vineri, 4 martie 2016

Scriitorul Andreï Makine a fost ales membru al Academiei Franceze

Andreï Makine

Romancierul, născut în Siberia, ocupă locul lăsat vacant de scriitoarea algeriană Assia Djebar, decedată pe 6 februarie 2015. El a avut alți șapte contracandidați, între care un liceean în vârstă de 15 ani și a fost ales cu 15 voturi pentru, 3 abțineri și 6 voturi contra, din totalul de 26 de votanți. A învățat limba franceză încă de mic copil de la bunica lui franțuzoaică. Prima carte a publicat-o în 1990, în franceză, sub pseudonimul Gabriel Osmonde. În 1987 a ales să trăiască în Franța, unde se încăpățânează să nu se lase doborât de refuzurile repetate ale manuscriselor sale de către edituri. Pentru a-i convinge cumva pe editori, el i-a lăsat să creadă că primele sale două romane au fost traduse din rusă, inventând chiar și un traducător.

Prima dată a făcut cerere pentru cetățenia franceză în 1991, dar cererea i-a fost respinsă. Deși s-a simțit umilit în acele clipe, mai ales că era total impregnat de cultura și civilizația franceză, a înțeles că statul francez a avut motive serioase să nu-i acorde cetățenia întrucât pe atunci nu avea nici un domiciliu fix, nici un serviciu stabil.

Lucrurile aveau să se schimbe o dată cu apariția romanului ”Testamentul francez” în 1995, cu care cunoaște un mare succes la public, pentru care primește Goncourt et le Médicis și Goncourt des lycéens. Abia după dobândirea notorietății i se acordă și cetățenia franceză. Conform tradiției, o dată cu titlul de academician, va primi și un cuvânt din dicționarul limbii franceze.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu