Film

marți, 25 decembrie 2018

Nu doar 1001 cărți de citit într-o viață

Se spune că nu cititorul alege ceea ce citește ci cărțile sunt cele care îl aleg pe acesta. Am observat că, în general, oamenii de litere, când li se cere să dea o listă cu cărți, se cam feresc să o facă, motivând că fiecare trebuie să se lase ghidat de instinct și să aleagă în funcție de ceea ce-i place sau de ceea ce are nevoie. Nimic mai adevărat! Închipuiți-vă că am considera 1001 cărți de citit într-o viață ca pe un fel de biblie a cititorului pe care fiecare ar respecta-o cu sfințenie : ar rezulta 7 miliarde de oameni care ar citi aceleași 1001 cărți și, hop, ne-am trezi în mijlocul unei distopii literare. Ce s-ar întâmpla atunci cu toate celelalte cărți, ori cu cu autorii care nu și-au găsit locul pe această listă? Și totuși, cei care sunt la începutul carierei de cititor, ca să spunem așa, au nevoie de o oarecare îndrumare. Cam toți am beneficiat de o astfel de îndrumare când plecam în vacanțe cu listuțe de lecturi obligatorii date de profesorul de română. Cam acesta este, consider eu și scopul acestui îndrumar în ale literaturii. Analizând un pic titlurile, veți observa că sunt titluri vechi și titluri noi, cărți serioase și cărți comice, autori de peste tot, unii dintre ei chiar cu mai multe titluri prezente. Am putea spune că este o listă a diversității de unde fiecare își poate lua ce crede de cuviință. De aceea am hotărât că își poate găsi foarte bine locul aici. Mai mult, cu moderată aroganță, mi-am permis să îmbogățesc lista cu alte 10 titluri care nu sunt cu nimic mai prejos decât restul. N-o să spun aici câte cărți am citit din cele o mie una. Bănuiesc că nici nu interesează pe careva. O să spun doar că parcurgând-o, mi-am adus aminte că am plâns puțin la Qvo Vadis?, că nu prea mi-a fost milă de doamna Bovary, că am urmărit pe hartă drumul lui Dracula de la Galați pe Bistrița în sus, că Sade m-a cam dus cu zăhărelul cam prea mult până ce Justine a pățit ce a pățit, de nu mai era nici urmă de compasiune feminină în mine, sau că după ce am citit Lista lui Schindler, n-am mai vrut niciodată să văd și filmul. Mi-am dat seama că n-aș mai citi nimic din Rabelais, Diderot, Jane Austin, ori Jules Verne (ce să-i faci, nu mai am vârsta), că aș citi oricând un P.G. Wodehouse, sau Charles Dickens, ori Poe, ori Zola. Și că mi-ar plăcea să-i descopăr pe George Eliot, Gertrude Stein ori Iain Banks. Încă mă mai întreb cum de am avut răbdare să citesc Ivanhoe de Walter Scott, ori Oblomov de Ivan Goncearov, ori Moby Dick de Herman Melville. La urma urmei, cred că cel mai bun îndrumar literar nu ar conține decât două cuvinte: ”Citiți orice!”. Da, la început, citiți orice vă cade în mână și după ce vă veți fi format gusturile, veți fi perfect capabili să vă faceți singuri selecția. 

Așadar, să fie carte:

1. O mie și una de nopți - Autor anonim – Limba araba
2. Povestea tăietorului de bambus - Autor anonim – Japonia
3. Povestea lui Genji, de Marusaki Shikibu – Japonia
4. Cronica celor trei regate, de Luo Guanzhong – China
5. Marginea apei, de Shi Nai’an și Luo Guanzhong – China
6. Măgarul de aur, de Lucius Apuleius-Madauros - Algeria de azi
7. Tirant lo Blanc, de Joanot Martorell – Spania
8. La Celestina, de Fernando de Rojas – Spania
9. Amadís de Gaula, de Garci Rodríguez de Montavolo – Spania
10. Viața lui Lazario de Tormes - Autor anonim – Spania
11. Gargantua și Pantagruel, de François Rabelais – Franța
12. Lusiada, de Luís de Camões – Portugalia
13. Regele Maimuță: călătoria spre vest, de Wu Cheng’en – China
14. Peripețiile năpăstuitului călător, de Thomas Nashe – Anglia
15. Thomas din Reading, de Thomas Deloney – Anglia
16. Don Quijote, de Miguel de Cervantes – Spania 
17. Muncile lui Persiles și ale Sigismundei, de Miguel de Cervantes – Spania
18. Adevărata cucerire a Noii Spanii, de Bernal Diaz del Castillo – Spania
19. Aventurosul Simplicissimus, de Hans von Grimmelhausen – Germania
20. Prințesa de Cleves, de Marie-Madelaine Ploche de Lavergne, contesă de La Fayette – Franta
21. Oroonoko, de Aphra Behn – Anglia
22. Robinson Crusoe, de Daniel Defoe – Anglia 
23. Dragostea în exces, de Eliza Haywood – Anglia
24. Moll Flanders, de Daniel Defoe – Anglia
25. Călătoriile lui Gulliver, de Jonathan Swift – Irlanda
26. O propunere modestă, de Jonathan Swift – Irlanda
27. Joseph Andrews, de Henry Fielding – Anglia
28. Memoriile lui Martin Scriblerus, de J. Arbuthnot , J. Gay , T. Parnell , A. Pope , J. Swift – Anglia
29. Pamela, de Samuel Richardson – Anglia
30. Clarissa, de Samuel Richardson – Anglia
31. Tom Jones, de Henry Fielding – Anglia
32. Fanny Hill, de John Cleland – Anglia
33. Peregrine Pickle, de Tobias George Smullett – Scotia
34. Don Quijote feminin, de Charlotte Lennox – SUA
35. Candide, de Voltaire – Franta
36. Rasselas, de Samuel Johnson – Anglia
37. Iulia sau Noua Eloiza, de Jean-Jacques Rousseau – Franta
38. Emile sau Despre educație, de Jean-Jacques Rousseau – Franta
39. Castelul din Otranto, de Horace Walpole – Anglia
40. Vicarul din Wakerfield, de Oliver Goldsmith – Anglia
41. Tristram Shandy, de Laurence Sterne – Anglia
42. O călătorie sentimentală, de Laurence Sterne – Anglia
43. Omul sentimental, de Henry Mackenzie – Scotia
44. Humphry Clinker, de Tobias George Smollett – Scotia
45. Suferințele tânărului Werther, de Johann Wolfgang von Goethe – Germania 
46. Evalina, de Fanny Burney – Anglia
47. Visările unui hoinar singuratic, de Jean-Jacques Rousseau – Franta
48. Legături primejdioase, de Pierre Choderlos de Laclos – Franta
49. Confesiunile, de Jean-Jacques Rousseau – Franta
50. Cele 120 de zile ale Sodomei, de Marchizul de Sade – Franta
51. Anton Reiser, de Karl Philipp Moritz – Germania
52. Vathek, de William Beckford – Anglia
53. Justine, de Marchizul de Sade – Franta
54. Visul din pavilonul roșu, de Cao Xueqin – China
55. Aventurile lui Caleb Williams, de William Godwin – Anglia
56. Povestea interesantă, de Olaudah Equiano – Nigeria
57. Misterele din Udolpho, de Ann Radcliffe – Anglia
58. Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister, de Johann Wolfgang von Goethe – Germania
59. Călugărul, de M.G.Lewis – Anglia
60. Camilla, de Fanny Burney – Anglia
61. Jacques fatalistul, de Denis Diderot – Franta
62. Călugărița, de Denis Diderot – Franta
63. Hyperion, de Friedrich Holderlin – Germania
64. Castelul Rackrent, de Maria Edgeworth – Irlanda
65. Henric de Ofterdingen, de Novalis – Germania
66. Nepotul lui Rameau, de Denis Diderot – Franta
67. Afinități elective, de Johann Wolfgang von Goethe – Germania
68. Michael Kohlaas, de Heinrich von Kleist – Germania
69. Rațiune și simtire, de Jane Austen – Anglia
70. Mândrie și prejudecată, de Jane Austen – Anglia
71. Mansfield Park, de Jane Austen – Anglia
72. Emma, de Jane Austen – Anglia
73. Rob Roy, de Sir Walter Scott – Scotia
74. Frankestein, de Mary Wollstonecraft Shelley – Anglia
75. Ivanhoe, de Sir Walter Scott – Scotia
76. Melmoth rătăcitorul, Charles Robert Maturin – Irlanda
77. Viața și opiniile motanului Murr, de E.T.A. Hoffman – Germania
78. Memoriile personale și confesiunile unui păcătos cu temei – James Hogg – Scotia
79. Viața unui pierde-vară, de Joseph von Eichendorff – Polonia
80. Ultimul mohican, de James Fenimore Cooper – SUA
81. Logodnicii, de Alessandro Manzoni – Italia
82. Roșu si negru, de Stendhal – Franta
83. Notre-Dame de Paris, de Victor Hugo – Franta
84. Evgheni Oneghin, de Aleksandr Sergheevici Puskin – Rusia
85. Eugenie Grandet, de Honore de Balzac – Franta
86. Moș Goriot, de Honore de Balzac – Franta
87. Nasul, de Nikolai Vasilievici Gogol – Rusia
88. Oliver Twist, de Charles Dickens – Anglia
89. Leul din Flandra, de Hendrick Conscience – Belgia
90. Mănăstirea din Parma, de Stendhal – Franta
91. Prăbușirea casei Usher, de Edgar Allan Poe – SUA
92. Camera obscură, de Hildebrand – Olanda
93. Un erou al timpului nostru, de Mihail Iurievici Lermontov – Rusia
94. Suflete moarte, de Nikolai Vasilievici Gogol – Rusia
95. Iluzii pierdute, de Honore de Balzac – Franta
96. Hruba si pendulul, de Edgar Allan Poe – SUA
97. Cei trei muschetari, de Alexandre Dumas – Franta
98. Facundo, de Domingo Faustino Sarmiento – Argentina
99. Balta diavolului, de George Sand – Franta
100. Contele de Monte-Cristo, de Alexandre Dumas – Franta
101. Jane Eyre, de Charlotte Bronte – Anglia
102. Bâlciul deșertăciunilor, de William Makepeace Thackeray – Anglia
103. La răscruce de vânturi, de Emily Bronte – Anglia
104. Necunoscuta de la Wildfell Hall, de Anne Bronte – Anglia
105. David Copperfield, de Charles Dickens – Anglia
106. Litera stacojie, de Nathaniel Hawthorne – SUA
107. Moby Dick, de Herman Melville – SUA
108. Casa cu șapte frontoane, de Nathaniel Hawthorne – SUA
109. Coliba unchiului Tom, de Harriet Beecher Stowe – SUA
110. Cranford, de Elisabeth Gaskell – Anglia
111. Casa umbrelor, de Charles Dickens – Anglia
112. Walden, de Henry David Thoreau – SUA
113. Heinrich cel Verde, de Gottfried Keller – Elvetia
114. Nord și Sud, de Elisabeth Gaskell – Anglia
115. Doamna Bovary, de Gustave Flaubert – Franta
116. Vara indiană, de Adalbert Stifter – Austria
117. Adam Bede, de George Eliot – Anglia
118. Oblomov, de Ivan Goncearov – Rusia
119. Femeia în alb, de Wilkie Collins – Anglia
120. Moara de pe Floss, de George Eliot – Anglia
121. Max Havelaar, de Multatuli – Olanda
122. Marile speranțe, de Charles Dickens – Anglia
123. Silas Marner, de George Eliot – Anglia
124. Părinți și copii, de Ivan Turgheniev – Rusia
125. Mizerabilii, de Victor Hugo – Franta
126. Copiii apelor, de Charles Kingsley – Anglia
127. Însemnări din subterană, de Fiodor Dostoievski – Rusia
128. Unchiul Silas, de Sheridan Le Fanu – Irlanda
129. Alice în Țara Minunilor, de Lewis Caroll – Anglia
130. Călătorie spre centrul pământului, de Jules Verne – Franta
131. Crimă și pedeapsă, de Fiodor Dostoievski – Rusia
132. Ultima cronică din Barset, de Anhony Trollope – Anglia
133. Therese Raquin, de Emile Zola – Franta
134. Piatra lunii, de Wilkie Collins – Anglia
135. Micuțele doamne, de Louisa May Alcott – SUA
136. Idiotul, de Fiodor Dostoievski – Rusia
137. Cântecele lui Maldoror, de Contele de Lautreamont – Franta
138. Phineas Finn, de Anhony Trollope – Anglia
139. Educație sentimentală, de Gustave Flaubert – Franta
140. Război și pace, de Lev Tolstoi – Rusia
141. Regele Lear al stepelor, de Ivan Turgheniev – Rusia
142. Dincolo de ogradă, de Lewis Caroll – Anglia
143. Middlemarch, de George Eliot – Anglia
144. Apele primăverii, de Ivan Turgheniev – Rusia
145. Erewhon, de Samuel Butler – Anglia
146. Demonii, de Fiodor Dostoievski – Rusia
147. Prin sticla întunecată, de Sheridan Le Fanu – Irlanda
148. Ocolul Pământului în optzeci de zile, de Jules Verne – Franta
149. Pelerinul vrăjit, de Nikolai Leskov – Rusia
150. Departe de lumea dezlănțuită, de Thomas Hardy – Anglia
151. Pepita Jimenez, de Juan Valera – Spania
152. Crima părintelui Amado, de Jose Maria Eca de Queiros – Portugalia
153. Gervaise, de Emile Zola – Franta
154. Anna Karenina, de Lev Tolstoi – Rusia
155. Martin Fierro, de Jose Hernandez – Argentina
156. Salonul roșu, de August Strindberg – Suedia
157. Ben-Hur, de Leo Wallace – SUA
158. Nana, de Emile Zola – Franta
159. Portretul unei doamne, de Henry James – SUA
160. Familia Malavoglia, de Giovanni Verga – Italia
161. Memoriile postume ale lui Bras Cubas, de Joaquim Maria Machado de Assis – Brazilia
162. Bouvard și Pecuchet, de Gustave Flaubert – Franta
163. Comoara din insulă, de Robert Louis Stevenson – Scotia
164. O viață, de Guy de Maupassant – Franta
165. Moartea lui Ivan Ilici, de Lev Tolstoi – Rusia
166. În răspăr, de Joris -Karl Huysmans – Franta
167. Regenta, de Clarin Leopoldo Alas – Spania
168. Bel-Ami, de Guy de Maupassant – Franta
169. Marius epicureanul, de Walter Pater – Anglia
170. Aventurile lui Huckleberry Finn, de Mark Twain – SUA
171. Germinal, de Emile Zola – Franta
172. Minele regelui Solomon, de H. Rider Haggard – Anglia
173. Micul Johannes, de Frederik van Eeden – Olanda
174. Ciudatul caz al dr. Jeckill și al dl. Hyde, de Robert Louis Stevenson – Scotia
175. Conacele din Ulloa, de Emilia Pardo Bazan – Spania
176. Cei de pe insula Hemso, de August Strindberg – Suedia
177. Pierre și Jean, de Guy de Maupassant – Franta
178. Sub jug, de Ivan Vazov – Bulgaria
179. Plăcerea, de Gabriele D’Annunzio – Italia
180. Eline Vere, de Louis Couperus – Olanda
181. Foamea, de Knut Hamsun – Norvegia
182. În largul mării, de August Strindberg – Suedia
183. Bestia umană, de Anatole France – Franta
184. Thais, de Anatole France – Franta
185. Sonata Kreutzer, de Lev Tolstoi -Rusia
186. Portretul lui Dorian Gray, de Oscar Wilde – Irlanda
187. Liturghia neagră, de Karl Huysmans – Franta
188. Tess D’Urbeville, de Thomas Hardy – Anglia
189. Povestea lui Gosta Berling, de Selma Lagerlof – Suedia
190. Noua stradă Grub, de George Gissing – Franta
191. Vești de nicăieri, de William Morris – Anglia
192. Aventurile lui Sherlock Holmes, de Sir Arthur Conan Doyle – Scotia
193. Jurnalul unui nimeni, de George & Weedon Grossmith – Anglia
194. Viceregii, de Frederico De Roberto – Italia
195. Jude neștiutul, de Thomas Hardy – Anglia
196. Effie Briest, de Theodore Fontane – Germania
197. Mașina timpului, de H.G.Wells – Anglia
198. Insula doctorului Moreau, de H.G.Wells – Anglia
199. Quo Vadis, de Henryk Sienkiewicz – Polonia
200. Dracula, de Bram Stoker – Irlanda
201. Ce știa Maisie, de Henry James – Anglia
202. Compasiune, de enito Perez Galdos – Spania
203. Faraonul, de Boleslaw Prus – Rusia
204. Fructele pământului, de Andre Gide – Franta
205. Războiul lumilor, de H.G.Wells – Anglia
206. Senilitate, de Italo Svevo – Italia
207. Dom Casmurro, de Joachim Maria Machado de Assis – Brazilia
208. Trezirea la viață, de Kate Chopin – SUA
209. Lacul Stechlin, de Theodore Fontane – Germania
210. Stelele din Eger, de Geza Gardonyl – Ungaria
211. Experiențele unui fost ofițer irlandez, de Somerville si Ross
212. Sandokan: Tigrii din Mompracem, de Emilio Salgari – Italia
213. Carrie Meeber, de Theodore Dreiser – SUA
214. Sublocotenentul Gusti, de Arthur Schnitzler – Austria
215. Kim, de Rudyard Kipling – India
216. Casa Buddenbrook, de Thomas Mann – Germania
217.Câinele din Baskerville, de Sir Arthur Conan Doyle – Scotia
218. Inima întunericului, de Joseph Conrad – Ucraina
219. Aripile porumbiței, de Henry James – Anglia
220. Imoralistul, de Andre Gide – Franta
221. Ambasadorii, de Henry James – Anglia
222. Enigma nisipurilor, de Erskine Childers – Irlanda
223. Chemarea străbunilor, de Jack London – SUA
224. Memoriile unui nevropat, de Daniel P. Schreber – Germania
225. Ucigașa, de Alexandros Papadiamantis – Grecia
226. Adrian al VII-lea, de Frederick Rolfe – Anglia
227. Nostromo, de Joseph Conrad – Ucraina
228. Casa bucuriei, de Edith Wharton – SUA
229. Profesorul Unrat, de Heinrich Mann – Germania
230. Singurătate, de Victor Catala – Spania
231. Rătăcirile elevului Torless, de Robert Musil – Austria
232. Forsyte Saga, de John Galsworthy – Anglia
233. Jungla, de Upton Sinclair – SUA
234. Agentul secret, de Joseph Conrad – Ucraina
235. Mama, de Maxim Gorki – Rusia
236. Casa de la marginea abisului, de William Hope Hodgson – Anglia
237. Povestea bătrânelor soațe, de Arnold Bennet – Anglia
238. Infernul, de Henry Barbusse – Franta
239. Cameră cu vedere, de E.M.Forster – Anglia
240. Poarta îngustă, de Andre Gide – Franta
241. Însemnările lui Malte Laurids Brigge, de Rainer Maria Rilke – Republica Ceha
242. Howards End, de E.M.Forster – Anglia
243. Impresii din Africa, de Raymond Roussell – Franta
244. Fantomas, de Marcel Allain și Pierre Souvestre – Franta
245. Ethan Frome, de Edith Warthon – SUA
246. Fiica servitoarei, de James Stephens – Irlanda
247. Moarte la Veneția, de Thomas Mann – Germania
248. Fii și îndrăgostiți, de D.H. Lawrence – Anglia
249. Filantropii cu pantalonii zdrențuiți, de Robert Tressell – Irlanda
250. Platero și cu mine, de Juan Ramon Jimenez – Spania
251. Tarzan, omul maimuță, de Edgar Rice Burroughs – SUA
252. Locus Solus, de Raymond Roussell – Franta
253. Kokoro, de Natsume Soseki – Japonia
254. Cele 39 de trepte, de John Buchan – Scotia
255. Curcubeul, de D.H. Lawrence – Anglia
256. Robie, de William Somerset Maugham – Franta
257. Povestea unei pasiuni, de Ford Madox Ford – Anglia
258. Rashomon, de Akutagawa Ryunosuke – Japonia
259. Focul, de Henry Barbusse – Franta
260. Portret al artistului în tinerețe, de James Joyce – Irlanda
261. Înfrânții, de Mariano Azuela – Mexic
262. Pallieter, de Felix Timmermans – Belgia
263. Casa și lumea, de Rabindranath Tagore – India
264. Rodul pământului, de Knut Hamsun – Norvegia
265. Întoarcerea soldatului, de Rebecca West – Anglia
266. Tarr, de Wyndham Lewis – Canada
267. Furtuni de oțel, de Ernst Junger – Germania
268. Femei îndrăgostite, de D.H. Lawrence – Anglia
269. Strada mare, de Sinclair Lewis – SUA
270. Vârsta inocenței, de Edith Warthon – SUA
271. Galben de crom, de Aldous Huxley – Anglia
272. Viața lui Isus, de Giovanni Papini – Italia
273. Ulise, de James Joyce – Irlanda
274. Babbit, de Sinclair Lewis – SUA
275. Casa lui Claudine, de Colette – Italia
276. Viața și moartea lui Harriet Frean, de May Sinclair – Anglia
277. Pădurea spânzuraților, de Liviu Rebreanu – România
278. Siddharta, de Hermann Hesse – Germania
279. Camera imensă, de E.E.Cummings – SUA
280. Kristin Lavransdatter, de Sigrid Undset – Danemarca
281. Amoc, de Stefan Zweig – Austria
282. Neastâmpăr, de Raymond Radiguet – Franta
283. Conștiința lui Zeno, de Italo Svevo – Italia
284. O călătorie în India, de E.M.Forster – Anglia
285. Noi, de Evgheni Zamiatin – Rusia
286. Muntele vrăjit, de Thomas Mann – Germania
287. Pălăria verde, de Michael Arlen – Bulgaria
288. Lumea nouă, de Heruy Walda-Sellasse – Etiopia
289. Casa profesorului, de Willa Cather – SUA
290. Afacerea Artimovilor, de Maxim Gorki – Rusia
291. Procesul, de Franz Kafka – Cehoslovacia
292. Falsificatorii de bani, de Andre Gide – Franta
293. Marele Gatsby, de F.Scott Fitzgerald – SUA
294. Doamna Dalloway, de Virginia Woolf – Anglia
295. Chaka zulusul, de Thomas Mofolo – Lesotho
296. Nașterea americanilor, de Gertrude Stein – SUA
