Ori, ”Mulțumesc pentru acest moment”, scrisă de Valérie Trierweiler, partenera de aproape 10 ani a președintelui Franței, François Hollande, la puțin timp după ruptura lor în la începutul lui 2014, pare să fie ceva aparte: este extrem de credibilă. Poate o carte anula viitorul politic al unui președinte care speră la un al doilea mandat și e mereu cu ochii pe sondaje să vadă cât de popular mai este în rândul alegătorilor? Cu siguranță, da. Mai ales că politica merge mână în mână cu imaginea publică și reputația. Alegătorii vor vota mereu pe cel care dă cel mai bine impresia că îi pasă de cei mulți și amărâți, cel care le promite o viață mai bună, cel care e mai simpatic, cel care face glume, cel care e mai arătos fizic. Și dacă un candidat le întrunește pe toate astea la un loc, iată și câștigătorul! Probabil nu doar din cauza acestei cărți, François Hollande nu a mai prins un al doilea mandat, electoratul era oricum dezamăgit de amatorismul guvernului său, cu oameni numiți miniștri nu neapărat pe criteriul competenței, ci mai degrabă pe cel al loialității față de Hollande, dar cu siguranță cartea aceasta a atârnat greu de tot.
Să ne înțelegem, Valérie Trierweiler nu este vreo victimă, nici nu cere simpatia cuiva, până la urmă a experimentat și ea zicala ”Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!”. Și ea s-a lăsat dusă de pasiune cândva și nu a ținut cont că bărbatul care o curtează asiduu e tatăl a 4 copii și aparține de circa 30 de ani altei femei, Ségolène Royal, cu care însă nu a fost căsătorit niciodată și pe care o va părăsi pentru a fi cu ea. La rândul ei, are trei copii și un mariaj reușit, cu acte în regulă, cu un coleg de breaslă de la Paris Match, Denis Trierweiler, un jurnalist erudit, specialist în filosofii germani care, cu eleganță, îi permite să îi poarte numele de Trierweiler și după divorț.
Așa cum mărturisește Valérie Trierweiler în cartea sa, o dată devenit președinte, François Hollande se schimbă la 180 de grade. Nu mai este bărbatul iubitor, autentic, de care s-a îndrăgostit cu aproape 10 ani în urmă, e mereu pe fugă, nu mai are acces la el ca înainte, mereu se interpun tot felul de intermediari. Valérie înțelege că funcția obligă, că este stresantă și solicitantă. Ceea ce nu înțelege este de ce are impresia că mai degrabă existența ei îl deranjează. Faptul că nu sunt căsătoriți cu acte în regulă e deja o premieră în viața politică franceză. Și deși este fără doar și poate partenera oficială declarată a președintelui, căreia i s-a dat un birou la palatul Elisée, joacă rolul de primă-doamnă și stă alături de el la toate vizitele de stat, mereu este privită ca fiind ”cea nelegitimă”. Apar între ei animozități, împăcări și în ciuda a toate astea, ea este ferm convinsă că iubirea lor va dăinui până la sfârșitul vieții lor. Valérie nu dă mare importanță zvonurilor apărute prin redacțiile de presă, doar și ea e om de presă și știe că de multe ori, zvonurile nu sunt altceva decât... zvonuri. Aude în câteva rânduri de o posibilă legătură între președinte și o anume Julie Gayet, o actriță blondă, provenind dintr-o familie bună, dar se convinge singură că nu trebuie să creadă nimic. E sigură pe iubirea lui François pentru ea, mai ales că de câte ori îl întreabă daca e adevărat, acesta neagă vehement. Și totuși, această Julie Gayet apare mereu ca fiind cea cu care Hollande are totuși o legătură. Trierweiler își ia chiar inima în dinți și o sună pe Gayet să o ia la întrebări. Gayet neagă cu mult talent, doar e actriță, ba chiar nu zice nu când Trierweiler îi cere să facă o dezmințire publică.
Până într-o zi din ianuarie 2014, când îi parvine informația că peste două zile, revista Closer va publica pe prima pagină fotografii cu președintele părăsind casa lui Julie Gayet, după o noapte petrecută cu actrița. Pus în fața evidenței, Hollande se enervează dar recunoaște legătura, care durează de aproape un an, de fapt. Hollande știe că scandalul care e pe cale să izbucnească e o catastrofă pentru cariera lui politică și încearcă să minimizeze efectele. O anunță sec pe Valérie că va fi un comunicat de presă în care se va anunța oficial despărțirea de ea, dar că ar fi bine ca acesta să fie din partea ambilor. Valérie e șocată: nu numai că este repudiată ca orice concubină a vreunui împărat de Ev Mediu, dar se pretinde de la ea ca înghită hapul fără crâcnire, să se retragă din viața Marelui Om, discret, spășită și să ajute la atenuarea scandalului. Refuză categoric să scrie un comunicat comun, deși Hollande insistă până în ultima clipă.
Valérie Trierweiler povestește în cartea ei că, în dimineața publicării fotografiilor de către Closer, când scandalul era pe buzele tuturor, a înghițit mai multe somnifere, nedorindu-și să trăiască acea zi fatidică. Că ar fi înghițit și mai multe dacă François Hollande nu s-ar fi luptat cu ea să îi ia punguța cu pastile, aceasta rupându-se și conținutul împrăștiindu-se pe jos în urma confruntării. Că și-a pierdut conștiința și că, după ce s-a trezit peste câteva ore, a decis împreună cu medicii ei că e mai bine să se interneze la secția de psihiatrie a spitalului Pitié Salpetrière. Nu era prima oară când înghițea o supradoză de somnifere ca să facă față realității, ori asta nu era deloc un mod sănătos de a gestiona greutățile, oricare ar fi fost natura acestora. Aici, la Pitié Salpetrière, i se confiscă cele două telefoane mobile pentru a nu fi tulburată de evenimentele care se precipită, iar ofițerul de securitate care i-a fost atribuit încă de la investirea lui Hollande, stă de pază la ușă, deghizat în infirmier. Își recapătă cele două telefoane doar după ce amenință că fuge din spital. Scandalul e de două ori mai mare pentru Hollande, o dată pentru că legătura lui amoroasă e divulgată și încă o dată pentru că partenera oficială zace pe un pat de psihiatrie, cu mintea încețoșată de sedativele administrate. La Elysée s-a luat deja decizia că cel mai bine e ca Valérie să se externeze. Doar că Valérie e prea slăbită pentru a se ține măcar pe picioare, tratamentul administrat o face incapabilă să își reia viața. Lui Hollande i se permite să o viziteze abia după cinci zile. Întâlnirea dintre cei doi de la Pitié Salpetrière durează mai bine de o oră și concluzia e neplăcută pentru Hollande. Valérie nu e încă pregătită să îl piardă pe omul iubit, vrea să iasă din spital, vrea să îl însoțească la întâlnirile oficiale. Lui Hollande nu-i surâde situația, deja a hotărât că nu o mai vrea lângă el cu niciun chip pentru că nu dă deloc bine din punct de vedere politic. Și acesta e momentul în care Trierweiler face poate cea mai gravă acuzație din carte la adresa lui Hollande, aceea că a dispus să i se mărească doza de tranchilizante astfel încât Trierweiler să nu fie în stare să plece din spital și să își pună intențiile în aplicare. Ea spune că deși aflată sub îngrijire medicală, se simțea mult prea rău, tensiunea îi era prea mică, nu se putea ține pe picioare, tranchilizantele o țineau într-o permanentă stare de năuceală. Abia mai târziu, după externare și după ce a reluat firul evenimentelor, ar fi realizat că la origine a fost Hollande. Practic îl aruncă pe Hollande în cloaca celor care nu se sfiesc să facă abuz de putere și influență dacă asta le servește pe moment, iar acest lucru e posibil chiar într-o țară la care o lume întreagă se uită cu admirație, ca la un model de urmat în ale democrației.
În sfârșit, vine momentul externării și deși încă slăbită, Trierweiler trebuie să facă față circului mediatic în care s-a trezit peste noapte, în care parcă nimeni nu are vreo milă, doar nu e ea cea care a distrus o familie cândva? Trierweiler trebuie să își refacă viața din cioburi, atât cât poate. Încă îl mai iubește pe Hollande mai mult decât orice pe lume, încă îî mai răspunde la mesajele lui de iubire în care își cere iertare și în care o imploră să reia legătura, pretinzând că Gayet nu e decât o rătăcire de moment. Hollande știe că Trierweiler intenționează să scrie o carte și se teme, ar vrea să o împiedice. Ce poate fi mai dezastruos din punct de vedere politic decât o carte scrisă de o femeie rănită? Mai ales pentru un politician care e mereu cu ochii pe sondaje? Ori Trierweiler nu cedează rugăminților lui Hollande, alege să pună capăt, nu poate să îi ierte felul crud în care a tratat-o, fără niciun fel de menajamente, alegând să se descotorosească de ea ca de un accesoriu de care nu mai avea nevoie și ceea ce e mai grav, scrie cartea. O carte care o face credibilă, care sapă bine la temelia imaginii făurite de Hollande timp de atâția ani și care l-a propulsat la Elysée. Politicianul carismatic Hollande, cel care îi fermeca pe jurnaliști și pe alegători cu umorul lui, e practic un politician ca oricare altul: mincinos, duplicitar, care te susține pe față dar te subminează pe din dos, care e mereu cu ochii pe sondaje, un elitist care se simte inconfortabil dacă se amestecă cu sărăcimea, deși pretinde invers, care nu e mânat defel de idealul de a-i servi pe alegătorii care i-au acordat încrederea ci doar de propriile ambiții. Nimic nou, nu-i așa? De aceea zic eu că merită întotdeauna să citim astfel de autobiografii, deși par că nu ne regăsim deloc în astfel de scrieri, că nu au nimic de-a face cu noi. De fapt au mai multă legătură cu noi decât credem: ne trezesc la realitate. Și poate că atunci când mergem la vot, poate punem ștampila ceva mai avizați.
La zece ani de când a cunoscut-o, deși a reîncercat în nenumărate rânduri să o recucerească pe Valérie Trierweiler, François Hollande s-a căsătorit cu Julie Gayet, aceasta fiind prima lui căsătorie cu acte în regulă. Nu a făcut-o pentru mama celor patru copii ai săi, pentru Ségolène Royal, nu a făcut-o pentru ”femeia vieții lui”, așa cum a numit-o public pe Valérie Trierweiler, cea alături de care a atins culmile puterii.
Un președinte și o actriță. Nimic nou sub soare, atât de clișeic: puterea care își dorește să posede frumusețea, frumusețea care e fascinată de mirajul puterii. Ce mai rămâne din aproape 10 ani de iubire pasională cu un bărbat fermecător, pentru care ai ales să iți lași cei trei copii și soțul? Cu siguranță nu glamour-ul.
