La patru ani după Fukushima și la șaptezeci de ani
de la Hiroshima și Nagasaki, Kenzaburô Oé, laureat al premiului Nobel pentru
literatură în 1994, crede că o a treia tragedie trebuie luată în considerare.
Oponent declarat al programelor nucleare, atât
cele militare cât și cele civile, Kenzaburô Oé a înaintat în 2012 o petiție
semnată de 7 milioane de oameni prin care solicita primului ministru al
Japoniei să renunțe la acestea. Întrebat care a fost efectul petiției sale,
Kenzaburô Oé a spus: „Nu s-a rezolvat nimic. Pericolul amenință
în continuare. Apă contaminată, scurgeri și deșeuri radioactive, mediul
înconjurător devastat, locuitorii încă plecați... Fukushima este un accident
enorm. Viitorul Japoniei este unul extrem de sumbru. Există puțină speranță
dacă o mobilizare importantă nu obligă guvernul să reacționeze. Un număr mare
de japonezi au conștientizat că trebuie luate măsuri drastice. Acum câteva
săptămâni a avut loc o adunare la Tokio. Ne gândisem că dacă vom fi vreo două
mii de persoane, ar fi bine. Au venit peste treizeci de mii. Intelectuali,
familii ale victimelor, agricultori... Oameni care, fără îndoială, nu mai
participaseră la nici o manifestație și care încercau să creeze ceva nou pe
care să-l răspândească în toată Japonia. Fac parte din rândul organizatorilor.
Cei ca mine, care au iscat această mișcare, sunt deja oameni în vârstă. Însă este
pentru prima dată când văd atât de mulți intelectuali care se implică, ca să-l
parafrazez pe Sartre. Acum am 80 de ani, nu mai am mult de trăit. Dar pentru
noi, Fukushima este un punct de plecare pentru asemenea mișcări cetățenești
care trebuie să ia amploare.
Ciudat este că intelectualii care vorbesc
azi de Fukushima nu o pun în relație cu Hiroshima. Chiar nu înțeleg de ce nu o
fac. Toți intelectualii, și nu doar ei, toți japonezii ar trebui să se
gândească la această tragedie legând-o de cea de la Hiroshima. Când a explodat
Fukushima, am avut impresia că se abat asupra noastră, dar sub o formă
concentrată, toate problemele pe care le-am avut de la Hiroshima încoace. Mie
mi se pare că Fukushima este strâns legată de Hiroshima și așa trebuie
percepută.
Copil fiind – aveam zece ani la sfârșitul
războiului – am putut să văd oroarea de la Hiroshima și Nagasaki. Asta m-a
făcut să merg, mai târziu, să văd ce se întâmplă în spitalele din Hiroshima. Au
fost mii de morți din cauza bombelor de la Hirohima și Nagasaki, dar cu
trecerea anilor, cei iradiați au continuat să sufere.
La Fukushima ne aflăm în fața aceluiași
proces. Repercusiunile sale nu sunt încă pe deplin cunoscute, copiii de acolo
îi sunt deja victime. Este de datoria noastră să luptăm contra efectelor care
se vor abate asupra copiilor, asupra generațiilor viitoare. (...)
Am un copil cu handicap și munca mea a
evoluat către ideea că, prin scrisul și prin angajamentul meu, voi putea să
transmit ceea ce trăia și ce gândea fiul meu Hiraki. Devenind purtătorul de
cuvânt al lui Hiraki, a devenit esențial pentru mine să pun problema cu
preocuparea unui om care trăiește cu un copil cu handicap. Doresc cu ardoare ca
vindecarea întregii noastre societăți, sau mai degrabă a întregii planete, să
fie opera victimelor bombei atomice.
Am încercat să transpun în literatură
coșmarul de la Hiroshima și iată că Fukushima ne pune în fața unei noi drame.
Dar atâta timp cât guvernul n-a învățat nimic din Hiroshima, tot așa nu s-a
făcut nimic pentru a trage concluziile a ceea ce ne-ar putea învăța Fukushima.
