Despre cărţi, muzică, pictură şi oameni!: Unde își crează scriitorii romanele (2): David Lodge, Michael Crichton, Frederick Forsyth, Zeruya Shalev și Don DeLillo

Frederick Forsyth în casa lui

David Lodge locuiește la Birmingham. Mai are un apartament și la Londra dar acolo nu scrie niciodată. Casa din Birmingham este drăguță și modernă iar fereastra de la biroul său dă spre un patio cu o fântână și cu copaci. Ai crede că te afli la țară dacă nu ai ști că te afli la câteva sute de metri de centrul orașului. Biroul este la parter dar tocmai în fundul casei, lui Lodge plăcându-i să se țină deoparte fără a deveni însă solitar. Înăuntru are un birou mare unde lucrează la calculator. Nu ascultă muzică, mai ales că de când i-a scăzut auzul nici nu prea mai are cum. Scrie de la ora opt și jumătate dimineața până la ora prânzului, apoi pe la sfârșitul după-amiezii până la cină. După cină nu mai e bun de nimic așa că se uită la televizor sau citește ziarele.

Michael Crichton își scria romanele într-o căsuță aflată la câțiva kilometri de locuința lui, special amenajată pentru a-i servi de birou. Spațiul era destul de mic iar storurile erau trase. Pe perete avea trei imagini: o fotografie de Cartier-Bresson, o alta cu Clark Gable și Gary Cooper pufnindu-i râsul și, în spatele scaunului său, o litografie de David Hockney. Lucra la un birou mare, din lemn, aflat mereu în dezordine, încărcat cu hârtii, cărți, iar în mijloc, computerul. Mai avea și un radio pe care nu-l pornea niciodată. Tot timpul se găseau pe scaun haine uitate acolo cu săptămânile. De regulă, lucra de la șapte și jumătate dimineața până pe la ora unu a amiezei, câteodată mai scriind și după-amiaza sau seara. Tot timpul scria cam același număr de pagini. Stabilea un grafic pe care îl urmărea mereu pentru a putea vedea ritmul înaintării în lucru. De la primele sale lucrări, ritmul de lucru era același: un început lent, urmat de o oprire. După aceea, scria din ce în ce mai repede până termina.

Frederick Forsyth scrie într-o șură, așa cum chiar el spune, aflată sub acoperiș, deasupra garajului. Aici are o canapea, o cafetieră iar în fundul încăperii are o masă mare unde poate să-și întindă toate documentele în jurul mașinii de scris. Camera nu are telefon. De obicei scrie timp de cincizeci de zile după ce a făcut o cercetare de șase luni. Începe să lucreze la ora șase dimineața oprindu-se pe la prânz. Rația zilnică este de zece pagini, pentru ele pregătindu-se îndelung, dar bătându-le extrem de repede la mașină. Afirmă că a scrie este de-a dreptul plictisitor.

Zeruya Shalev afirmă că, pentru ea, să scrie este un lux. Aceasta pentru că poate să rămână acasă, să nu vadă pe nimeni, să fie doar ea și computerul la care poate imagina toate acele vieți fără de sfârșit. Scrie în fosta cameră a fiicei sale, plecată să trăiască la Tel Aviv, unde nu are fereastră, deci nici lumină naturală, nu știe niciodată cât este ora și este departe de orice zgomot al lumii exterioare. Scrie ore în șir, recitește ceea ce a scris, rescrie de zeci de ori aceleași pagini. Atunci când o mai apasă singurătatea, găsește o excelentă companie în personajele sale.

Don DeLillo scrie într-o cameră a casei vechi în care locuiește. Nu scrie niciodată în altă parte decât acasă la el. După ce ia micul dejun, merge în acea cameră unde se mai află o fotografie a lui Charlie Parker precum și niște tablouri pictate de un vechi amic de-al său, mort astăzi. Camera are două ferestre, în spatele lui sunt cărți, iar pe masă (nu este un birou) se află o mașină de scris. De regulă, masa e mereu acoperită de hainele lui răvășite. Lucrează cu ușa închisă, mai tot timpul fiind liniște, exceptând momentele când are loc vreun accident pe autostrada din vecinătate și câte un elicopter zboară staționar câte douăzeci de minute făcând un vacarm asurzitor.