sâmbătă, 31 august 2024

Lady in a Fur Wrap, 1577–1579 - adevăratul autor al picturii dezbătut mai bine de 100 de ani în timp ce femeia care a servit ca model continuă să rămână un mister.

Lady in a Fur Wrap, 1577–1579, de Alonso Sánchez Coello

Un tablou nesemnat, înfățîșând o femeie frumoasă cu ochi mari, negri, îmbrăcată într-o haină de hermină, atrage mai toate privirile atunci când este expus pentru prima dată la Luvru, în 1838. Lucrarea face parte din „Galeria spaniolă” a regelui Franței Louis Philippe I, iar faptul că „Doamna în blană” are o figură ușor alungită, culoarea palidă pieli, în special a mâinii, precum și fondul întunecat îi fac pe privitori să se gândească imediat la El Greco, pictorul grec stabilit in Spania în anii 1570 care tocmai ce devenise atât de cunoscut acum și la nivel internațional. Frumusețea femeii elegante îi fascinează pe vizitatorii muzeului timp de 10 ani cât tabloul stă expus, fiind considerată bijuteria acestei importante colecții. În 1853 întreaga colecție este pusă la vânzare, pictura trecând în mâinile unui nou proprietar, Sir William Stirling-Maxwell, baronet, politician și istoric, care o atârnă pe pereții casei sale din Scoția, Pollok House.

Și totuși, ceva nu se potrivea: cunoscând picturile lui El Greco și comparând-o cu ”Lady in a Fur Wrap”, specialiștilor din domeniul artei li se părea destul de evident că aceasta din urmă nu semăna prea bine cu cele ale pictorului grec. Ori, dacă nu El Greco, atunci cine? Un timp, portretul a fost atribuit pictoriței italiene Sofonisba Anguissola, ceea a contribuit la relansarea interesului pentru opera acesteia.

Când în 1967 Dame Anne Maxwell Macdonald, nepoata lui Sir William Stirling-Maxwell, dona Pollok House, înconjurată de parcul său de 361 de acri, cu tot cu colecția sa de picturi, orașului Glasgow, în proprietatea orașului trecea și controversa ce însoțea ”Lady in a Fur Wrap”. În urma unei investigații efectuate de Museo del Prado, Glasgow Museums și Universitatea din Glasgow, proiect de cercetare care a durat între 2014 și 2019, profesioniștii au reușit să atribuie portretul lui Alonso Sánchez Coello (c.1531-1588), pictorul de curte al lui Filip al II-lea, rege al Spaniei. Cercetătorii nu au analizat doar pictura în sine ci și aspectele ce țin de vestimentație, bijuterii ori statutul persoanelor reprezentate în portrete în această perioadă. Una dintre principalele diferențe este că El Greco punea pe pânzele sale un prim strat de un roșu-maroniu. Acest strat distinctiv cuprindea pigmenți prețioși de multe culori diferite, ceea ce sugerează că folosea resturi din paleta sa de pictură pentru acest strat inițial. Stratul inițial din ”Lady in a Fur Wrap” nu corespunde cu acesta, în schimb prezintă un strat gri deschis. O altă trăsătură distinctivă care este radical diferită sunt liniile desenate sub straturile de culoare, vizibile doar în urma expunerii picturilor la infraroșu.

Ceea ce nu au reușit însă experții să afle este cine a fost frumoasa și eleganta doamnă care a servit ca model lui Alonso Sánchez Coello.

Alonso Sánchez Coello, cunoscut mai ales pentru portretele sale executate într-un stil care combină obiectivitatea tradiției flamande cu senzualitatea picturii venețiene, a lucrat și teme religioase pentru majoritatea palatelor regelui, în special pentru El Escorial, dar și pentru biserici mai mari. Și-a petrecut toată viața la curtea regelui Filip al II-lea, devenind un favorit personal al acestuia, dobândind onoruri și bogății.


You may also like Portrait of Sonja Knips, by Gustav Klimt 1898

duminică, 30 iunie 2024

Portrait of Sonja Knips, by Gustav Klimt 1898

Portrait of Sonja Knips, by Gustav Klimt, 1898, 145cm x 145cm, Belvedere Museum Viena

Gustav Klimt a pictat numeroase portrete de femei, pentru multe dintre ele pozându-i ca modele doamnele din înalta societate vieneză. Sonja Knips a fost una dintre ele: provenită dintr-o familie înstărită de bancheri, cumpărătoare fidelă de artă pentru a sprijini astfel financiar artiștii, indiferent că era vorba de tapiserii, obiecte din sticlă ori tablouri și a cărei casă era un loc unde mereu se puteau auzi discuții despre artă și noile tendințe în artă. Tabloul, pictat între 1897 și 1898, a fost expus pentru prima dată în iarna lui 1898, la cea dea doua ediție a expoziției Art Nouveau din Viena și este primul din seria tablourilor sale de formă pătrată. Sonja Knips i-a pozat lui Klimt în propria grădină, așezată pe un fotoliu. Îmbrăcată într-o rochie roz deschis diafană, ea privește direct spre pictor, lumina blândă venită din partea ei dreaptă punându-i în evidență chipul ușor îmbujorat și ochii strălucitori. Poziția corpului nu este una relaxată, felul cum mâna stângă e parcă încleștată pe brațul fotoliului arătând că nu se simte în largul ei în postura aceasta de model pentru un tablou.

Tabloul nu este in proprietatea descendenților familiei Knips ori a vreunui alt colecționar de artă, el ținând de domeniul public în Austria, putând fi admirat la Belvedere Museum Viena. 


duminică, 21 aprilie 2024

Mari scandaluri literare - ”Voi scuipa pe mormintele voastre”, de Boris Vian, 1946

Boris Vian
Lui Boris Vian i-a luat doar 15 zile să scrie acest roman noir scurt, iar cititorului nu îi ia mai mult de 2-3 ore să îl citească. Efectul cărții este însă unul foarte puternic și e cel intenționat de la bun început de către autor și de editorul ei: să te incite, să te îngrozească, să nu o lași din mână și să nu o poți uita după aceea.

Vian a publicat ”Voi scuipa pe mormintele voastre” în 1946 la editura Scorpion, sub pseudonimul Vernon Sullivan, după ce editorul Jean d'Halluin îi ceruse să scrie roman care să facă vâlvă, în genul celei făcute de ”Tropicul Cancerului” scris recent de Henry Miller. Vian se achită strălucit și dă spre tipar această poveste a lui Lee Andersen, un tânăr metis, cu sânge de negru dar cu pielea albă, care își părăsește orașul natal și se mută în Buckton, un oraș din sudul Americii, unde nu îl cunoaște nimeni. Poartă cu el durerea morții fratelui său, spânzurat de legile albilor pentru că a îndrăznit să se îndrăgostească de o tânără albă. Dar mai ales, poartă in el o ură viscerală față de albii care îi disprețuiesc rasa, care poate dispune de viața negrilor cu prea multă ușurință și pe care plănuiește să îi facă să plătească. Viața brusc curmată a fratelui său trebuie plătită cu măcar la dublu cu viața unor albi. Pielea albă îl ajută să păcălească vigilența albilor, putând astfel să se amestece printre ei, să le pătrundă în case și să îi facă să creadă că e unul de al lor, dându-i astfel ocazia să se apropie de răzbunarea finală.

În vara lui 1946, înainte de publicarea romanului, Boris Vian era încă un trompetist de jazz, total necunoscut care făcea tot felul de meserii diverse pentru a se întreține și care scria ca să își amuze prietenii. Deși extrem de citit și inteligent, la 5 ani deja știa să citească, iar până la 17 ani avea deja luate bacalaureate în limbi clasice, matematică și filosofie, apoi devine devine licențiat în inginerie civilă, ori înființează o formație de jazz, nu își găsește însă calea prea bine. Trăiește intens și ignoră că trebuie să o lase mai moale, căci o boală de inimă îl chinuiește încă de copil. Deci, cererea lui Jean d'Halluin de a scrie ceva scandalos îl găsește mai mult decât dornic. Visează la succesul lui Henry Miller și își pune tot talentul la încercare. După publicare, nimic nu va mai fi ca înainte: ”Voi scuipa pe mormintele voastre” devine unul din cele mai mari scandaluri literare de după al doilea Război Mondial, aducând cu el, faima, banii, dar și interdicția romanului de a mai fi publicat, culminând cu un proces de încălcarea bunelor moravuri. Deși l-a scris sub pseudonim, Boris Vian semnează prefața și se dă drept traducătorul operei, deci identitatea reală a autorului nu e prea greu de bănuit, devine un fel de secretul lui Polichinelle, deși Vian susține că acest Vernon Sullivan e o persoană reală, un negru american. Atât autorul cât și editorul speră că scandalul le va aduce succesul scontat.

Reacția este una pe măsură: publicația France Dimanche și hebdomadarul L'Époque cer imediat să se înceapă același tip de urmărire penală de tipul celei de care a avut parte și Henry Miller după apariția ”Tropicului cancerului”. O urmărire penală este declanșată pe 7 februarie 1947, după plângerile depuse de organizația condusă de un anume Daniel Parker, un arhitect protestant care se dorea a fi păzitorul bunelor moravuri în societate, cel care îl târâse în justiție și pe Henry Miller. Astăzi, am privi toate astea ca pe un cancan de care să te amuzi câteva minute, dar în acele vremuri, treaba putea fi serioasă: Daniel Parker acuza cu legea în mână, mai exact se baza pe un decret în vigoare din 1939 cu referire la familie si care îi permitea să denunțe ”Voi scuipa pe mormintele voastre” ca fiind pornografic și pentru incitare la desfrâu. Nu numai că Vian riscă o amendă uriașă de până la 300 000 de franci dar poate face și 2 ani de închisoare. Boris Vian reacționează în felul său, scrie un nou roman sub același pseudonim Vernon Sullivan, anume ”Les morts ont tous la même peau” în care eroul principal e un triplu asasin care se numește, ca să vezi coincidență, Dan Parker. Nu putem decât să ne imaginăm figura lui Daniel Parker, cel preocupat de înaltele standarde moralicești, la lectura noului roman al celui pe care tocmai îl vânează în justiție.

Scandalul devine și mai mare când detractorilor romanului pare să li se confirme teoria că acesta ar fi unul periculos, de nelăsat să otrăvească mințile cititorilor: o femeie, Anne-Marie Masson, este ucisă de către soțul ei, criminalul lăsând alături de corpul ei un exemplar din ”Voi scuipa pe mormintele voastre”, lăsat deschis la pagina unde Lee Andersen o ștrangulează pe una din cele două surori Asquith. Deci literatura de speța asta poate ieși din sfera imaginarului și a fanteziei și poate avea urmări reale asupra destinului cuiva. Vian este acuzat de a fi nici mai mult nici mai puțin că e un ”asasin prin procură”. Și totuși, un dram de noroc pare să-i surâdă autorului urmărit în justiție: în august 1947, procesul este suspendat iar o lege a amnistiei intrată în vigoare la puțin timp după aceea îi dă siguranța că ar putea să recunoască public că el e unul și același cu Vernon Sullivan. Totuși, mai așteaptă un pic până să o facă, mai exact până în noiembrie 1948, timp în care deja s-au vândut 110 000 de exemplare ale cărții și se lansează și varianta în engleză precum și o a doua ediție în franceză. Din punct de vedere financiar, sutele de mii de exemplare vândute nu înseamnă nimic pentru Vian, pentru că fiscul intră pe fir și îi impută despăgubiri uriașe pe care nu are nici o șansă să le poată plăti, așa că cedează drepturile asupra romanului. Asta aștepta și Daniel Parker, care profită de noua lansare a romanului pentru a deschide un nou proces. De data asta are un nume real pe care să îl vâneze și de data asta are câștig de cauză: în 1949, cartea este oficial interzisă de la publicare iar Vian trebuie să plătească o amendă enormă. 

”Voi scuipa pe mormintele voastre” - prima ediție din 1946

Asta îl face pe Boris Vian să scrie în 1950 un text de răspuns la decizia judecătorească, intitulat "Je suis un obsédé sexuel" ("Sunt un obsedat sexual"): "Tocmai am fost condamnat la o amendă de 100.000 de franci pentru insultarea moralei publice prin intermediul cărților. Sentința pronunțată sâmbăta trecută de către tribunalul penal include un paragraf intitulat "Sur la généralité de la prévention" ("Despre generalitatea infracțiunii"), care începe în felul următor:
"Întrucât este foarte de dorit ca cele două cărți cu obsesii sexuale să fie scoase din raza de acțiune a tinerilor și, în consecință, să fie retrase din circulație și distruse...".
Paranteză. Fiul meu, Patrick, are opt ani. Se joacă cu chibrituri, se ceartă puțin cu prietenii săi și nu își face temele foarte regulat. În plus, în dormitorul lui este mult loc, iar eu am prea multe cărți. Așa că sunt cărți în camera lui. În special, trebuie să fie vreo "Antologie a erotismului", alte lucrări din presă, ceva Miller, poate ceva Sade, sau chiar ceva Delly și Magali. Ei bine, fiul meu, care are opt ani și este fiul unui maniac sexual, atenție, preferă "Aventurile lui Tintin" de Hergé. În fiecare zi (cu libidinozitate și perversitate), îl întreb: "Nu ai chef să citești altceva?". Ei bine, nu. El preferă "Tintin". "Tintin în Congo", "Sceptrul lui Ottokar", "Cele șapte bile de cristal", și așa mai departe.
Aș prefera să citească "Antologia erotismului", care mi-a fost dăruită, în timp ce albumele Tintin au costat în jur de patru sute de franci (sunt foarte bune, apropo, și le-am citit și eu). Dar pe fiul meu nu-l interesează deloc 'Anthologie de l'Érotisme'. Incredibil, dar adevărat. Copiii ăștia sunt atât de neștiutori! Habar nu au că în aceste cărți, scrise de obsedați de sex în mod expres pentru ei, se găsesc lucruri îngrozitoare."

Ironie fină dar amară, căci romanul va fi interzis mult și bine, până în 1973. 

După această aventură, Boris Vian va mai publica romane sub numele său adevărat, doar că nu se vor bucura de succes, practic reușita inventatului Vernon Sullivan anulând orice tentativă a realului său creator. În plus, boala de inimă se manifestă tot mai des, Vian fiind din ce în ce mai convins și conștient că nu va prinde vârsta de 40 de ani. Și așa a și fost: pe 23 iunie 1959, Boris Vian aflat la cinematograful Le Marbeuf de pe Champs-Elysées pentru a vedea o adaptare a romanului său - o adaptare pe care a dezaprobat-o total, imediat ce a început genericul, se prăbușește în urma unui atac de cord, murind înainte de a ajunge la spital, la vârsta de 39 de ani.

Deși nu îl mai lași din mână, ”Voi scuipa pe mormintele voastre” nu e ușor de ingerat nici pentru noi, cititorii de azi, căliți binișor de scenele de violență de prin serialele și filmele cu care suntem hrăniți sistematic, încât parcă nu ne mai șochează nimic. Și totuși...


Scurtă biografie 

Boris Vian a fost căsătorit de două ori, cu Michelle Vian (născută pe 12 iunie 1920 - decedată pe 13 decembrie 2017) cu care a avut doi copii : Carole Vian (născută pe 16 aprilie 1948 - decedată pe 23 februarie 1998) și Patrick Vian (născut pe 12 aprilie 1942 - decedat pe 24 februarie 2023 ) și cu Ursula Kübler (născută pe 6 septembrie 1928 - decedată pe 18 ianuarie 2010). 
Este înmormântat în cimitirul din orașul său natal, Ville d’Avray. La cererea sa, nici un nume nu figurează pe mormânt, singura dovadă a identității celui care se odihnește pentru vecie acolo fiind mesajele lăsate de admiratorii operei sale. 
Boris Vian și fiul său, Patrick
Boris Vian și fiica sa, carole

Afișul filmului ”Voi scuipa pe mormintele voastre” din 1959