Searching for Sugar Man 2012 - O poveste reală atât de frumoasă, încât crezi că nu poate fi decât cea mai reușită ficțiune!

De mult vreau să scriu despre filmul ăsta, poate cea mai frumoasă poveste de viață pe care am auzit-o vreodată, o poveste care nu conține fapte eroice și nemaivăzute ori tragedii care să îți stoarcă lacrimi. Și totuși, e o poveste de-a dreptul fantastică. Atunci când am văzut prima oară filmul, mi-am zis că mai frumos de atât nu se poate. De fapt, este un documentar despre un artist ratat, învăluit în mister, povestea vieții și morții lui Rodriguez.

N-ați auzit niciodată de Rodriguez? Nu-i nimic, mai nimeni n-a auzit! Pe la începutul anilor ’70, un tânăr cu nume hispanic scria muzică, pe care o cânta prin cele mai înghesuite baruri din Detroit. Era discret, poate timid, i se întâmpla să cânte mai mult cu spatele la public, care oricum nu-l prea distingea din norii de fum de țigară. Nu prea se știau multe despre el, unde locuiește, cu ce se ocupă pentru a trăi, cine este de fapt! Apărea de nicăieri ca apoi să dispară înspre același nicăieri, pe la colțul unei străzi din Detroit, oraș aflat în decădere, cu oameni debusolați și zone părăsite.

Rodriguez scria muzică despre toate acestea și o făcea foarte bine. Cei câțiva oameni care l-au remarcat susțineau că, la vremea aceea, doar Bob Dylan să mai fi scris la fel de bine ca el. A scos două albume, primul ”Cold Fact”, apărut în 1970 și ”Coming from Reality” în 1972. Nici unul din cele două albume, deși remarcabile calitativ, n-a avut succes. De ce? Nimeni nu a fost în stare să dea o explicație. În cele, din urmă, casa de discuri a celui de-al doilea album, a hotărât să-l retragă de la vânzare, căci nu mai merita osteneala să ocupe loc pe rafturile magazinelor de muzică.

Nimeni în America nu auzise de Rodriguez, nimeni nu știa ce a devenit. Cu toate acestea, cântecele lui erau adulate la alt capăt de lume, tocmai în Africa de Sud. Cum a ajuns o copie a albumului ”Cold Fact” în Africa de Sud, este iarăși un fapt destul de învăluit de mister. Cert este că albumul lui, copiat iar și iar și transmis mai departe, apoi editat de casele de discuri locale, era un must have în fiecare casă din Africa de Sud, la loc de cinste alături de albumele celor de la Beatles sau Rolling Stones.

La acea vreme, Africa de Sud era un stat militarizat, Apartheid-ul era la apogeul lui, totul era cenzurat, toți erau spionați, nu exista nici măcar televiziune, totul era strict controlat. Ei bine, sub tot acest regim autoritar, versurile anti-sistem ale lui Rodriguez erau pentru sud-africanii de rând un substitut al libertății interzise, o confirmare a existenței unei realități pe care nu o cunoșteau dar pe care ar fi putut cumva s-o câștige, erau un îndemn la a gândi liber, erau inspirația unei generații întregi. Generație care, în cele din urmă, a ieșit în apărarea valorilor și libertăților ei și a reușit!

Timp de peste 25 de ani, tot ce au avut oamenii din Africa de Sud despre Rodriguez a fost o fotografie de pe un album și povestea sfârșitului lui, în timpul unui concert, în care totul a mers prost, când și-a zburat creierii în fața publicului nemilos care-și bătea joc de el, punând astfel capăt la tot și la toate.

După toată această perioadă, un jurnalist muzical, aflat în căutarea unui subiect pentru un articol, hotărăște să afle amănunte de spre moartea lui Rodriguez, idolul și inspirația unei întregi generații...

De aici încolo nu mai spun nimic, vă las să descoperiți singuri! O să spun doar că documentarul, premiat cu Oscar, BAFTA și multe alte premii, vă familiarizează deja cu muzica lui și că n-o să fiți dezamăgiți! O poveste reală atât de frumoasă, încât crezi că nu poate fi decât cea mai reușită ficțiune!

Rodriguez în anii '70

Cause

Cause I lost my job two weeks before Christmas
And I talked to Jesus at the sewer
And the Pope said it was none of his God-damned business
While the rain drank champagne

My Estonian Archangel came and got me wasted
Cause the sweetest kiss I ever got is the one I've never tasted
Oh but they'll take their bonus pay to Molly McDonald,
Neon ladies, beauty is that which obeys, is bought or borrowed

Cause my heart's become a crooked hotel full of rumours
But it's I who pays the rent for these fingered-face out-of-tuners
And I make 16 solid half hour friendships every evening

Cause your queen of hearts who is half a stone
And likes to laugh alone is always threatening you with leaving
Oh but they play those token games on Willy Thompson
And give a medal to replace the son of Mrs. Annie Johnson

Cause they told me everybody's got to pay their dues
And I explained that I had overpaid them
So overdued I went to the company store
And the clerk there said that they had just been invaded
So I set sail in a teardrop and escaped beneath the doorsill

Cause the smell of her perfume echoes in my head still
Cause I see my people trying to drown the sun
In weekends of whiskey sours
Cause how many times can you wake up in this comic book and plant flowers?

You may also like
Total Eclipse (1995) - povestea iubirii turbulente dintre Arthur Rimbaud și Paul Verlaine