La Caracas va fi mereu noapte, de Karina Sainz Borgo (Jurnal de lectură)

Când Nobelul pentru Pace i-a fost acordat liderei opoziției din Venezuela María Corina Machado, am fost oarecum nevoiți să ne interesăm de regimul politic autoritar din această țară aflată în colaps. Venezuela este astăzi o democrație distrusă în care elitele parazitare ale puterii autoritare adună averi uriașe în timp ce cei mai mulți nu au absolut nimic. Nicolás Maduro Moros a venit la putere în martie 2013 și nu s-a mai dat dus. Colapsul politic și socio-economic al Venezuelei a normalizat violența și a banalizat moartea, viața neavând prea multă valoare, practic poți fi ucis pentru a fi jefuit de orice ai asupra ta, chiar și pentru o pereche de pantofi. Cei care erau disperați și au putut să o facă, au plecat. Cei care au rămas încearcă să supraviețuiască.

Într-o astfel de Venezuelă, violentă și distopică, își plasează Karina Sainz Borgo, primul ei roman ”La Caracas va fi mereu noapte”, apărut în 2019. Pentru edițiile în alte limbi decât spaniolă, titlului ”La hija de la Española” i s-a preferat unul mult mai clar în ceea ce privește localizarea geografică, cum ar fi ”It Would Be Night in Caracas” de unde și titlul în română. În interviuri, Karina Sainz Borgo spune că povestea nu are nimic autobiografic, deși protagonista Adelaida Falcón este și ea jurnalist cultural. Sainz Borgo, a fost martoră la violențe stradale, a văzut morți adevărați pe caldarâm în urma protestelor înăbușite în forță și a scris despre țara sa aruncată în anarhie : ”Am văzut o țară murind, am văzut o țară violentă, așa că am încercat să folosesc acel material pentru a scrie peisajul politic și emoțional al romanului.” Ca și eroina ei, a emigrat în Spania în 2006. 

Adelaida Falcón după ce își îngroapă mama și rămâne singură pe lume, este nevoită să facă lucruri pe care nu si-ar fi închipuit vreodată că o să le facă, într-un Caracas în care bande jefuiesc și ucid în numele așa-zisei Revoluții. Țara întreagă e în haos, mirosul gazelor lacrimogene pătrunde peste tot, mâncarea și medicamentele se mai găsesc doar pe piața neagră și la prețuri exorbitante în coșmarul inflaționist în care s-a transformat economia națională. Cadavre zac pe străzi, poate pentru că cei uciși nu mai au rude în viață care să îi ridice ori pentru că simplul fapt că a-ți îngropa mortul presupune niște riscuri prea mari pentru rudele în viață. Peste tot domnește frica și disperarea. Te expui unui mare risc atunci când ieși din casă pentru a-ți procura cele necesare traiului, dar de același risc poți avea parte și când te întorci acasă și crezi că poți răsufla ușurat. Asta i se întâmplă și Adelaidei, când se întoarce la apartamentul ei și îl găsește ocupat de o bandă de femei revoluționare. De aici începe un lung șir disperat de încercări de a-și recupera ce se mai poate din viața ei așa cum o cunoscuse până atunci.

Deși acțiunea romanului se desfășoară în Venezuela, Sainz Borgo insistă că povestea ei este una universală, care vorbește despre adevăruri atemporale despre pierderea patriei și a identității. Este o poveste despre dezumanizarea celui care, printr-o meandră a istoriei se trezește în poziția de a dispune după bunul plac de viața și proprietatea semenului său dar și despre dezumanizarea celui care este abuzat și încearcă să supraviețuiască. Și poate cel mai rău lucru este vina supraviețuitorului, gustul amar al celui care a reușit să scape dar care este urmărit de ceea ce a lăsat în urmă. 

Karina Sainz Borgo