Editura Nemira 2007
Titlu original: ”The Unholy Grail” 2006
O poveste țesută în jurul unei teorii care, de
altfel nu este nici măcar nouă, aceea a posibilității ca Isus să fi avut urmași.
Urmași care, de mai bine de două mii de ani, trăind discret, împrăștiați prin
lume, au grijă să nu-și deconspire sângele care le curge prin vene, căci asta
nu numai că n-ar face deloc fericită Biserica Catolică, ba chiar ar spulbera
întreg creștinismul.
Au existat mulți care au afirmat și au încercat să
demonstreze fie că Isus ar mai fi avut și alți frați, fie că Maria Magdalena i-ar
fi fost soție și că i-ar fi născut copii, că n-ar fi murit pe cruce ca mai apoi
să fi înviat, că toate aceste secrete, ar fi cunoscute doar de câțiva dintre
cei aleși, păzite cu sfințenie cu prețul vieții și transmise mai departe din generație
în generație fie prin viu grai, fie prin intermediul mesajelor criptate,
ascunse în arhitectura bisericilor, în manuscrise străvechi sau în tablourile
cu teme biblice. Toate aceste versiuni alternative celei oficial recunoscute de
biserică nu au putut fi dovedite cu claritate. Dar așa cum inițiatorii acestor
teorii eretice nu au dovezi că lucrurile s-au petrecut cum susțin ei, nici
Biserica nu are dovezi că evenimentele au fost exact cum sunt relatate în Noul
Testament.
Pe teoria descendenței își bazează și D.L. Wilson
firul poveștii sale în ”Graalul măsluit”, reușind să construiască un roman plin
de acțiune, cu nimic mai prejos decât ”Codul lui da Vinci” al lui Dan Brown, în
care o profesoară de religie, care scrie o carte despre Isus și un preot-profesor
iezuit sunt implicați într-o încrengătură de întâmplări periculoase, viața le
este amenințată la tot pasul și aceasta pentru că par să se fi apropiat prea
mult de un secret pentru care lumea, așa cum o știm, nu este încă pregătită să
îl afle. Cadavrele unor preoți iezuiți, ce aparent n-au nici o legătură între
ei, înafară de credință, par să confirme faptul că mai departe de atât nu le
este îngăduit să meargă.
Romanul ne poartă din New York și New Orleans, prin
fumoasa Vienă, până in regiunea Rennes-le-Château din Franța, locul unde
abatele Saunière a descoperit un secret pentru care biserica a fost dispusă
să-i plătească o avere fabuloasă pentru a-i cumpăra tăcerea. Evenimentele care
au fascinat, la un moment dat, imaginația oamenilor precum descoperirea Giulgiului
din Torino, moartea tânărului duce Rudolf de Habsburg și a amantei sale la
Mayerling sau cele patru crime legate de lucrarea ”Le Serpent Rouge” din Franța anului 1967, lucrare ce făcea aluzie
la o descendență de-a lungul secolelor, sunt prezentate ca având legătura cu
încercările de a dezvălui adevăruri până acum necunoscute.
Povestea care, uneori te poate pune pe gânduri,
este interesantă, se citește ușor, nu există nici un pasaj plictisitor. O
lectură plăcută pentru amatorii genului și nu numai căci, până la urmă, cărțile
nu fac rău nimănui...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu