La doar doi ani,
Edith bea vin roșu
Era în 19 decembrie 1915, în plin război, când,
la lumina unui felinar de pe strada Belleville din Paris, se grăbea să ajungă
pe lume micuța Edith Giovanna Gassion, nedându-i mamei sale nici măcar răgazul
să ajungă până la maternitate. Prenumele de Edith i-a fost dat după o celebră
spioancă engleză a acelor vremuri, Edith Cavell. Ambii părinți erau ”artiști”,
adică se chinuiau să-și câștige existența prin cântatul prin localurile
Parisului, sau circul pe stradă.
La doar două luni de la naștere, Edith este
dusă și uitată la bunica dinspre mamă, o femeie care nu s-a omorât cu grija
pentru copil, mai ales că îi plăcea nespus să tragă la măsea. Trebuie spus că
la vârsta de doi ani micuța Edith bea vin roșu cot la cot cu bunica,
neapropiindu-se de apă nici măcar pentru a se spăla, fiind învățată de bătrână
că apa are microbi. Părinții rupseseră relația, uitând de copila lor. Mama sa
nu s-a întors la locul unde și-a lăsat copilul decât peste opt ani. Tătăl, în
schimb, s-a dovedit a fi ceva mai conștient: după doi ani, vine s-o vadă și o
găsește într-o stare vrednică de milă. O ia pe Edith de la bunica cea bețivă și
o duce la propria lui mamă care are multă bătaie de cap în a o dezbăra de
obiceiurile proaste.
S-a spus despre Edit Piaf că ar fi fost oarbă
în copilărie și că s-ar fi tratat în mod miraculos, legenda aceasta fiind
acreditată și încurajată chiar de către ea. Adevărul este că la vârsta de cinci
ani a suferit o dublă inflamare a corneei, pentru care a trebuit să poarte timp
de șase luni un bandaj pe ochi. După cele șase luni, ochii erau vindecați iar
vederea nu-i fusese afectată cu nimic.
După zilele de școală, tatăl o ia pe Edith să
facă împreună cu circ pe stradă, după care tot ea este cea care face cheta.
Făcându-se mai mărișoară, ea încearcă să câștige bani din lăcuitul pantofilor
trecătorilor sau ca vânzătoare într-o lăptărie. Nu durează mult până să înțeleagă
că viața ei este cântecul și începe să dea reprezentații pe străzile Pigalle și
Barrès, sau prin cazărmile
pline cu soldați.
Moartea singurului copil al
său, micuța Marcelle
La 17 ani are primul amant, pe ”P'tit Louis”, mai mare cu un an decât ea. Rămâne însărcinată cu ”P'tit Louis” și naște o fetiță, pe care o botează Marcelle,
dar pe care o alintă ”Cécelle”. Se desparte de ”P'tit Louis” pentru un soldat dintr-o cazarmă, acesta
luându-o pe Marcelle cu el. Fetița moare de meningită la vârsta de doi ani. La
morgă, Edith, taie o șuviță din părul micuței. S-a spus că, pentru a-și
înmormânta fetița, Edith s-a prostituat.
Urmează un lung șir de iubiri pasagere, abandonând repede
un iubit pentru altul, gelozia bolnavă a unuia dintre ei făcându-l să-i fure șuvița
de păr a fetiței sale moarte, în ideea că astfel o va păstra lângă el.
Edith Piaf cântând la Olympia, Paris, 1962
Edith devine Piaf
Pe când cânta la un colț de stradă, Edith este remarcată
de patronul cabaretului Gerny's, Louis Leplée. Faptul se întâmpla în 1935, Edith având
atunci 20 de ani. Acesta o invită să cânte în localul lui și-i dă numele de
Piaf, inspirat de statura ei mignonă, măsura doar 1,47 metri. În câteva zile,
de la o cântăreață necunoscută, care se chinuia pe străzi în bătaia vântului,
devine o vedetă. Toată lumea vine la Gerny's s-o asculte, oameni obișnuiți dar și cele mai mari nume
din industria music-hall-ului. Un an mai târziu cântă alături de Maurice
Chevalier, Fernandel și Marie Dubas, înregistrând și primul disc, L'etranger,
la casa Polydor.
Suspectă într-un caz de crimă
Pe 6 aprilie 1936, patronul cabaretului Gerny's, Louis Leplée, este
asasinat de patru bărbați. Piaf este suspectată de poliție că ea ar fi fost cea
care ar fi divulgat asasinilor faptul că Louis Leplée ar fi avut suma de
douăzeci de mii de franci. Este scoasă din cauză după ce este interogată o zi
întreagă. Trebuie spus că asasinii lui Leplée nu au fost găsiți niciodată.
Scandalul imens stârnit de crimă o face și mai cunoscută. Este solicitată să
cânte mai peste tot, dar fără a fi angajată, ci mai mult ca o atracție, ea
trebuind să suporte tot felul de aluzii, glume proaste și injurii.
Câștigă ceva bani, un iubit îi compune două cântece, apoi
se apucă de băut. Pierde contracte și pentru a trăi își vinde cele câteva toalete pe care și le luase în
vremurile mai bune. Îl întâlnește pe Raymond Asso cu care are o relație de trei
ani și care o relansează, o învață să mănânce cu furculița, să mai pună mâna pe
câte o carte, să folosească un dicționar. Urmează alți bărbați, unii violenți,
alții, cum ar fi jurnalistul Henri Contet, compunându-i cântece și încuind-o în
casă pentru că bea prea mult.
În 1943 Piaf este înștiințată că mama ei a fost găsită
moartă în stradă. Ea răspunde: ”Pentru mine mama mea a murit în ziua în care
m-a abandonat.” Nu se duce nici la înmormântare, această femeie nu o
interesează. În schimb, un an mai târziu, când îi moare tatăl, ros de alcool,
Piaf se ocupă de funeralii, alegând pentru el celebrul cimitir Père-Lachaise.
Iubiri pasagere și ședințe de
spiritism
Când îl întâlnește pe Yves Montand, Piaf vrea să facă o
schimbare. De dragul lui devine cochetă și nu pune gura pe alcool timp de șase
luni. Cântă împreună înregistrând succes după succes. Apoi urmează cântărețul
Jean-Louis Jaubert, după care se îndrăgostește de Marcel Cerdan, campion la
box, bărbat însurat și având acasă trei copii. Deși a iubit-o, Cerdan nu a vrut
niciodată să divorțeze de soție, continuând să fie un soț grijuliu cu soția lui
și un tată model pentru copii. Moartea lui Cerdan într-un accident de avion o
trimite pe Piaf într-o disperare cruntă. Pentru că dragostea lor nu a apucat să
se stingă de la sine, Piaf i-a păstrat lui Cerdan a amintire vie tot restul vieții
sale, considerându-l marea ei dragoste. Timp de un an după moartea lui, ea este în degringoladă, la marginea nebuniei. Se
îndreaptă către spiritism căutând să ia legătura cu el, apoi către o sectă
adeptă a reîncarnării. Nu poate trăi fără bărbați, un tânăr după altul trecând
prin patul ei, cel mai cunoscut fiind Charles Aznavour. Chiar se și căsătorește
cu unul dintre ei, mariajul durând cinci ani. Psihanaliștii au încercat să
explice comportamentul lui Edith Piaf prin prisma a ceea ce a trăit în
copilărie. Multitudinea de amanți pe care îi părăsea repede și-ar fi avut cauza
în abandonul ei de către propria mamă.
Edith Piaf și Theo Sarapo
Alcool, morfină, o nouă
căsătorie și sfârșitul
Se reapucă de băutură, de data aceasta mult mai serios ca
înainte, dar și să se drogheze, administrându-și supozitoare cu morfină,
substanță pe care i-o prescriseseră medicii pentru a-i atenua durerile atroce
cauzate de reumatismul deformant pe care-l avea. Banii încep să nu-i mai ajungă
așa că începe să acumuleze datorii. Când îl întâlnește pe Georges Moustakis,
cântărețul grec care avea să-i compună celebrul cântec Milord, ea avea
44 de ani iar el doar 24. În 1959 este operată de pancreatită. Medicii mai
descoperă și un cancer generalizat. Părăsind spitalul mai are forța să
înregistreze Milord. Nu se oprește din băut și anul următor, cade în
comă hepatică. Doctorii reușesc să o stabilizeze și Piaf se întoarce la viața
ei: amanți tineri, alcool și morfină. Un nou amant, Charles Dumont, îi scrie Non,
rien de rien...
Turneul anului 1962 îl face de pe patul de boală, de unde
se ridică doar pentru a urca pe scenă, unde reușește să stea în picioare doar
datorită transfuziilor de sânge făcute cu o oră mai devreme. Alege să se mărite
din nou, pe 9 octombrie 1962, de această dată cu Lamboukas, zis și Theo Sarapo,
un tinerel de origine grecească: ea are 47 de ani, dar arată mult mai bătrână,
el are doar 27. În martie 1963 este spitalizată din nou în comă hepatică. Își
revine, iese din spital și bine îngrijită de soț, mănâncă o omletă. Cade din
nou în comă, ajunge iar la spital, iar când este externată, e o epavă umană.
Moare pe 10 octombrie 1963, într-o vilă închiriată pe Coasta de Azur. Este
adusă în taină la Paris, anunțul morții ei fiind făcut în data de 11, în aceeași
zi cu vestea morții lui Cocteau. Mii de oameni se perindă prin fața trupului ei
îmbălsămat după care patruzeci de mii de parizieni o însoțesc pe ultimul drum
până la Père-Lachaise, unde este înmormântată în același cavou cu tatăl său.
Theo Sarapo este văduv și moștenitorul lui Piaf, dar nu moștenește altceva
decât datorii. Vinde tot dar nu reușeste să le acopere. Pleacă în turnee pentru
a face bani, se zbate, doarme în mașină pentru a economisi. În 1978 moare și
el, într-un accident de mașină, fiind înmormântat, după dorința lui, în cavoul
soției.
Sursa: ”Edith Piaf - l'amour toujours”, de André Larue, Editura Michel Lafont,
Paris
Edith Piaf fotografiată de Jean Gabriel Séruzier în 1940
Edith Piaf și unul dintre iubiții ei, americanul Doug Davis
Edith Piaf la primăria din Montreal 1955
Edith Piaf și Jacques Pills, primul soț
Pe scena de la Olympia în 27 septembrie 1962
Edith Piaf și Jean Cocteau
O repetiție acasă, pe bulevardul Lannes din Paris
Edith Piaf în 1955
Edith Piaf și Marcel Cerdan, marea ei iubire
Edith Piaf și Theo Sarapo, al doilea și ultimul ei soț
Edith Piaf și Theo Sarapo
Edith Piaf și Theo Sarapo
Edith Piaf și Jacques Pills
Edith Piaf 1951
Edith Piaf în ziua primei sale căsătorii, alături de Marlene Dietrich
Edith Piaf și Jean Cocteau
Edith Piaf și Theo Sarapo
Edith Piaf și Yves Montand
Edith Piaf și Theo Sarapo
Edith Piaf și Georges Moustaki pe malul mării
Edith Piaf 1959
Edith Piaf și Theo Sarapo - căsătoria
Edith Piaf și Theo Sarapo în ziua căsătoriei lor
Marcel Cerdan, Edith Piaf și Joséphine Baker
Edith Piaf la New York
Edith Piaf fotografiată de Jean Gabriel Séruzier în 1940
Edith Piaf într-un peisaj rural 1959
Edith Piaf și Theo Sarapo
Edith Piaf bolnavă
Edith Piaf în 1963, anul morții sale
Edith Piaf și Theo Sarapo
Edith Piaf - ultima fotografie
Oameni adunați în fața casei sale din Paris după aflarea veștii morții sale pe 11 octombrie 1963
Funeraliile lui Piaf 1963
Funeraliile lui Piaf 1963
Marlene Dietrich la înmormântarea lui Edith Piaf
Mormântul lui Edith Piaf din cimitirul Père-Lachaise din Paris
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu