Încoronarea reginei moarte
Dacă ne-am întreba care este cea mai frumoasă poveste de dragoste pe care o cunoaștem, marea majoritate am răspunde că cea a lui Romeo și a Julietei, cei doi tineri îndrăgostiți din Verona care nu acceptă viața unul fără celălalt. Romantică și tragică, iubirea dintre cei doi continuă să impresioneze și la atâtea secole după ce a fost concepută de William Shakespeare. Dar ar mai fi una, la fel de tragică și poate cu mult mai cutremurătoare, o poveste din secolul al XIV-lea, despre o iubire fără speranță dintre un fiu de rege și o frumoasă nobilă, aflată la limita dintre istorie și mit și readusă în atenția noastră de Paula Cifuentes în Vremea bastarzilor.
Călătorul care pătrunde între zidurile groase ale bisericii mănăstirii Alcobaça, aflată la circa 120 de kilometri la nord de Lisabona, nu poate să nu remarce două morminte, somptuoase și identice, așezate față în față. Este vorba despre mormântul frumoasei Ines de Castro și de cel al regelui Pedro I al Portugaliei. Ines de Castro era o nobilă galiciană, chipul și gâtul ei de lebădă fiind admirate și cântate de poeții vremii. Deși avea deja o soție, pe Constance de Castilia, Pedro I, pe atunci doar prinț moștenitor al regatului, s-a îndrăgostit de Ines, cei doi trăind o poveste de dragoste clandestină din care au rezultat trei copii. După moartea soției sale legitime, prințul a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a se căsători cu frumoasa lui metresă, însă nu a putut învinge opoziția propriului tată, regele Afonso al IV-lea, care nu vedea cu ochi buni legătura amoroasă și nu putea trece peste faptul că Pedro se lăsa prea mult influențat de familia castiliană a acesteia și că iubea mai mult pe copiii lui bastarzi făcuți cu Ines decât pe copiii legitimi pe care i-i dăruise Constance. Văzând că Pedro nu vrea să își ia o altă soție, mult mai potrivită din punct de vedere politic pentru a fi regină, regele Afonso al IV-lea a dat ordin ca Ines și copiii ei să fie surghiuniți între zidurile mănăstirii Santa Clara-a-Velha din Coimbra, sperând că distanța va mai potoli din ardoarea legăturii dintre cei doi îndrăgostiți. Numai că nu s-a întâmplat deloc cum a sperat regele: timp de 10 ani, Pedro a continuat să o vadă mereu pe Ines la mănăstire, animozitatea dintre tată și fiul moștenitor crescând în intesitate cu fiecare zi. Se știa că Pedro așteapta acum moartea regelui pentru a ocupa tronul și pentru a face el însuși regulile în regat. Se părea că Ines va deveni oricum regină a Portugaliei, în ciuda originii ei care o făcea cu totul nedemnă de acest statut: în primul rând era castiliană și în al doilea rând era ea însăși un copil nelegitim.
Așa că Afonso al IV-lea a recurs la măsuri extreme: a trimis trei ucigași la mănăstirea Santa Clara-a-Velha din Coimbra pentru a o ucide pe Ines. Cu brutalitate, cei trei ucigași i-au tăiat capul frumoasei metrese, aceștia neținând cont de nimic, ei îndeplinindu-și sângerosul ordin chiar în fața copiilor. La doar 30 de ani, Ines a plătit îndrăzneala de a nu renunța la iubi pe cineva mai presus de rangul ei cu propria viață, într-un mod atât de crud, încât povestea ei avea să dăinuie peste veacuri. Când a aflat de odioasa crimă, Pedro, înnebunit de durere, a jurat răzbunare. A pornit chiar o revoltă împotriva propriului tată, dar a fost învins. Dacă n-a putut face nimic pe moment, dat fiind că nu dispunea de putere, imediat ce a devenit rege, la doi ani de la moartea iubitei sale Ines, n-a ezitat o clipă. I-a vânat pe cei trei ucigași reușind să prindă pe doi dintre ei pe care i-a executat în public. Apoi, a făcut ceva ce a cutremurat întreaga țară: și-a scos iubita din mormântul în care zăcea de aproape doi ani și a încoronat-o regină.
În fața unei întregi curți uluite și încremenite de neputința de a refuza un ordin sau de a da bir cu fugiții de o așa oroare, Pedro stătea pe tron alături de corpul revenit de pe altă lume al iubitei sale, îmbrăcat într-o rochie fastuoasă și legat de tron să nu se prăbușească, urmărind cu atenție omagiul fiecărui curtean care trebuia să îngenuncheze și să sărute mâna rece ca de gheață a moartei. Dacă soarta i-a refuzat recunoașterea pe care și-a dorit-o în timpul vieții, iată că iubitul ei Pedro i-o oferea acum, de data asta nimeni și nimic nemaiputând să se pună împotrivă. După ce și ultimul curtean și-a arătat respectul cerut în cadrul celei mai stranii ceremonii de care avusese vreodată parte Portugalia, regina moartă a plecat să-și regăsească liniștea într-unul din cele două morminte dintre zidurile mănăstirii Alcobaça, în așteptarea regelui ei mult iubit care avea să-l ocupe pe cel de-al doilea zece ani mai târziu. Nu întâmplător, cele două morminte sunt așezate față în față. Pedro a ordonat poziționarea lor astfel, în așa fel încât, la Judecata de Apoi, când toți morții se vor ridica pentru a da socoteală, primul chip pe care cei doi să îl vadă să fie cel al ființei iubite.
Paula Cifuentes, în Vremea bastarzilor, alege să ne respună povestea aceasta bizară și frumoasă de iubire, prin ochii fiicei celor doi, infanta Beatriz care, copil fiind, a fost martora neputincioasă a vieții marcate de așteptare și frică dusă de mama ei între zidurile-închisoare a mănăstirii din Coimbra, precum și a îngrozitorului ei sfârșit.
Pedro I al Portugalei și iubita sa, Ines de Castro
Uciderea lui Ines de Castro la ordinul regelui Afonso al IV-lea
Uciderea lui Ines de Castro la ordinul regelui Afonso al IV-lea
Uciderea lui Ines de Castro la ordinul regelui Afonso al IV-lea
Uciderea lui Ines de Castro la ordinul regelui Afonso al IV-lea
Uciderea lui Ines de Castro la ordinul regelui Afonso al IV-lea
Încoronarea reginei moarte
Încoronarea reginei moarte
Încoronarea reginei moarte
Mănăstirea Alcobaça, locul de odihnă al celor doi îndrăgostiți
Mormântul lui Ines de Castro așezat față în față cu cel al regelui Pedro I
Mormântul regelui Pedro I
Paula Cifuentes - Vremea bastarzilor, Editura Rao, 2012
