marți, 14 noiembrie 2017

Prea!

La plecarea de la serviciu, liftul prea plin. Prea multe figuri străine, prea multe opriri la prea multe etaje, ca să culeagă prea mulți doritori să plece acasă. În plus, liftul coboară prea încet! Afară, prea frig! Am treabă la elefant.ro unde e prea cald. Cumpărătorii stau prea calmi la coadă și transpiră. Mă întreb dacă să leșin acum sau mai încolo. Cum n-am leșinat niciodată în viața mea, nu știu cum se procedează, așa că amân leșinul pe perioadă nedeterminată. În fine, înșfac cărțile, naiba s-o ia de cultură, deja cere prea multe sacrificii și ies pe ușă în aerul prea rece.

Ajung în stație unde aștept. Și-aștept. Ce-aștept? Eh, un tramvai! Și nu oricare tramvai, ci tramvaiul 6! Dar, parcă prea aștept! Măi, măi și nu mai vine! Îmi vine să las baltă orice plăcere de a merge cu tramvaiul și să chem, nu știu ce, un elicopter, o ambulanță, orice cred că ar veni mai repede decât tramvaiul 6! În sfârșit, apare un 6 pipernicit care cară după el un altul, defect. Mi-e și milă de el! Acu, dacă ne-ar căra și pe noi, ăștia care am stat în frig cu ochii lungiți și galeși după el, apoi am fi prea onorați! Și am fost. Vatmanul, băiat drăguț și generos, după ce o fi analizat figurile noastre vineții de la aerul prea proaspăt, hotărăște să oprească. Și ne ia pe toți. Găsesc chiar și loc pe scaun. Lângă mine, după ce mă întreabă dacă îi permit, se așează o duduiță. Apoi începe să strănute și să-și șteargă nasul. Guturai. Păi dacă stai prea mult pe-afară, ce vrei? Ia de aici, un guturai! Îmi pare rău că i-am permis să se așeze, de parcă aveam încotro, tare mă  mănâncă limba să-i zic: Auzi, departamentul Viruși e mai în spate, n-ai vrea să?

În dreptul depoului de la gară e zarvă mare, suntem așteptați de niște meșteri cu chei franceze în mâini. Vatmanul vrea să le lase peșcheș vagonul din spate și să plece mai departe. Zice că el are călători, nu merge cu noi în depou, ce, ne duce în excursie? Una din cheile franceze neagă categoric. Se lasă cu excursie. Mă enervez: apoi, stai nene, dacă tot plecăm în excursie, să strângem și bani de bilete. Uite, mă ocup eu de trebușoara asta, ba chiar, aș putea să fac și pe ghidul. Stimați doamne și stimați domni, vedeți mormanul ăla de fiare? E acolo din 1910, un adevărat artefact. Dar individul ăla în salopetă și șapcă? El e aici din 1980, un alt artefact. Păi nu ? Simplu și profitabil.

Terminăm excursia, lăsăm încărcătura și plecăm. Pe podul din Alexandru, vatmanul bagă viteza luminii, vrea să recupereze timpul pierdut. Capurile noastre se apropie periculos de tare de geamuri, chiar dacă noi ținem contra cu încăpățânare. Marea întrebare este, în caz de impact, cine ar ceda primii, geamurile sau capurile noastre? Dacă săriți cu răspunsuri dintr-astea categorice, eu zic că prea vă pripiți, că totul e în funcție de o variabilă absolut hotărâtoare și anume, de cât de tare de cap e fiecare.


Pe la mijlocul podului, când eram aproape sigură că ne azburcăm cu toată nădejdea fix în biserica Sf. Nectarie, un isteț își întoarce mașina ca să ajungă pe celălalt sens de mers, pe unde credeți? Exact, chiar prin fața tramvaiului nostru aflat în plin avânt. Nu vreți să știți ce frână interesantă am experimentat! Și totuși, dacă tencuiala bisericii, aia care încă nici n-a fost aplicată, este intactă, apoi totul se datorează acestui tânăr de o inteligență monumentală, care și-a luat repede tălpășița, scrâșnind din toate patru roțile. Bine că n-a apucat să vadă cu ce priviri zburlite i-am urat drum bun după ce ne-am extras de printre scaune unde ne aruncase o tipă de neam prost, pe numele ei Inerția. 

sâmbătă, 11 noiembrie 2017

Children in Barry Leighton-Jones's Art

Barry Leighton-Jones - Lost
 Barry Leighton-Jones - Urchin Boy With Ball
 Barry Leighton-Jones - Pepita 
 Barry Leighton-Jones
Barry Leighton-Jones 
 Barry Leighton-Jones - A Rose For a Rose 1970
Barry Leighton-Jones - Best of Friends 
 Barry Leighton-Jones - Boy, Girl And Dog
 Barry Leighton-Jones - Clown Boy
 Barry Leighton-Jones - Diana 1972
 Barry Leighton-Jones - El Toro 1972
 Barry Leighton-Jones - Flowers for the Lady, Sir
Barry Leighton-Jones - Little Lord Fauntleroy 
 Barry Leighton-Jones - Looking for Work
Barry Leighton-Jones - Mexican Boy 
 Barry Leighton-Jones - Pepita
 Barry Leighton-Jones - Runaway Child
Barry Leighton-Jones - The Artful Dodger 
 Barry Leighton-Jones - Urchin Boy Fishing with Dog
 Barry Leighton-Jones - Urchin Girl 1952
 Barry Leighton-Jones - Work Allergy 1971
Barry Leighton-Jones