Despre cărţi, muzică, pictură şi oameni!: Unde își crează scriitorii romanele (1): Eric-Emmanuel Schmitt, José Saramago, Joyce Carol Oates, Truman Capote și Umberto Eco

Eric-Emmanuel Schmitt

Eric-Emmanuel Schmitt scrie în fața unei ferestre prin care se vede doar cerul. În locuința sa din Bruxelles, și-a amenajat colțul său pentru scris într-un atelier de pictor aflat la nivelul cel mai de sus al casei. El spune că ”atunci când ridic capul de la birou, am în față o pagină azurie dacă soarele strălucește, o pagină albă dacă cerul este acoperit, o pagină fluidă și mișcătoare dacă norii sunt purtați de vânt”.

José Saramago scria în biroul de la etajul casei sale din insula Lanzarote (Insulele Canare), în timp ce soția sa trebăluia jos, ea fiind și traducătoarea lui în spaniolă. La sfârșitul zilei cobora ducându-i acesteia cele două sau trei pagini pe care le scrisese, pe care ea le traducea în următoarele ore. Fereastra biroului său dădea spre mare iar în dreapta se putea zări o altă insulă, Fuerteventura. Sub fereastră se afla grădina cu măslini, ficuși și mulți cactuși. Scria la computer la o masă foarte simplă, aproape ca o masă de mănăstire. În spatele lui avea cărți care ocupau tot peretele, precum și o bibliotecă destinată propriilor scrieri și traduceri. Nu era un colecționar dar îi plăceau sculpturile mici, obiectele populare și pietrele vulcanice. Avea, de asemenea, un aparat pentru a asculta muzică: Bach, Mozart, Haydn și muzică barocă. În birou mai avea portretele lui Camoens, Proust și Tolstoi, precum și câteva gravuri agățate pe perete. Undeva în dreapta avea o piesă de mobilier pe care ținea portrete de familie: cu tatăl său, cu mama sa, cu bunicul său din partea mamei.

Truman Capote scria doar din poziția culcat. Nu putea să gândească decât întins pe un pat sau pe o canapea trăgând dintr-o țigară și având o cafea alături. Pe măsură ce dimineața se transforma în după-amiază și seară, Capote trecea de la cafea la ceai de mentă, apoi la sherry și martini. La început nu a scris la mașină ci la mână, cu creionul.

Umberto Eco nu avea o metodă anume. Cea mai mare parte a scrisului la romanele sale a făcut-o în casa lui de la țară. Atunci când se afla la oraș sau în vreo călătorie făcea mai mult cercetare și lua notițe pentru literatura pe care dorea să o scrie. Doar în locuința lui de la țară avea zece mii de cărți, el fiind un adevărat bibliofil, biblioteca lui numărând în total 50 de mii de volume, dintre care o mie de cărți rare. La cărțile rare și valoroase avea și ediția modernă, astfel încât atunci când doar dorea să atingă și să simtă o carte, lua varianta străveche, iar atunci când dorea doar să ia notițe, se folosea de varianta mai actuală. Eco scria în liniște deplină, mai puțin în nopțile când, la țară fiind, se întâmpla să audă câinii urlând. Mai scria însă și ascultând muzică, mai ales muzică clasică și melodii golden oldies, preferințele sale muzicale oprindu-se în anii '60, cu muzica celor de la The Beatles.

Joyce Carol Oates scrie în fața ferestrei, a uneia care dă spre un mic teren împădurit din fața casei sale, pe care îl traversează deseori cerbi. Acum își găsește confortul și inspirația în natură, spre deosebire de începuturile ei când scria în fața unui perete gol.