantă și cu bune maniere și pace! Cu un aspect de băiețoi, cu părul mereu vâlvoi și ciufulit, prefera să călărească îmbrăcată bărbătește sau să se învârtă prin preajma tunurilor armatei decât să brodeze sau mai știm noi ce era prevăzut ca obligatoriu în educația unei nobile de la curtea suedeză. Nici prea frumoasă nu era, mai ales că nu prea dădea importanță coafurilor și rochiilor elegante. 

Prea modernă pentru secolul său, acestă tânără inteligentă nu își punea nici un fel de opreliște inimii când era vorba de iubire: se avânta în vâltoarea pasiunii indiferent dacă era vorba de un bărbat sau de o femeie sau dacă era un nobil sau un om de rând. La vârsta de 18 ani devine regină în adevăratul sens al cuvântului. Ca totul să fie perfect, nu mai trebuia decât să se mărite cu un reprezentant al vreunei case regale europene puternice, asigurând astfel o alianță de durată ce ar fi asigurat pacea și progresul Suediei. Doritori au fost mulți, numai că tânăra regină nu era ca oricare alta. O nemulțumea profund perspectiva de a fi o soție supusă și o îngrozea de-a dreptu ideea de a fi nevoită să toarne urmași la tron unul după altul. Nu, categoric viața aceasta nu era pentru ea! 

După aproape 10 ani de domnie, hotărăște că o de-acum încolo își va trăi viața numai cum o vrea ea! Așa că întrunește Consiliul Coroanei și abdică în favoarea unui văr de-al său, cel care avea să devină regele Carol X. Mai mult, renunță la religia oficială a țării ei, cea luterană și se convertește la catolicism. Părăsește Suedia și se stabilește pentru o vreme la Anvers, orașul unde pictaseră Rubens și Van Dyke. Își tunsese părul scurt, se îmbrăca în haine bărbătești și purta pantofi fără toc, astfel încât trecea drept un tânăr, nimic din înfățișarea ea arătând că ar fi vorba de o femeie. În pragul vârstei de 30 de ani se stabilește în Italia, la Roma. Este primită cu mult fast de către papă la Vatican unde și locuiește o vreme. Apoi își stabilește reședința la Palazzo Farnese ale căror porți le deschide pentru toți cei care, ca și ea, iubesc literatura, pictura, teatrul sau muzica. Aici, la Roma, se dă în dragoste cu Decio Azzolino, un tânăr cardinal citit și glumeț, legătură pe care cei doi sun nevoiți să o ascundă pentru a evita scandalul. 

După ce a renunțat la o coroană cândva, i-a venit din nou pofta să fie regină, urmărind să pună mâna pe regatul Neapolului, mai ales că Suedia nu-i prea mai trimitea nici o lețcaie și avea mare nevoie de bani. În plus, având propriul ei regat, ar fi putut să-l iubească nestingherită pe Azzolino, al ei. Intrigile ei nu dau însă nici un fel de roade, Cristina rămânând cu buzele umflate. Din palatul ei de la Roma, a continuat să sprijine teatrul, mai ales pe cel al lui Molière și a luat deseori poziție în favoarea celor persecutați de un regim politic sau altul, stârnind de multe ori scandal sau dezaprobare. A murit la 62 de ani, vegheată de iubitul ei, cardinalul Azzolino. La o lună de la dispariția iubitei sale, cardinalul a murit și el, neputând să facă față golului imens lăsat de ea în sufletul său. A fost înmormântată în Grotele Vaticane, ea fiind, în ordine, a doua din doar cele trei femei cărora li s-a acordat acest privilegiu până în zilele noastre, celelalte două fiind: contesa italiană Matilda de Toscana (1046-1115) și prințesa poloneză Maria Clementina Sobieska (1702-1735).

 Cristina de Suedia, de Jacob Ferdinand Voet

Cristina de Suedia, de David Beck 

Cristina de Suedia în 1653, de Sébastien Bourdon

Cristina de Suedia - artist necunoscut 

Cristina de Suedia conversând cu René Descartes

Cristina de Suedia, atribuit lui David Beck 

 Cristina de Suedia, de David Beck

 Cristina de Suedia în ultimii ani de viață, artist necunoscut

 Cristina de Suedia în anii bătrâneții, artist necunoscut

Mormântul Cristinei de Suedia din Criptele Vaticane 

A Study in Pink

 Charles Chaplin - Girl in a Pink Dress Reading, with a Dog

 Fernand Toussaint - Élégante à la robe rose

 Auguste Toulmouche - Le Miroir, 1868

Edouard Cabane - Lady in Pink 1885 

 Fernand Toussaint - Femme en rose

Fernand Toussaint - La lettre d'amour 

 Fernand Toussaint - Les reflets

 Frances, Lady Byron (d.1757), 3rd Wife of the 4th Lord Byron, ca. 1720, by Michael Dahl I, Newstead Abbey Collection, UK.

 Le Billet 1883, by Auguste Toulmouche

Lidia Schbelsky - Baroness Stael-Holstein, by Franz Xaver Winterhalter  c. 1857

 Miss Susanna Gale, by Joshua Reynolds

 Portrait of Anne-Marie Dagnan, by Gustave Claude Étienne Courtois 1880

Portrait of Grand Duchess Maria Nikolaevna, by Christina Robertson 1851 

 Portrait of Queen Isabella II of Spain and her daughter Isabella, by Franz Xaver Winterhalter 1852

 Portrait of the opera singer Conchita Supervia as Carmen, by Jack Richard, 1925

 Queen Charlotte (1744-1818) with her two Eldest Sons, by Allan Ramsay, c 1764-1769

The Love Birds, by Joseph France Caraud

William Merritt Chase - Portrait of a Lady in Pink 

 William Ross - Princess Feodora of Hohenlohe-Langenburg, 1838

 Fernand Toussaint - Jeune élégante à la robe rose

Édouard Dubufe - Portrait of Madame F, 1850-1851

Freddie Mercury – muzică, glorie şi moarte (Jurnal de lectură)

„Freddie Mercury – Spectacolul trebuie să continue”, de Richard Sky

Editura Orizonturi 1993

Farouk Bulsara, viitorul Freddie Mercury, şi-a trăit copilăria în câteva locuri de vis, pe două insule idilice, Zanzibar şi Pemba, în Oceanul Indian, pe coasta de Coasta de Est a Africii, sau în zgomotosul oraş indian Bombay, în case pline de servitori, gata oricând să-i îndeplinească orice capriciu. Tatăl său era funcţionar iar familia era destul de bogată. La şcoala din Bombay a început să ia lecţii de pian, instrument de care s-a îndrăgostit şi care va juca un rol important în creaţiile de mai târziu ale formaţiei Queen. Pe lângă pian, Farouk iubea sportul, dobândind rezultate excelente la tenis de masă, box şi cricket, dar şi arta şi literatura. La vârsta de 14 ani, familia Bulsara revine în Anglia. Este înscris la Ealing Art College. Încă de pe atunci, îi admira nespus pe Jimi Hendrix şi pe Liza Minnelli, mai târziu el declarând clar că mereu se afla sub influenţa muzicii celor doi. Era un tânăr tăcut, timid, avea tot timpul tendinţa să chicotească, iar atunci când o făcea, îşi ducea mâna la gură pentru a-şi acoperi dinţii mari.

După mai multe slujbe mărunte şi apartenenţa la câteva trupe de muzică fără prea mare succes, Freddie fondează în 1970 formaţia Queen. Toţi membrii grupului aveau o licenţă: Freddie Mercury în arte, Roger Taylor în biologie, Bryan May în fizică şi John Deacon în electrotehnică. Restul a devenit istorie: peste o sută de milioane de albume vândute, fan-cluburi cu zeci de mii de membri, locul întâi în clasamentele muzicale pe perioade record de timp. Mai mult, stilurile muzicale abordate păreau a fi nelimitate, trupa ajungând să fie considerată una deschizătoare de drumuri. Costumaţia lui Mercury era ceva ce lumea rockului nu mai văzuse până atunci: maiou de balet din satin, mulat pe corp şi cu un decolteu adânc care-i lăsa la vedere pădurea de păr de pe piept, haine de blană, pantaloni de velur, jachete scurte şi pantofi de balet. Dar ceea ce îl distingea pe Freddie de ceilalţi cântăreţi de rock era vocea sa de tenor, care se putea întinde pe patru octave.

Viaţa lui Freddie Mercury din afara muzicii era una împărţită între alte câteva pasiuni: sexul, drogurile şi cheltuirea în exces a banilor, toate acestea menţinându-l într-o permanentă stare de euforie. I s-a întâmplat să cumpere o întreagă expoziţie de mobilă chinezească, sau să dea 50 de mii de lire pe nişte peştişori japonezi. Celebrele magazine de bijuterii Cartier din Londra rămâneau deschise şi după program pentru ca el să poată cumpăra pietre preţioase şi aur. Pasionat de artă şi-a făurit una dintre cele mai valoroase colecţii de artă din Anglia ce cuprindea gravuri japoneze din lemn, tablouri ale impresioniştilor, ale maeştrilor victorieni sau ale modernului Chagall.

Era un consumator de droguri, dar reuşea să aibă un mare control asupra lui totodată. Trecea uşor de la extremă la alta. Dacă într-o zi lua o mare cantitate de cocaină, a doua zi putea să nu ia deloc şi să nu-i simtă deloc lipsa.

Dacă din punct de vedere muzical urca în sferele cele mai înalte, viaţa lui personală devenea din ce în ce mai febrilă şi mai aventuroasă. Frecventa localurile gay şi deseori îşi lua câte un amant în fiecare noapte, reuşind astfel să se culce cu sute de bărbaţi. Le spusese prietenilor că prima experienţă homosexuală o avusese la vârsta de 14 ani, în India, pe când era la internat. Specialiştii afirmă că atunci când a renunţat la părul lung şi la costumaţia feminină în favoarea unui aspect mult mai viril cu mustaţă şi haine de piele, de fapt el s-a autodeclarat ca fiind gay, indicând şi cam ce gen de bărbaţi prefera. Unul dintre prietenii săi povestea că visul vieţii lui Mercury era să întâlnească pe cineva care să semene cu solidul actor american Burt Reynolds. Căuta mereu să-şi petreacă noaptea cu cineva pentru că se temea grozav să rămână singur. A avut relaţii şi cu femei, cea mai de lungă durată fiind cu Mary Austin.

Comportamentul lui era unul deosebit de instabil: avea accese de furie în timpul cărora ţipa foarte tare şi spărgea tot ce se găsea în jurul lui, ca apoi să devină brusc calm. Stările acestea puteau deveni periculoase şi pentru el, intra parcă într-un fel de transă. Odată, s-a dat cu capul de calorifer până când şi el şi caloriferul au fost plini de sânge.

În 1987 Freddie Mercury a fost diagnosticat cu SIDA. După ceva timp pielea feţei i s-a umplut de pete întunecate care s-au extins pe nas, pe gât, pe umeri şi pe picioare. Avea dureri groaznice, se îndopa cu calmante dar nimeni nu l-a auzit plângându-se vreodată. Şi-a ascuns boala faţă de public, deşi zvonurile nu au întârziat să apară, mergând pe ascuns la spital pentru tratamente. Aplica mult machiaj pentru a nu i se vedea paloarea pielii sale. Cu o zi înainte de a muri, a făcut public faptul că era bolnav de teribila boală. Într-o zi de duminică, pe 24 noiembrie 1991, la orele 19, s-a produs sfîrşitul unui om al cărui talent se apropiase de genialitate. Avea 45 de ani. Funeraliile au avut loc patru zile mai târziu, la crematoriul de pe Harrow Road din vestul Londrei, unde, în jurul sicriului acoperit cu satin alb, preoţi zoroaştri au rostit rugăciuni tradiţionale pentru sufletul celui plecat. Muzica a fost cea care l-a însoţit până în ultima clipă, în capelă auzindu-se vocea Arethei Franklin cântând „Precious Lord, Take My Hand” şi „You’ve Got A Friend”. Ceremonia a fost încheiată cu o arie de Verdi, una dintre preferatele lui Mercury.

Freddie Mercury a lăsat prin testament ca drepturile de autor ale celui mai de succes cântec al formaţiei Queen, „Bohemian Rhapsody”, să meargă la Terrence Higgins Trust, un centru de tratament pentru bolnavii de SIDA.

You may also like

Jean Seberg – un mariaj cu Romain Gary, probleme cu FBI și sinucidere