luni, 21 martie 2016

Ismail Kadare - i s-a propus de mai multe ori să fie președinte al Albaniei

Ismail Kadare
Pentru că este un scriitor atât de cunoscut, lui Ismail Kadare i s-a făcut de mai multe ori propunerea să fie președinte. Numai că el consideră politica o lume total paralelă cu a lui, literatura fiind ea însăși un univers în sine, cu legi proprii. Iar Albania este o țară cu probleme, care nu știe să-și facă aliați, ea ajungând la nedorita performanță de maestră în ruperea relațiilor diplomatice: cu Marea Britanie, cu țările occidentale, cu Uniunea Sovietică, cu China. Deși cunoaște cazul unor scriitori care s-au implicat în viața politică a țării lor, cum ar fi, de exemplu, Vaclav Havel, este sigur că aceștia nu ar fi reușit nimic dacă ar fi avut de-a face cu țări problematice ca Serbia, Albania, Muntenegru sau Albania.

În timpul dictaturii staliniste din Albania, Ismail Kadare a fost adesea redus la tăcere. Regimul considera orice scriitor renumit a fi din start ostil, contra puterii care trebuia distrus. Singura posibilitate ca să supraviețuiești sub o asemenea dictatură era să scrii lucruri fără valoare, pe placul regimului, să-i arăți că nu are nici un motiv să se teamă de pana ta. Kadare a trăit douăzeci de ani sub regimul stalinist din Albania, timp în care era publicat și apreciat în țări occidentale, ceea ce era de nesuportat pentru autorități. A așteptat căderea comunismului, moment de care a fost sigur că se va întâmpla, pentru a putea să ducă viața de scriitor pe care o ducea orice om de literatură din lumea liberă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu