Zi de toamnă. Urc într-un tramvai care
să mă ducă unde am treabă. Care tramvai? Mai trebuie să spun, mai este careva
care să nu știe? Același tramvai 6, bineînțeles! Privesc pe fereastră și mă
gândesc ce trucuri să mai inventez ca să fac față vieții. Afară, toamna e
galbenă, prea galbenă! Soarele strălucește puternic azvârlind în toate
direcțiile cu raze galbene. În oameni, în frunzele uscate ale copacilor care nu
mai aveau, oricum, nevoie de vreun plus de galben. Cred că, pe undeva, sigur
s-a depășit limita de galben. N-ar trebui să se găsească cineva care să
stabilească clar când toamna devine ilegal de galbenă? Și totuși, este musai să
fii de acord că, dacă soarele strălucește, atunci sigur este o zi frumoasă.
Când toată lumea a stabilit că o zi frumoasă înseamnă o zi cu soare, nu cred că
ai vrea să îndrăznești să spui că pentru tine o zi frumoasă e una în care
plouă! Asta ar însemna că pui la îndoială justețea gândirii majorității, că
sigur ai pitici pe creier, că te situezi singur la categoria ”diferiți,
ciudați, outsideri”. Și crede-ne, spitalul de nebuni e deja plin, nu mai veni
și tu, că ne iei aerul! Așa că, dacă te întâlnești cu vreun amic și el îți
spune: ”Ce zi frumoasă este azi!”, tu imediat îl aprobi: ”Da, așa este!”. Deși
tare îți mai vine să i-o spui de la obraz: ”Eh, omul când n-are nimic de spus,
zice și el acolo, ceva despre vreme. Și dacă vrei să știi, mie nu mi se pare
deloc că e o zi frumoasă, lumina asta e prea galbenă, abia pot să-mi țin ochii
deschiși, deja mi-e prea cald... Și dacă mai vrei să știi, despre unul șui spui
mai degrabă că lasă-l, l-a bătut soarele-n cap, nu spui niciodată că l-a bătut
ploaia în cap, deci... Pe tine nu te obosește atâta galben?” Dar nu, nu-i spui
amicului așa ceva, că l-ai încurca, l-ai fâstâci, l-ai pune într-o situație din
care habar n-ar avea cum să iasă, așa că îl minți fără nici o remușcare: ”Da,
într-adevăr, e o zi deosebit de frumoasă”.
Parcă vă aud: soro, ești boring! Noi ne
așteptam să ne spui vreo snoavă din tramvai și tu îi tot dai cu galbenul. În
plus, te tot repeți. Ai avut măcar curiozitatea să numeri de câte ori ai spus
galben? Lasă-ne, bre, că ni se face rău! Eh, vă înțeleg! Și dacă vi se face
rău, nici nu puteți să vă scuzați ca lumea. Ești întrebat: Ce ai azi, nu te văd deloc în apele tale? (Observați? Nimeni nu te
întreabă Ce ai azi, nu te văd deloc în
razele tale? Deci, apă, ploaie, you know what I mean? Dacă nu, nu-i
problemă, că până și eu încă mă mai străfoc să-mi dau seama, oare ce-oi fi vrut
să spun.) Să revenim deci, ești întrebat: Ce
ai azi, nu te văd deloc în apele tale? Ei bine, pur și simplu, nu poți să
răspunzi: Da, nu știu ce am azi, cred că
am cam exagerat cu... galbenul! Faceți un mărunt exercițiu de imaginație și
închipuiți-vă ce față ar face celălalt!
Deci, sunt în al meu tramvai 6 și gândesc
profund. Prea profund, nu crezi? ați zice voi. Apoi ați adăuga: fă bine și
aruncă în noi cu ceva mai interesant, că altfel, nu mai citim nici un rând din
balivernele tale! Deja citim de ceva timp și crede-ne, îți cam forțezi norocul!
Bine, cu așa o replică, mă consider avertizată! Stau pe un scaun și privesc la
frunzele toamnei care sunt prea..., care sunt prea (dacă ați sărit repede să
spuneți că sunt prea galbene, nu dați vina pe mine că vă joacă vouă mintea
feste, da?!!) care sunt prea ... veștede. E clar? Sunt veștede! Un miros slab
de mucegai îmi dă târcoale. Dar asta-i bună, îmi zic, după ce mă enervează de
cât de... veștede sunt, afurisitele astea de frunze mai miros și a mucegai!
Stai nițel, nu e doar mucegai, parcă mai detectez și un miros de naftalină! Nu,
ceva nu e-n regulă, naftalina e compus chimic, făcut de mâna omului, n-are cum
să vină de la frunze!
Mă uit prin tramvai să caut aprobare de
la careva. Toate locurile sunt ocupate. De babe și moși! Fac repede o analiză,
nici unul nu are mai puțin de 60 de ani. Mai fac o dată analiza, îmi dă același
rezultat: nici un tânăr, înafară de mine. Frate, oi fi greșit eu tramvaiul? Or
fi scos ăștia curse speciale pentru babe și moși și nu știu eu? Nu mă simt
deloc în apele mele (apele da? nu razele), mintea mă duce cu gândul la un roman
de-al lui PD James în care bătrânii erau transportați și duși la
exterminare, o dată ce societatea nu mai
avea nevoie de ei (eh, scria și PD James asta niște SF-uri... la fel ca și
povestea asta a mea!). E și o parte bună în toate astea, măcar știu de nu unde
vine amestecul de mucegai și naftalină: nu de la frunze. Oi fi nimerit într-un
transport de ăla, de-al lui PD James? Nu mi-e clar, dar n-am ce face.
