”O experiență personală”, de Kenzaburō Ōe 1964 (Jurnal de lectură)

Editura Rao 2004

Titlu original: ”Kojinteki na taiken”

În 1963, în viața lui Kenzaburō Ōe, laureatul premiului Nobel pentru literatură din 1994, s-a întâmplat un eveniment care avea să îi marcheze destinul pentru totdeauna: i s-a născut unicul copil, Hiraki, acesta fiind handicapat. A fost pus atunci în situația de a alege dacă lasă copilul să trăiască sau să moară. Această experiență terifiantă de la începutul vieții sale își găsește ecoul în romanul ”O experiență personală”, publicat un an mai târziu, un roman despre dificultatea de a accepta uneori ceea ce îți rezervă viața, în care altruismul, mila par să se piardă în fața instinctului de conservare, a așa numitului egoism uman care te împinge către calea cea ușoară, în care doar fericirea ta contează, despre forul interior uman care nu este eminamente înclinat către bine sau către rău ci este mereu sfâșiat între cele două extreme, dar și un roman despre asumarea responsabilității în cele din urmă.

Lumea lui Bird, eroul principal al cărții, este complet dată peste cap, când i se naște un copil cu hernie cerebrală, variantele posibile pentru micuț fiind fie moartea, fie viața trăită într-o stare vegetativă. Suferința lui Bird este însă una egoistă, el își dorește ca micuțul să moară cât mai repede astfel încât el să-și revadă liniștit de viață și să își poată îndeplini marele vis, acela de a face o călătorie în Africa. Bird nu are în el nici un fel de instinct patern, acest copil însemnând pentru el un ”monstru” și nimic altceva. Distanțarea profesională a medicilor, văzută de Bird ca pe o indiferență jignitoare, îl doare mai mult decât suferința propriei soții care, lăuză și țintuită pe un pat de spital, se frământă zi și noapte căci nu i se spune adevărul.

În așteptarea atât de mult doritei morți a bebelușului, Bird nu se sfiește să caute compania altei femei și a sticlelor cu băutură. Cum moartea micuțului pare să nu mai vină, Bird hotărăște să forțeze lucrurile și-și dă copilul pe mâna unui doctor de o moralitate îndoielnică, care ”să îl ajute să moară”. Pe ultima sută de metri, o străfulgerare a propriei conștiințe îl face pe Bird să realizeze ce monstruozitate este pe cale să comită și să-și ducă copilul la spital pentru a fi operat și salvat. Salvarea copilului reprezintă și propria lui salvare de sub tortura sentimentului de vinovăție: ”- De fapt, tot încercam să fug și aproape că reușisem, dar se pare că realitatea te obligă să trăiești cum trebuie atunci când o accepți”.

Ideea care transpare din ”O experiență personală” este aceea că a fugi de responsabilități poate fi doar o soluție de moment, liniștea sufletească pe termen lung aducând-o doar asumarea, faptul de a fi alături de cei care au așteptări și privesc cu speranță către tine.