Despre cărţi, muzică, pictură şi oameni!: ”Cum am devenit doamna Mao”, de Anchee Min (Jurnal de lectură)

Editura Polirom 2009

Titlu original: ”Becoming Madame Mao”

”Presa, după părerea mea, e ca un copil mic – oricine îi oferă un sfârc va fi numit mamă. Demnă de dispreț.” – Doamna Mao

Cum ajunge un om să devină un tiran sadic? Unul dintre posibilele răspunsuri ar fi că din cauza sărăciei extreme, a lipsei de educație, a frustrărilor, a faptului de a fi fost mereu respins și umilit, toate acestea ajungând să îl transforme pe om, făcându-l să acumuleze din ce în ce mai multă ură, astfel încât, atunci când prinde în mână frâiele puterii, nu ezită să se folosească de acestea pentru a se răzbuna și pentru a-și păstra cât mai mult statutul de privilegiat. Este și cazul doamnei Mao, soția dictatorului Mao Zedong, cunoscută în istoria Chinei drept ”demonul cu oase albe”.

De-a lungul vieții ei , doamna Mao a purtat patru nume:

-Yunhe (din 1919 până în 1933), tradus prin cocorul în nori, cocorul fiind simbolul speranței;

-Lan Ping (din 1934 până în 1937), de la lan care înseamnă albastru, aceasta fiind culoarea ei preferată, ping însemnând măr dar și drăgălășenie, mărul fiind o trimitere și la orașul ei natal, Shan-Dong, unde merele erau principala marfă de export;

-Jiang Ching (din 1938 până în 1991), jiang însemnând râu, iar ching însemnând verde. Jiang Ching este esența unei zicători tradiționale ”Verdele vine din albastru, dar e mai bogat decât albastrul”;

-Li Runqing (în 1991, anul morții sale).

Yunhe s-a născut ca fiica unui tâmplar bețiv și violent, singurul tâmplar al orașului și proprietarul unui atelier cu patru angajați. Nu a terminat nici măcar școala primară, dar mai târziu a reușit cumva să devină studentă cu jumătate de normă la Universitatea din Shan-Dong unde a lucrat ca bibliotecară. Bunicul ei i-ar fi spus: ”Nu are sens să înveți să citești – cu cât cineva este mai educat, cu atât mai profund simte umilirea”. Foarte frumoasă, la 17 ani se căsătorește cu domnul Fei, un mic om de afaceri de care divorțează nu după mult timp. A practicat mai multe meserii: a lucrat la o cantină, a predat chineza la o școală serală pentru adulți, a vândut bilete la un teatru. Mai presus de toate astea însă, a fost o actriță de teatru și de operă aflată mereu în căutarea unui rol.

În 1931 se căsătorește pentru a doua oară, de această dată cu Yu Qiwei, un comunist care va deveni unul dintre consilierii lui Mao Zedong. Devine și ea membră a Partidului Comunist, partid aflat atunci în clandestinitate. Yu Qiwei este arestat iar cât soțul îi este la închisoare, Yunhe își înșeală soțul acasă. Este prinsă asupra faptului și se produce separarea celor doi soți, lucru pentr care lui Yunhe avea să-i pară rău toată viața. Urmează a treia căsătorie cu Tang Nah, un jurnalist care a iubit-o sincer, infidelitățile și despărțirea de ea ducându-l la două tentative de sinucidere.

Întâlnirea cu Mao Zedong, pe atunci un luptător de gherilă al Partidului Comnist, are loc în 1937, când Yunhe, acum purtând numele de Lan Ping, are doar 23 de ani și deja trei căsnicii la activ plus nenumărați amanți. Mao era căsătorit cu Zi-Zhen cu care avea și o fetiță, mariajul lor fiind pe punctul de a se destrăma. Lan Ping a făcut totul ca să ajungă în patul lui Mao și s-o ia de nevastă, cei doi căsătorindu-se într-o peșteră, în timp ce ea era însărcinată cu fetița lor, Nah.

Aflat în fruntea armatei sale, denumită Armata de Eliberare Populară, Mao preia puterea în China și se instalează la Beijing în Orașul Interzis. Aici, lui Mao i se furnizează în fiecare noapte femei și fete virgine, el denumind culcatul cu fete virgine ”exercițiul său pentru longevitate”. Se îmbolnăvește de sifilis. O lungă perioadă de timp de la preluarea puterii, doamna Mao, care acum și-a luat cel de-al treilea nume, anume de Jiang Ching, este nevoită să stea în umbră, căci soțul său nu o mai vrea prin preajma lui. Ea devine extrem de geloasă pe Wang Guang-Mei, soția vicepreședintelui Republicii, care era cea care primea toate delegațiile străine și apărea în ziare. Doamna Mao începe să ocupe un loc important când vine cu ideea unei propagande culturale care să-l sprijine pe Mao, influența acestuia traversând o perioadă de declin. Ajunsă la putere, doamna Mao a dat ordin să fie eliminate fizic toate persoanele care îi cunoșteau trecutul sau cele care au jignit-o pe când era un nimeni. Pentru a-și consolida puterea, nici Mao nu precupețește nimic, își ține țara în teroare, își ucide potențialii adversari după care plânge aparent sincer la înmormântările lor: ”Mao va fi mereu ținut minte pentru faptele sale bune. De exemplu, larg răspândita poveste a participării sale la funeraliile mareșalului Chen Yi, în 1975. Faptul că a sosit în pijamale a demonstrat cât de tare s-a grăbit să ajungă acolo. Privitorii au fost lăsați să creadă în sinceritatea durerii lui Mao. Cu toate astea, adevărul este că Mao ar fi putut salva viața mareșalui rostind un simplu nu ca să împiedice Gărzile Roșii de a-l tortura pe acesta până la moarte”.

Lipsa de scrupule, cruzimea metodelor prin care Mao și soția lui își asigurau continuitatea la putere, pentru ei necontând dacă ordonau torturarea și uciderea unor prieteni sau dușmani, au determinat-o însăși pe fiica lor Nah să se distanțeze de părinții ei tirani, aceasta căsătorindu-se în secret cu un funcționar mărunt și fugind în deșertul Ninxia, punând astfel cât mai mulți kilometri între ea și cuplul dictatorial. Nici doamna Mao nu era sigură de poziția ei. Știa că soțul ar ordona eliminarea ei fizică dacă ar fi început să o considere ca pe o amenințare. Ea a încercat să-l determine să-i cedeze ei puterea după moartea lui dar nu a reușit. După moartea lui, survenită la vârsta de 83 de ani, pe 9 septembrie 1976, Mao a lăsat prin testament întreaga putere lui Hua Gong-Feng, secretarul provinciei lui natale și nu soției sale.

Urmează declinul. Pe 6 octombrie 1976, la o lună de când a devenit văduvă, doamna Mao este arestată. În închisoare i se ordonă să confecționeze păpuși și îmbrăcăminte pentru păpuși pentru export, având o normă de îndeplinit: ”Zeci, sute, mii de păpuși, între 1976 și 1991. Brodează primăvara pe rochii, desenează flori din imaginație. Când gardienii nu se uită, brodează pe ascuns numele ei, Jiang Ching, pe partea interioară a cusăturilor rochițelor. Și apoi este descoperită și orită de a mai face asta. Cu toate astea e mult prea târziu pentru ca ei să mai recupereze pe cele care au fost deja expediate cu vaporul. Coșuri întregi de păpuși cu semnătura ei. În afara Chinei, prin lume”.

În cartea sa, Anchee Min nu oferă cititorilor prea multe date exacte, ca într-o biografie veritabilă, cum ar fi, spre exemplu, datele nașterii sau a morții doamnei Mao, sau a felului în care ea a murit. Sugerează doar că s-ar putea să fi fost vorba de sinucidere.

Ca o completare a ceea ce dezvăluie Anchee Min, trebuie precizat că doamna Mao a fost judecată după arestarea sa, în 1981 fiind condamnată la moarte. În 1983 sentința i-a fost comutată la închisoare pe viață. În detenție a fost diagnosticată cu cancer în gât, ea refuzând să fie operată. A fost eliberată pe motive medicale în 1991 și internată într-un spital. Aici, ea și-a luat cel de-al patrulea nume, Li Runqing. S-a sinucis pe 14 mai 1991 spânzurându-se în baia spitalului.

Anchee Min s-a născut în China în timpul regimului comunist condus de Mao Zedong. A făcut parte din Micile Gărzi Roșii, o organizație de tineret creată pentru a sprijini regimul și chiar a jucat într-unul din filmele realizate în studioul de cinema al doamnei Mao, ca parte a Revoluției Culturale. A emigrat în Statele Unite în 1984 cu ajutorul actriței Joan Chen, aici începându-și cariera de scriitoare.