Este foarte posibil să apară o a treia tragedie care nu ar afecta doar Japonia
ci întreaga Asie. Toată Asia este în pericol. A fost Hiroshima, a fost
Fukushima, un alt accident trebuie luat în calcul. Problema este să știu dacă
mor înainte sau după.”
De la numirea sa în funcție, primul ministru al
Japoniei, Shinzo Abe, a anunțat că intenționează să construiască noi reactoare
nucleare în Japonia și să le repornească pe cele vechi, exportul tehnologiei
nucleare fiind punctul central al strategiei sale de guvernare. Mai mult, a
încheiat contracte de construire de centrale nucleare în Emiratele Arabe Unite,
Arabia Saudită, Turcia și Vietnam. Kenzaburô Oé consideră că acesta este un
fapt de-a dreptul criminal: „Germania a trăit o teribilă tragedie sub
naziști. Atât Germania cât și Franța și întreaga Europă au căutat prin toate
mijloacele ca așa ceva să nu se mai întâmple. Găsesc că o asemenea abordare
este ceva natural și normal. Dramele de la Hiroshima și Fukushima sunt legate între
ele în mod direct și un banal accident poate să ducă la ceva îngrozitor.
Gândesc și trăiesc cu această obsesie, cu această spaimă, că aceasta ar putea
să fie cea din urmă tragedie. Cultura noastră ar putea să dispară, copiii
noștri nu ar mai putea să trăiască și totul dintr-un simplu accident. Este
posibil. Iar Abe nu face nici măcar un efort să-și imagineze o asemenea
eventualitate.”
Militant pentru pace, Kenzaburô Oé a intrat în
1960 în grupul tinerilor scriitori care se opunea revizuirii tratatului de
securitate nipono-american. În 2004, împreună cu alți intelectuali, a fondat
Comitetul pentru Articolul 9 (care retrage Japoniei ”dreptul de beligeranță”), o asociație de apărare a Constituției
pacifiste. Astăzi, Shinzo Abe, moștenitorul unei vechi familii politice, vrea
să revizuaiscă acest lucru, modelul lui Abe fiind bunicul său, Nobusuke Kishi,
un fost criminal de război și artizanul tratatului de cooperare și securitate
dintre Statele Unite și Japonia. S-ar spune că, cu Abe la putere, Japonia n-a
învățat nimic din greșelile trecutului. Oé crede că Abe ar putea fi cel care ”ar
pune punct istoriei Japoniei. De aceea trebuie neapărat să ne opunem lui cu
toate puterile noastre. Guvernul nostru ne este de fapt dușmanul nostru. Este
crucial să știm dacă putem menține Constituția. Ceea ce a permis Japoniei de
după război să-și revină a fost democrația și jurământul de non-beligeranță.
Este un fundament moral. Dacă scoatem din Constituția japoneză acest jurământ,
ar fi o trădare a victimelor imperialismului japonez din Asia, de la Hiroshima
și Nagasaki. Cu acest gen de combatere vreau să mă apropii de momentul morții
mele. Sunt mai degrabă pesimist dar singurul lucru pe care-l pot face este să
particip la astfel de mișcări și să le susțin cum pot mai bine. Totuși îmi
păstrez speranța.”
O altă chestiune care îl preocupă pe Kenzaburô Oé
este cea a bazelor americane din Okinawa. ”În cazul unui conflict, primele bombe ar
putea să cadă pe Okinawa. Locuitorii din Okinawa ar fi primii care și-ar pierde
locul unde trăiesc. Totul se leagă.”
Pacifismul și neîncrederea declarată a lui
Kenzaburô Oé în împăratul Japoniei au făcut ca scriitorul să devină ținta
preferată a extremei drepte japoneze. El a refuzat toate distincțiile acordate
de suveran ca urmare a câștigării premiului Nobel. Viziunea politică pe care o
consideră benefică este cea pe care o practică acum Europa, ideea unei singure
puteri care să domine toată lumea fiind una depășită.
Luni, 10 august 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu