Kenzaburô Oé despre tragediile nucleare ale Japoniei

La patru ani după Fukushima și la șaptezeci de ani de la Hiroshima și Nagasaki, Kenzaburô Oé, laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1994, crede că o a treia tragedie trebuie luată în considerare.

Oponent declarat al programelor nucleare, atât cele militare cât și cele civile, Kenzaburô Oé a înaintat în 2012 o petiție semnată de 7 milioane de oameni prin care solicita primului ministru al Japoniei să renunțe la acestea. Întrebat care a fost efectul petiției sale, Kenzaburô Oé a spus: „Nu s-a rezolvat nimic. Pericolul amenință în continuare. Apă contaminată, scurgeri și deșeuri radioactive, mediul înconjurător devastat, locuitorii încă plecați... Fukushima este un accident enorm. Viitorul Japoniei este unul extrem de sumbru. Există puțină speranță dacă o mobilizare importantă nu obligă guvernul să reacționeze. Un număr mare de japonezi au conștientizat că trebuie luate măsuri drastice. Acum câteva săptămâni a avut loc o adunare la Tokio. Ne gândisem că dacă vom fi vreo două mii de persoane, ar fi bine. Au venit peste treizeci de mii. Intelectuali, familii ale victimelor, agricultori... Oameni care, fără îndoială, nu mai participaseră la nici o manifestație și care încercau să creeze ceva nou pe care să-l răspândească în toată Japonia. Fac parte din rândul organizatorilor. Cei ca mine, care au iscat această mișcare, sunt deja oameni în vârstă. Însă este pentru prima dată când văd atât de mulți intelectuali care se implică, ca să-l parafrazez pe Sartre. Acum am 80 de ani, nu mai am mult de trăit. Dar pentru noi, Fukushima este un punct de plecare pentru asemenea mișcări cetățenești care trebuie să ia amploare.

Ciudat este că intelectualii care vorbesc azi de Fukushima nu o pun în relație cu Hiroshima. Chiar nu înțeleg de ce nu o fac. Toți intelectualii, și nu doar ei, toți japonezii ar trebui să se gândească la această tragedie legând-o de cea de la Hiroshima. Când a explodat Fukushima, am avut impresia că se abat asupra noastră, dar sub o formă concentrată, toate problemele pe care le-am avut de la Hiroshima încoace. Mie mi se pare că Fukushima este strâns legată de Hiroshima și așa trebuie percepută.

Copil fiind – aveam zece ani la sfârșitul războiului – am putut să văd oroarea de la Hiroshima și Nagasaki. Asta m-a făcut să merg, mai târziu, să văd ce se întâmplă în spitalele din Hiroshima. Au fost mii de morți din cauza bombelor de la Hirohima și Nagasaki, dar cu trecerea anilor, cei iradiați au continuat să sufere.

La Fukushima ne aflăm în fața aceluiași proces. Repercusiunile sale nu sunt încă pe deplin cunoscute, copiii de acolo îi sunt deja victime. Este de datoria noastră să luptăm contra efectelor care se vor abate asupra copiilor, asupra generațiilor viitoare. (...)

Am un copil cu handicap și munca mea a evoluat către ideea că, prin scrisul și prin angajamentul meu, voi putea să transmit ceea ce trăia și ce gândea fiul meu Hiraki. Devenind purtătorul de cuvânt al lui Hiraki, a devenit esențial pentru mine să pun problema cu preocuparea unui om care trăiește cu un copil cu handicap. Doresc cu ardoare ca vindecarea întregii noastre societăți, sau mai degrabă a întregii planete, să fie opera victimelor bombei atomice.

