E de bun simț să luam în calcul că există scriitori pe lumea asta, trăind în țări pe care abia le dibuim pe hartă, care scriu o literatură foarte bună și de care e posibil să nu fi auzit niciodată. Dacă ni s-ar cere să numim repede câțiva scriitori din Europa vestică sau cele din două Americi, ne-am descurca mai mult decât onorabil înșiruind mult și bine scriitorii arhicunoscuți, ale căror cărți ocupă invariabil locurile la vedere din rafturile vitrinelor din librării. Acum sunt foarte la modă asiaticii. Nimic rău în asta, îmi plac și mie, dar dacă am fi provocați să numim pe cineva din Africa, de exemplu? Probabil am realiza că suntem puși în încurcătură și ne-am chinui serios creierul să scoatem măcar la iveală unul-două nume.
Din când în când, câte un astfel de autor reușește să fie tradus și pe la noi, propulsat cu siguranță de poziția de finalist pe la vreun premiu literar internațional. Traducerea nu aduce neapărat cu sine și o promovare, autorul rămânând în continuare să fie „descoperit” de către cititori. Dar nu-i nimic, bine și așa, căci eu trec cu mare nonșalanță de rafturile, fie ele reale sau online, pline de Margaret Atwood, Dan Brown, Agatha Christie ori Colleen Hoover și caut pe acești neprivilegiați, sperând să fiu surprinsă plăcut când îi citesc.
Așa mi-a picat în mână Teoria generală a uitării, de José Eduardo Agualusa, un african sau mai exact, un angolez. Nu auzisem niciodată de Agualusa și mi-a fost imposibil să trec mai departe după ce am citit așa un titlu. E un roman, deci nu e nimic teoretic în el, ci e o ficțiune inspirată de un moment istoric al Angolei, anume în 1975, când țara, până atunci colonie portugheză, în urma unui război prelung, reușește să își declare independența. Trupele portugheze se retrag, albii civili portughezi pleacă și ei în mare grabă speriați de eventuala răzbunare și de haosul care se instalează în urmă. Căci după secole de stăpânire colonială, facțiunile politice locale habar nu au cum se conduce o țară, ajungându-se la război civil. Cei care până la plecarea portughezilor nu avuseseră nimic, se simt îndreptățiți să pună mâna pe orice fărâmă de bunăstare luată cu japca de la cei nevoiți să plece. Nu există reguli, se moare din nimic și cine ucide nu prea e tras la răspundere. E o situație de care pe care, de frică generală, nu poți fi sigur că rămâi în viață până la sfârșitul zilei dacă nu faci tot posibilul să te pui cât de cât la adăpost.
Cam asta e și starea în care se trezește și Ludovica, o portugheză cu un psihic fragil, temătoare față de lume în urma unor traume din tinerețe, care nu a avut ocazia să plece cât o putea face în siguranță și care e nevoită să se pună cumva la adăpost. Locuiește fix în blocurile din centrul Luandei, capitala Angolei, imobile deținute până la independență de albii privilegiați și înstăriți și care acum sunt ținta predilectă pentru jaf și omor. Să încerce să răzbată printre străzile din mijlocul haosului înseamnă a muri, să rămână în apartament e iarăși o chestiune de timp până va fi călcată de hoardele de flămânzi rămași parcă fără niciun Dumnezeu și care deja dărâmă ușile vecine. Cum te faci „uitat”, cum devii invizibil și de negăsit în mijlocul orașului acesta marcat de tragedii la fiecare colț? Și totuși, Ludovica nu e o ființă învinsă, în ciuda fragilității ei. Își zidește ușa apartamentului, baricadându-se pe dinăuntru, punând o barieră de netrecut între ea și lumea de afară. Urmează ani de supraviețuire în singurătate în apartamentul-temniță în care s-a ferecat și din care nu mai are puterea sau voința să iasă de una singură. Însă destinul încă nu si-a spus ultimul cuvânt.
Romanul, descris ca fiind unul despre frica de celălalt, a fost scris plecând de la ideea unui scenariu pentru un film care nu s-a mai realizat și se simte asta. Personajele sunt legate de un fir nevăzut, acțiunile lor influențându-și reciproc unora altora destinele. Nici nu e nevoie de vreun film, romanul fiind fiind cum nu se poate mai bine, așa cum este el. Ideea poveștii e originală și citind-o nu poți să nu recunoști ca cititor că te bucuri de o literatură de calitate.