297. Cine l-a ucis pe Roger Ackroyd, de Agatha Christie – Anglia
298. Unul, niciunul și o sută de mii, de Luigi Pirandello – Italia
299. Sub soarele lui Satan, de Georges Bernanos – Franta
300. Peripețiile bravului soldat Svejk, de Jaroslav Hasek – Cehoslovacia
301. Alberta și Iacob, de Cora Sandel – Norvegia
302. Castelul, de Franz Kafka – Cehoslovacia
303. Orbirea, de Henry Green – Anglia
304. Fiesta, de Ernest Hemingway – SUA
305. America, de Franz Kafka – Cehoslovacia
306. Cazul soldatului Grișa, de Arnold Zweig – Polonia
307. Vidra Tarka, de Henry Williamson – Anglia
308. Spre far, de Virginia Woolf – Anglia
309. În căutarea timpului pierdut, de Marcel Proust – Franta
310. Lupul de stepă, de Hermann Hesse – Germania
311. Nadja, de Andre Breton – Franta
312. Nisipuri mișcătoare, de Nella Larsen – SUA
313. Declin și prăbușire, de Evelyn Waugh – Anglia
314. Unii preferă urzicile, de Junichiro Tanizaki – Japonia
315. Sfârșitul paradei, de Ford Madox Ford – Anglia
316. Fântâna singurătății, de Radclyffe Hall – Anglia
317. Amantul doamnei Chatterley, de D.H. Lawrence – Anglia
318. Orlando, de Virginia Woolf – Anglia
319. Istoria ochiului, de Georges Battaille – Franta
320. Retragere fără glorie, de Shahan Shahnoor – Turcia
321. Copiii teribili, de Jean Cocteau – Franta
322. Berlin Alexanderplatz, de Alfred Doblin – Polonia
323. Nimic nou pe frontul de vest, de Erich Maria Remarque – Germania
324. Indiferenții, de Alberto Moravia – Italia
325. Trăire, de Henry Green – Anglia
326. Cei șapte nebuni, de Roberto Arlt – Argentina
327. Adio, arme, de Ernest Hemingway – SUA
328. Trecerea, de Nella Larsen – SUA
329. Privește, înger, către casă, de Thomas Wolfe – SUA
330. Șoimul maltez, de Dashiell Hammet – SUA
331. Partea din mijloc a sorții, de Frederic Manning – Anglia
332. Maimuțele Domnului, de Wyndham Lewis – Canada
333. Monica, de Saunders Lewis – Tara Galilor
334. Lăcomia, de Stanislaw Ignacy Witkiewicz – Polonia
335. Valurile, de Virginia Woolf- Anglia
336. Spre nord, de Elisabeth Bowen – Anglia
337. Uscățivul, de Dashiell Hammet – SUA
338. Călătorie la capătul nopții, de Louis -Ferdinand Celine – Anglia
339. Întoarcerea lui Philip Latinowicz, de Miroslav Krleza – Croatia
340. Marșul lui Radetzky, de Joseph Roth – Ucraina
341. Tărâmul interzis, de J.J. Stauerhoff – Anglia
342. Ferma trăsniților, de Stella Gibbons – Anglia
343. Minunata lume nouă, de Aldous Huxley – Anglia
344. Cuibul de vipere, de Fracois Mauriac – Franta
345. Omul fără însușiri, de Robert Musil – Austro- Ungaria
346. Brânză, de Willem Elsschot – Belgia
347. Condiția umană, de Andre Malraux – Franta
348. O zi liberă, de Storm Jameson – Anglia
349. Testamentul tinereții, de Vera Brittain – Anglia
350. Autobiografia lui Alice B. Toklas, de Gertrude Stein – SUA
351. Reclamă la crimă, de Dorothy L. Sayers – Anglia
352. Miss Lonelyhearts, de Nathanael West – SUA
353. Spuneți-i somn, de Henry Roth – Ucraina
354. Prăvăliile de scorțișoară, de Bruno Shulz – Austro-Ungaria
355. Mulțumesc, Jeeves, de P.G.Wodehause – Anglia
356. Blândețea nopții, de F.Scott Fitzgerald – SUA
357. Tropicul Cancerului, de Henry Miller – SUA
358. Poștașul sună întotdeuna de două ori, de James M. Cain – SUA
359. Pe culmile disperării, de Emil Cioran – Romania
360. Clopotele din Basel, de Louis Aragon – Franta
361. Cei nouă croitori, de Dorothy L. Sayers – Anglia
362. Orbirea, de Elias Canetti – Bulgaria
363. Și caii se împușcă, nu-i așa?, de Horace McCoy – SUA
364. Dl. Norris schimbă trenul, de Cristopher Isherwood – Anglia
365. De neatins, de Mulk Raj Anand – Pakistan
366. Oameni independenți, de Halldor Laxness – Islanda
367. Pădurea din noapte, de Djuna Barnes – SUA
368. La poalele muntelui nebuniei, de H.P. Lovecraft – SUA
369. Absalom, Absalom!, de William Faulkner – SUA
370. Războiul salamandrelor, de Karel Capek – Cehia
371. Ține lăcrămioara în zbor, de George Orwell – India
372. Pe aripile vântului, de Margaret Mitchell – SUA
373. Trestia gânditoare, de Rebecca West – Anglia
374. Orb prin Gaza, de Aldous Huxley – Anglia
375. Va veni vara, de Sylvia Towsend Warner – Anglia
376. Omul cămilă, de Lao She – China
377. Din inima Africii, de Karen Blixen – Danemarca
378. În paranteză, de David Jones – Anglia
379. Ferdydurke, de Witold Gombrowicz – Polonia
380. Bufnița oarbă, de Sadeq Hedayat – Iran
381. Hobbitul, de J.R.R. Tolken – Africa de Sud
382. Ochii lor îl urmăreau pe Dumnezeu, de Zora Neale Hurston – SUA
383. Oameni și șoareci, de John Steinbeck – SUA
384. Murphy, de Samuel Beckett – Irlanda
385. SUA, de John Dos Passos – SUA
386. Brighton Rock, de Graham Greene – Anglia
387. Motiv de alarmă, de Eric Ambler – Anglia
388. Alamut, de Vladimir Bartol – Italia
389. Rebecca, de Daphne du Maurier – Anglia
390. Greața, de Jean Paul Sartre – Franta
391. Miss Pettigrew Lifes for a Day, de Winifred Watson – Anglia
392. La hotarele rațiunii, de Miroslav Krleza – Croatia
393. Somnul de veci, de Raymond Chandler – SUA
394. Adio Berlin, de Cristopher Isherwood – Anglia
395. Fructele mâniei, de John Steinbeck – SUA
396. Bună dimineața, miez de noapte, de Jean Rhys – Dominica
397. La doi lebădoi, de Richard Wright – Irlanda
398. Fiul natural, de Richard Wright – SUA
399. Intervențiile lui Morel, de Adolfo Bioy Casares – Argentina
400. Deșertul tătarilor, de Dino Buzzati – Italia
401. Puterea și gloria, de Graham Greene – Anglia
402. Pentru cine bat clopotele, de Ernest Hemingway – SUA
403. Bărbatul care iubea copiii, de Christina Stead – Australia
404. Necuprinsă-i lumea și vrăjmașă, de Ciro Alegria – Peru
405. Vii și morții, de Patrick White – Anglia
406. Satele tale, de Cesare Pavese – Italia
407. Călătorie în Sicilia, de Elio Vittorini – Italia
408. Străinul, de Albert Camus – Franța
409. Lumânările ard până la capăt, de Sandor Marai – Ungaria
410. Jucătorul de șah, de Stefan Zweig – Austria
411. Jocul cu mărgelele de sticlă, de Hermann Hesse – Germania
412. Iosif și frații săi, de Thomas Mann – Germania
413. Micul prinț, de Antoine de Saint – Exupery – Franta
414. Omul suspendat, de Saul Bellow -Canada
415. Tăișul briciului, de William Somerset Maugham – Franta
416. Traversarea, de Anna Seghers – Germania
417. Pippi Sosetica, de Astrid Lindgren – Suedia
418. Iubirea, de Henry Green – Anglia
419. Ferma animalelor, de George Orwell – India
420. Podul de pe Drina, de Ivo Andric – Bosnia
421. Hristos s-a oprit la Eboli, de Carlo Levi – Italia
422. Arcana 17, de Andre Breton – Franta
423. Întoarcerea la Brideshead, de Evelyn Waugh – Anglia
424. Cronica orașului Travnik, de Ivo Andric – Bosnia
425. Nimic, de Carmen Laforet – Spania
426. Fericire întâmplătoare, de Gabrielle Roy – Canada
427. Moartea lui Vergiliu, de Hermann Broch – SUA
428. Titus Groan, de Mervyn Peake – China
429. Zorba grecul, de Nikos Kazantzakis – Grecia
430. Întoarcerea, de Henry Green – Anglia
431. Domnul președinte, de Miguel Angel Asturias – Guatemala
432. Cărarea cuiburilor de păianjeni, de Italo Calvino – Italia
433. La poalele vulcanului, de Malcom Lowry – Anglia
434. Mai este oare acesta un om, de Primo Levi – Italia
435. Exerciții de stil, de Raymond Queneau – Franta
436. Ciuma, de Albert Camus – Franța
437. Doctor Faustus, de Thomas Mann – Germania
438. Aleea Midaq, de Naguib Mahfouz – Egipt
439. Spuma zilelor, de Boris Vian – Franta
440. Călătorie în Alcarria, de Camilo Jose Cela – Spania
441. Cenușă și diamante, de Jerzy Andrzejewski – Polonia
442. Nesupunere, de Alberto Moravia – Italia
443. Totul despre H. Hatter, de G.V.Desani – Kenia
444. Plângi, țară dragă, de Alan Patton – Africa de Sud
445. În inima mărilor, de Shmuel Yosef Agnon – Austro-Ungaria
446. Adio, Maria, de Tadeusz Borowski – Ucraina
447. Sentinta de condamnare la moarte, de Maurice Blanchot – Franta
448. 1984, de George Orwell – India
449. Omul cu brațul de aur, de Nelson Algren – SUA
450. Împărăția acestei lumi, de Alejo Carpentier – Cuba
451. În arșita zilei, de Elisabeth Bowen – Irlanda
452. Dragostea în climat friguros, de Nancy Mitford – Anglia
453. Cazul tovarășului Tulaiev, de Victor Serge – Belgia
454. Grădina de aramă, de Simon Vestdijk – Olanda
455. Eu, robotul, de Isaac Asimov – Rusia
456. Cântecele ierbii, de Doris Lessing – Iran
457. Un oraș ca Alice, de Nevil Shute – Anglia
458. Luna și focurile, de Cesare Pavese – Italia
459. Gormenhast, de Mervyn Peake – China
460. Cele treisprezece ceasuri, de James Thurber – SUA
461. Labirintul solitudinii, de Octavio Paz – Mexic
462. Abatele C, de George Bataille – Franta
463. Inocenții, de Hermann Broch – Austria
464. Baraba, de Per Lagerkvist – Suedia
465. Sfârșitul aventurii, de Graham Greene – Anglia
466. Molloy, de Samuel Beckett – Irlanda
467. Omul revoltat, de Albert Camus – Algeria
468. De veghe în lanul de secară, de J.D. Sallinger -SUA
469. Țărmul Syrtelor, de Julien Gracq – Franta
470. Fundația, de Isaac Asimov – Rusia
471. Malone moare, de Samuel Beckett – Irlanda
472. Ziua trifidelor, de John Wyndham – Anglia
473. Memoriile lui Hadrian, de Marguerite Yourcenar – Belgia
474. Stupul, de Camilo Jose Cela – Spania
475. Sfetnicul din sânge, de Flannery O’ Connor – SUA