Tramvaiul oprește în stații, unde parcă
asist la o scenă filmată cu încetinitorul. Abia mișcându-se, să nu se destrame,
babe și moși coboară, babe și moși urcă! Începe să-mi fie clar că o să
întârzii. La plecarea de acasă, nu am făcut deloc calculul cu ce ne-viteză pune
un moș piciorul pe o treaptă de tramvai, cu ce ne-viteză îl pune și pe
celălalt, deci când mai apucă vatmanul să închidă ușile și să plece mai
departe? Dar ne-viteza acelorlași moși, de data asta, la coborâre, am
calculat-o? Că, sigur, nu este aceeași. Nu, bineînțeles că nu, și te mai lauzi
că ai făcut mate-fizică în liceu și că te descurci cu cifrele! Poftim aici
problemă de mecanică, rezolv-o dacă te ține! Aoleu, ce-o să mai întârzii eu!!!
Ar trebui, domnule, pus cronometru la uși, care nu se încadrează, n-are decât
să rămână pe dinafară! Alung repede gândul ăsta, să nu mă ia durerea de cap de
la atâta inovație!
Dar ce te faci când tramvaiul e plin de
moși și babe și mai urcă o serie de moși si babe? Unde să se așeze noii veniți?
Deja îmi miroase a spectacol, așa că măresc ochii cât cepele. Noii veniți se
uită după locuri. Numai că, ce să vezi, nu-i nici un tânăr pe care să-l ridice
și să-l declare în unanimitate obraznic! Pe mine nu par a mă observa, am și un
loc ceva mai în spate. Deci, când n-ai pe cine să ridici, ce te faci?
Și atunci se întâmplă ceva ce nu mi-ar
fi trecut prin cap că ar fi posibil: babele și moșii de jos îi analizează cu un
ochi expert pe cei proaspăt urcați. După aia se mai ridică o babă, un moș și-i
spune câte unuia nou:
- Vino să stai în locul meu, că ești
mai... și nu-și mai duce vorba până la capăt, oricum se subînnțelege.
Mă cam ia râsul, dar mă fac mititică. Există
oare jignire mai mare pentru o babă decât să fie scanată de o altă babă și să-i
dea locul spunându-i: Stai tu, maică, văd că ești mai decrepită chiar și decât
mine! Și eu mai am și o mare miopie!
Tramvaiul oprește iar în stație. Printre
alte babe și alți moși, urcă, probabil rătăcită, o tinerică. Ah, ce bine mă
simt, nu mai sunt eu singura, singura ce? La următoarea stație urcă doi
controlori. Se uită la toată cohorta de babe și moși după care se duc glonț la
tinerică să le prezinte biletul.
Mă enervez! Păi da, păi la ce să le mai
ceri astora biletul la control, pierdere de timp, doar se știe că toți au
gratuitate pe tranport. Bombănesc eu în legea mea și pregătesc și eu
abonamentul pentru când or veni și la mine. Ăia doi termină cu tinerica și vin
spre partea mea de tramvai. Se uită iar la cohorta de moși și babe, apoi se
uită și la mine. Nu controlează nici o babă, nici un moș, vin spre mine și...
și trec de mine fără să-mi ceară vreun bilet! Rămân perplexă, mintea mea refuză
să caute explicația. Ce, mă? N-au vrut nici un bilet de la mine? Adică m-au pus
în aceeași categorie cu toți mucegăiții?? Ce mă, nu cumva mă faceți babă? Ei
nu, că așa jignire n-am pomenit în viața mea! Jignită rău cum eram, mă îndrept
spre o ușă să cobor. La un moment dat, simt cum mă ciocănește cineva cu un
toiag. Apoi două mâini noduroase, proprietarele toiagului, mă înghesuie în ușă.
Mă uit să văd care are atâta tupeu. O babă, adusă rău de spate, practic trunchiul
îi face 90 ̊ cu picioarele, e disperată
să fie ea prima la coborâre. Îmi și zice:
- Lasă-mă pe mine să stau aici!
Aș lăsa-o eu dar nu-mi dă deloc drumul,
mă ține acolo, ca-ntr-o menghină. Și nu știu de ce, mă tot gândesc la scandalul
ăla cu nu știu care mahăr de pe la Hollywood care a hărțuit toată viața pe
bietele actrițe. Și ele, sărăcuțele, au hotărât să se răscoale și să-l dea în
gât, dând naștere la ditai mișcarea, intitulată #metoo, în care fiecare, în
funcție de cât curaj prinde, iese în față și povestește lumii întregi ce-a
pățit. Marea mea întrebare este: la cum mă înghesuie baba asta, mare proprietară
de toiag, oare n-ar trebui să ies și eu și să zic #metoo?
