Film

luni, 22 februarie 2016

Spicuiri amuzante din literatura lumii (4)

Ilustrație de George Cruikshank pentru prima ediție la ”Oliver Twist” de Charles Dickens 1838

”- Dar trebuie să deschidem ușa. N-auziți? Să se ducă cineva! Domnul Giles privea la Brittles pe când vorbea, dar tânărul nostru, fiind modest din fire și neîndrăznind să se creadă cineva, părea încredințat că treaba asta nu-l privește pe el; în orice caz, nu răspunse nimic.”

Sursa: Charles Dickens – ”Oliver Twist” 1838

Ilustrație de George Cruikshank pentru prima ediție la ”Oliver Twist” de Charles Dickens 1838

”Însă fosta doamnă Corney încercase metoda lacrimilor ca fiind mai puțin supărătoare ca a loviturilor; era însă pregătită să întrebuințeze și acest din urmă mijloc, după cum descoperi foarte curând domnul Bumble.
Cea dintâi înștiințare pe care o primi fu un zgomot înfundat, urmat de plecarea imediată a pălăriei lui, care zbură tocmai în celălalt capăt al încăperii. Acest început de ofensivă lăsându-l cu capul descoprit, îndemânatica femeie îi încleștă o mână în grumaz și cu cealaltă începu a-i căra o ploaie de palme, cu multă forță și pricepere. Apoi mai făcu și puțină variație, zgârâindu-i fața și smulgându-i părul din cap. În sfârșit, când socoti că vinovatul și-a primit pedeapsa meritată pentru jignirea ce-i adusese, îl împinse pe un scaun, care se nimeri parcă anume în cale, sfidându-l să mai vorbească despre dreptul lui, dacă are curajul.”
Sursa: Charles Dickens – ”Oliver Twist” 1838
 Ilustrație de George Cruikshank pentru prima ediție la ”Oliver Twist” de Charles Dickens 1838
Ilustrație de George Cruikshank pentru prima ediție la ”Oliver Twist” de Charles Dickens 1838 
Ilustrație de George Cruikshank pentru prima ediție la ”Oliver Twist” de Charles Dickens 1838

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu