Încă de la primele pagini știi deja că romanul acesta nici nu avea cum să fie altceva decât un bestseller internațional. De ce? Pur și simplu pentru că, femeie fiind și trăind in timpurile astea, nu ai cum să nu te regăsești în aproape fiecare rând scris de Cho Nam-Joo. Și ca să tragem un ochi la statistici, ceea ce însăși autoarea o face des, sociolog fiind, care spun că femeile citesc mai mult decât bărbații, atunci matematica devine simplă și rezultatul evident. Am o bănuială secretă că autoarea nici nu a vrut să scrie un roman, ci a căutat o modalitate mai prietenoasă de a trânti în plină figură lumii întregi situația femeii contemporane, într-o societate care se fălește cu egalitatea de șanse, când realitatea e departe de așa ceva.
A fi femeie, într-o lume condusă de bărbați, e un handicap cu care te naști, asta dacă totuși te naști. Pentru că în Coreea de Sud, o țară pe care o lume întreagă o percepe ca fiind una civilizată și dezvoltată, fătul bănuit a fi de sex feminin este considerat a fi o problemă medicală, un motiv evident și acceptat de toți pentru a fi avortat. Să nu ne amăgim, a fi femeie, te pune automat în categoria cetățenilor de categoria a doua în orice colț de lume deschizi ochii. Se știe, de exemplu, că în păturile sărace ale Indiei, bebelușilor de sex feminin le erau efectiv curmată viața imediat după naștere, pentru că o fată e mai curând o povară mai greu de suportat decât însăși crima comisă prin uciderea fetiței nou-născute. Ori să ne amintim de mărturiile femeilor fugite din anumite țări arabe, unde femeia valorează chiar și mai puțin decât capra din curte, căci capra măcar dă lapte, pe când femeia nu e de nici un folos.
Femeile sud-coreene și-au avortat fetițele până ce ponderea sexelor a devenit una inversă trendului mondial, practic bărbații fiind cu 6-7% mai mult decât femeile. Asta nu a însemnat însă că femeilor le-a fost mai ușor. Cutumele înrădăcinate adânc în mințile tuturor au continuat să se manifeste. Dar să revenim la povestea lui Kim Jiyeung, cum să nu te regăsești în micile episoade trăite de ea: câte dintre femei nu au auzit comentarii referitoare la scurtimea fustei ca fiind cauza reală a comportamentului deplasat cu tentă sexuală manifestat de bărbați? Câte dintre surori nu au fost puse să facă treburi casnice în timp ce frații lor erau lăsați să joace un fotbal cu prietenii? Câte dintre femei, în înghesuiala din mijloacele de transport nu au simțit cum vreun libidinos profită lipindu-se de ele într-un mod nerușinat? Câte dintre femei nu au aplicat la o slujbă și candidatul bărbat a fost ales deși nu era mai calificat sau mai muncitor? Sau câte femei nu au fost promovate doar pentru că se preferă bărbații în funcții de răspundere, căci ei, nu-i așa, nu se lasă pradă sentimentelor și nu se pierd în fleacuri inutile? Să mai aducem aminte de salariile întotdeauna mai mici ale femeilor pentru aceeași muncă prestată cu a bărbaților? Mai bine nu, căci statisticile o spun clar doar că, înafară de indignare sinceră, nu se repară mai nimic. Ca și Kim Jiyeung, câte femei nu au auzit din întâmplare anumite conversații ca între băieți, crezând că sunt doar între ei, în care femeia e declarată din start doar o ”gaură absolut necesară, fața nu contează”? Dar când în familie se naște un copil, cine își continuă cariera, cine se vede în continuare la un pahar cu amicii și cine e nevoit să renunțe le propriile visuri ca să se ocupe cum trebuie de cel mic? Hai nici să nu mai răspundem la asta.
Am și o scenă preferată din carte: cea în care Kim Jiyeung e urmărită de un individ cu scopul de a o agresa sexual, asta doar pentru că i se păruse lui că ea i-ar fi trimis semnale explicite. O abordează în stația de autobuz, o bagă în sperieți când urcă cu ea în același autobuz, făcând-o să se simtă victimă sigură, prinsă deja în plasa de păianjen, fără de scăpare si singură în fața primejdiei în ciuda autobuzului plin de oameni, când coboară cu ea la aceeași stație, fiind doar ei doi, în întuneric. Atunci, se petrece ceva miraculos, intervine intuiția și loialitatea feminină, sub întruchiparea unei alte femei din autobuz care înțelege situația și deși nu avea treabă să coboare la stația lui Kim Jiyeung, o face totuși, fluturând și proclamând ca uitată o eșarfă pe care victima nu a deținut-o niciodată. Acest mic gest teatral o salvează, căci Kim Jiyeung nu mai e singură, are un aliat iar agresiunea devine imposibilă. Care e reacția agresorului lăsat cu buza umflată? Vă las să o descoperiți singuri, e fix luată din viață.
Așadar, dacă alegeți să citiți pretinsul roman al lui Cho Nam-Joo, pregătiți-vă mai curând să vă treziți să fiți obligați la conștientizarea unei stări de fapt. Dacă sunteți femeie, sigur o să vă reamintiți anumite episoade din propria experiență, identice cu cele trăite de Kim Jiyeung, pe care poate le-ați bagatelizat, dintr-o nevoie disperată de supraviețuire sau care poate v-au afectat, provocându-vă frustrări ori modificându-vă caracterul sau comportamentul, ducând la femeia care sunteți astăzi. Dacă sunteți bărbat, s-ar putea, de asemenea, să vă aduceți aminte de anumite episoade ori gânduri care poate nu vă fac tocmai cinste. Bine, dacă sunteți bărbat, cele mai multe șanse sunt să nu citiți această carte, mai ales că e scrisă de o femeie, deci neimportant, nu-i așa?