Am încercat să transpun în literatură coșmarul de la Hiroshima și iată că Fukushima ne pune în fața unei noi drame. Dar atâta timp cât guvernul n-a învățat nimic din Hiroshima, tot așa nu s-a făcut nimic pentru a trage concluziile a ceea ce ne-ar putea învăța Fukushima. Este foarte posibil să apară o a treia tragedie care nu ar afecta doar Japonia ci întreaga Asie. Toată Asia este în pericol. A fost Hiroshima, a fost Fukushima, un alt accident trebuie luat în calcul. Problema este să știu dacă mor înainte sau după.”

De la numirea sa în funcție, primul ministru al Japoniei, Shinzo Abe, a anunțat că intenționează să construiască noi reactoare nucleare în Japonia și să le repornească pe cele vechi, exportul tehnologiei nucleare fiind punctul central al strategiei sale de guvernare. Mai mult, a încheiat contracte de construire de centrale nucleare în Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Turcia și Vietnam. Kenzaburô Oé consideră că acesta este un fapt de-a dreptul criminal: „Germania a trăit o teribilă tragedie sub naziști. Atât Germania cât și Franța și întreaga Europă au căutat prin toate mijloacele ca așa ceva să nu se mai întâmple. Găsesc că o asemenea abordare este ceva natural și normal. Dramele de la Hiroshima și Fukushima sunt legate între ele în mod direct și un banal accident poate să ducă la ceva îngrozitor. Gândesc și trăiesc cu această obsesie, cu această spaimă, că aceasta ar putea să fie cea din urmă tragedie. Cultura noastră ar putea să dispară, copiii noștri nu ar mai putea să trăiască și totul dintr-un simplu accident. Este posibil. Iar Abe nu face nici măcar un efort să-și imagineze o asemenea eventualitate.”

Militant pentru pace, Kenzaburô Oé a intrat în 1960 în grupul tinerilor scriitori care se opunea revizuirii tratatului de securitate nipono-american. În 2004, împreună cu alți intelectuali, a fondat Comitetul pentru Articolul 9 (care retrage Japoniei ”dreptul de beligeranță”), o asociație de apărare a Constituției pacifiste. Astăzi, Shinzo Abe, moștenitorul unei vechi familii politice, vrea să revizuaiscă acest lucru, modelul lui Abe fiind bunicul său, Nobusuke Kishi, un fost criminal de război și artizanul tratatului de cooperare și securitate dintre Statele Unite și Japonia. S-ar spune că, cu Abe la putere, Japonia n-a învățat nimic din greșelile trecutului. Oé crede că Abe ar putea fi cel care ”ar pune punct istoriei Japoniei. De aceea trebuie neapărat să ne opunem lui cu toate puterile noastre. Guvernul nostru ne este de fapt dușmanul nostru. Este crucial să știm dacă putem menține Constituția. Ceea ce a permis Japoniei de după război să-și revină a fost democrația și jurământul de non-beligeranță. Este un fundament moral. Dacă scoatem din Constituția japoneză acest jurământ, ar fi o trădare a victimelor imperialismului japonez din Asia, de la Hiroshima și Nagasaki. Cu acest gen de combatere vreau să mă apropii de momentul morții mele. Sunt mai degrabă pesimist dar singurul lucru pe care-l pot face este să particip la astfel de mișcări și să le susțin cum pot mai bine. Totuși îmi păstrez speranța.”

O altă chestiune care îl preocupă pe Kenzaburô Oé este cea a bazelor americane din Okinawa. ”În cazul unui conflict, primele bombe ar putea să cadă pe Okinawa. Locuitorii din Okinawa ar fi primii care și-ar pierde locul unde trăiesc. Totul se leagă.”

Pacifismul și neîncrederea declarată a lui Kenzaburô Oé în împăratul Japoniei au făcut ca scriitorul să devină ținta preferată a extremei drepte japoneze. El a refuzat toate distincțiile acordate de suveran ca urmare a câștigării premiului Nobel. Viziunea politică pe care o consideră benefică este cea pe care o practică acum Europa, ideea unei singure puteri care să domine toată lumea fiind una depășită.

Luni, 10 august 2015