476. Bătrânul și marea, de Ernst Hemnigway – SUA
477. Omul invizibil, de Ralph Ellison – SUA
478. Judecătorul și călăul, de Friedrich Durrenmatt – Elvetia
479. Coroana de carton, de Martin Boyd – Elvetia
480. O mie de cocori, de Yasunari Kawabata – Japonia
481. Du-te și spune-i muntelui, de James Baldwin – SUA
482. Casino Royale, de Ian Flemming – Anglia
483. Junkie, de William Burroughs – SUA
484. Jim norocosul, de Kingsley Amis – Anglia
485. Pașii pierduți, de Alejo Carpentier – Elvetia
486. Sera, de Wolfgang Koeppen – Germania
487. Rămas-bun pe vecie, de Raymond Chandler – SUA
488. Mesagerul, de L.P. Hartley – Anglia
489. Copilul negru, de Camara Laye – Guineea
490. O zi de primăvară, de Ciril Kosmac – Slovenia
491. Disprețul, de Alberto Moravia – Italia
492. Istoria lui O, de Pauline Reage – Franta
493. Prins în mreje, de Iris Murdoch – Irlanda
494. Împăratul muștelor, de William Golding – Anglia
495. Mandarinii, de Simone de Beauvoir – Franta
496. Buna ziua, tristețe, de Francoise Sagan – Franta
497. Moarte la Roma, de Wolfgang Koeppen – Germania
498. Tumultul valurilor, de Yukio Mishima – Japonia
499. Soldatul necunoscut, de Vaino Linna – Finlanda
500. Eu nu sunt Stiller, de Max Frisch – Elvetia
501. Băieți de viață, de Pier Paolo Pasolini – Italia
502. Recunoașterile, de William Gaddis – SUA
503. Câmpia în flăcări, de Juan Rulfo – Mexic
504. Un american liniștit, de Graham Greene – Anglia
505. Încrezători și mutilați, de James Plunkett – Irlanda
506. Șoimul meu, Memed, de Yasar Kemal – Turcia
507. Hristos răstignit a doua oara, de Nikos Kazantzakis – Grecia
508. Grande Sertao, de Jose Guimaraes Rosa – Brazilia
509. Lolita, de Vladimir Nabokov – Rusia
510. Talentatul domn Ripley, de Patricia Highsmith -SUA
511. Stapânul inelelor, de J.R.R.Tolkien – Africa de Sud
512. Londonezii singuratici, de Sam Selvon – Trinidad
513. Rădăcinile cerului, de Romain Gary – Lituania
514. Varieteu pe apă, de John Barth – SUA
515. Camera lui Giovanni, de James Baldwin – SUA
516. Justine, de Lawrence Durrell – India
517. Albinele de sticlă, de Ernst Junger – Germania
518. Doctor Jivago, de Boris Pasternak – Rusia
519. Pnin, de Vladimir Nabokov -Rusia
520. Pe drum, de Jack Kerouac – SUA
521. Sfoara din Manila, de Veijo Meri – Finlanda
522. Ratații, de Ward Ruyslink – Belgia
523. Homo faber, de Max Frisch – Elvetia
524. Albastrul cerului, de Georges Bataille – Franta
525. Cucii din Midwich, de John Wyndham – Anglia
526. Voss, de Patrick White – Anglia
527. Gelozia, de Alain Robbe- Grillet – Franta
528. Păsările, de Tarjei Vesaas – Norvegia
529. Arthur, regele Camelotului, de T.H.White – India
530. Clopotul, de Iris Murdoch – Irlanda
531. Băiatul de la școala de corecție, de Brendan Behan – Irlanda
532. Gabriela, cuișoare și scortișoară, de Jorge Amado – Brazilia
533. Sâmbătă seara și duminică dimineață, de Alan Sillitoe – Anglia
534. Prăbușirea, de Chinua Achebe – Nigeria
535. Paharul amar, de Eilis Dillon – Irlanda
536. Ghidul, de R.K.Narayan – India
537. Ghepardul, de Giuseppe Tomasi di Lampedusa – Italia
538. Fluvii adânci, de Jose Maria Arguedas – Peru
539. Mic dejun la Tiffany, de Truman Capote – SUA
540. Smulgețti mugurii, trageți în copii, de Kenzaburo Oe – Japonia
541. Biliard la noua și jumătate, de Heinrich Boll – Germania
542. Pe Second Avenue, de Es’kia Mphahlele – Africa de Sud
543. Roșie sau gustul cidrului, de Laurie Lee – Anglia
544. Toba de tinichea, de Gunter Grass – Polonia
545. Prânzul dezgolit, de William Burroughs – SUA
546. Billy mincinosul, de Keith Waterhouse – Anglia
547. Total începători, de Colin MacInnes – Anglia
548. Prima dragoste, ultima dragoste, de Romain Gary – Lituania
549. Rabbit, fugi, de John Updike – SUA
550. Să ucizi o pasăre cântătoare, de Harper Lee – SUA
551. Magicianul din Lublin, de Isaac Bashevis Singer – Polonia
552. La jumătatea timpului, de Martin Walser – Germania
553. Fetele de la țară, de Edna O’Brien – Irlanda
554. Fata lui Bube, de Carlo Cassola – Italia
555. Bucățile de lemn ale lui Dumnezeu, de Qusmane Sembene – Senegal
556. Șantierul naval, de Juan Carlos Onetti – Uruguay
557. Catch-22, de Joseph Heller – SUA
558. Solaris, de Stanislaw Lem – Polonia
559. Pisica și șoarecele, de Gunter Grass – Polonia
560. Domnișoara Brodie în floarea vârstei, de Muriel Spark – Scotia
561. Un cap tăiat, de Iris Murdoch – Irlanda
562. Franny și Zooey, de J.D.Sallinger – SUA
563. Nu are cine să-i scrie colonelului, de Gabriel Garcia Marquez – Columbia
564. Fețe în apă, de Janet Frame – Noua Zeelandă
565. Memoriile uni băiat de la țară, de Xose Neira Vilas – Spania
566. Străin într-o țară străină, de Robert Heinlein – SUA
567. Labirinturi, de Jorge Luis Borges – Argentina
568. Carnetul de aur, de Doris Lessing – Iran
569. Timpul tăcerii, de Vladimir Nabokov – Rusia
570. Foc palid, de Vladimir Nabokov – Rusia
571. Portocala mecanică, de Anthony Burgess – Anglia
572. Zbor deasupra unui cuib de cuci, de Ken Kesey – SUA
573. Fata cu ochii verzi, de Edna O’Brien – Irlanda
574. Moartea lui Artemio Cruz, de Carlos Fuentes – Mexic
575. Orașul și câinii, de Mario Vargas Llosa – Peru
576. Grădinile Finzi-Contini, de Giorgio Bassani – Italia
577. O zi din viața lui Ivan Denisovici, de Aleksandr Isaievici Soljenitin – Rusia
578. A treia căsătorie, de Costas Taktsis – Grecia
579. Ani de câine, de Gunter Grass – Polonia
580. Clopotul de sticlă, de Sylivia Plath – SUA
581. În interiorul domnului Enderby, de Anthony Burgess – Anglia
582. Fete sărace, de Muriel Spark – Scotia
583. Spionul care a ieșit din joc, de John Le Carre – Anglia
584. Manon des Sources, de Marcel Pagnol – Franta
585. Absolventul, de Charles Webb – SUA
586. Leagănul pisicii, de Kurt Vonnegut, Jr. – SUA
587. V., de Thomas Pynchon – SUA
588. Herzog, de Saul Bellow – Canada
589. Lol V. Stein, de Marguerite Duras – Franta
590. Săgeata lui Dumnezeu, de Chinua Achebe – Nigeria
591. Trei tigri triști, de Guillermo Cabrera Infante – Cuba
592. Oameni de neclintit, de Ken Kesey -SUA
593. Patimile după G.H., de Clarice Lispector – Ucraina
594. Înapoi la Oegstgeest, de Jan Wolkers – Olanda
595. Trenuri bine păzite, de Bohumil Hrabal – Moravia
596. Râul vieții, de Ngugi wa Thiong’o – Kenia
597. Gradina, cenușa, de Danilo Kis – Serbia
598. Tot ce se ridică trebuie să se unească, de Flannery O’Connor – SUA
599. Lucrurile, de Georges Perec – Franta
600. Cu sânge rece, de Truman Capote – SUA
601. Dervișul și moartea, de Mesa Selimovic – Bosnia
602. Tăcere, de Shusaku Endo – Japonia
603. Fiecăruia ce i se cuvine, de Leonardo Sciascia – Sicilia
604. Strigarea lotului 49, de Thomas Pynchon – SUA
605. Copilul-țap, de John Barth – SUA
606. Semnele identității, de Juan Goytisolo – Spania
607. Viceconsulul, de Marguerite Duras – Vietnam
608. Magicianul, de John Fowles – Anglia
609. Maestrul și Margareta, de Mihail Bulgakov – Ucraina
610. Nemărginita mare a Sargaselor, de Jean Rhys – Dominica
611. Al treilea polițist, de Flann O’Brien -Irlanda
612. Miramar, de Naguib Mahfouz – Egipt
613. Z, de Vassilis Vassilikos – Grecia
614. Pelerinaj, de Dorothy Richardson – Anglia
615. Conacul, de Isaac Bashevis Singer – Polonia
616. Un veac de singurătate, de Gabriel Garcia Marquez – Columbia
617. Nu-i de glumit, de Angus Wilson – Anglia
618. Ziua delfinului, de Robert Merle – Algeria
619. Testul electric Kool-Aid Acid, de Tom Wolfe – SUA
620. Eva Trout, de Elizabeth Bowen – Irlanda
621. Catedrala, de Oles Honciar – Rusia
622. Șoimul, de Barry Hines – Anglia
623. În zahăr de pepene, de Richard Brautigan – SUA
624. Lecția de germană, de Siegfried Lenz – Germania
625. În căutarea Christei T., de Christa Wolf – Germania
626. Visează androizii oi electronice ?, de Philip K.Dick – SUA
627. 2001 : O odisee spatială, de Arthur C. Clarke – Anglia
628. Frumoasa domnului, de Albert Cohen – Grecia
629. Pavilionul canceroșilor, de Aleksandr Isaievici Soljenitin – Rusia
630. Myra Breckinridge, de Gore Vidal – SUA
631. Primul cerc, de Aleksandr Isaievici Soljenitin – Rusia
632. Dispariția, de Georges Perec – Franta
633. Ei, de Joyce Carol Oates – SUA
634. Ada, de Vladimir Nabokov – Rusia
635. Nașul, de Mario Puzo – Italia
636. Complexul lui Portnoy, de Philip Roth – SUA
637. Jakob mincinosul, de Jurek Becker – Polonia
638. Iubita locotenentului francez, de John Fowles – Anglia
639. Abatorul cinci, de Kurt Vonnegut , Jr. – SUA
640. Orbul cu pistol, de Chester Himes – SUA
641. Partituri și cântece, de Robert Coover – SUA
642. Cortul miracolelor, de Jorge Amado – Brazilia
643. Asistentul social, de Gyorgy Konrad – Ungaria
644. Stațiile din Moscova, de Venedikt Ierofeev – Rusia
645. Heartbreak Tango, de Manuel Puig – Argentina
646. Sezonul migrațiilor spre nord, de Tayeb Salih – Sudan
647. Pentru tine, Jesusa!, de Elena Poniatowska – Franta
648. A cincea cale, de Robert Davies – Canada
649. Căpcăunul, de Michel Tournier – Franta
650. Din viața Gesinei Cresspahl, de Uwe Johnson -Germania
651. O lume pentru Julius, de Alfredo Bryce Echenique – Peru
652. Știu de ce cântă pasărea în colivie, de Maya Angelou – SUA
653. Cei mai albaștri ochi, de Toni Morrison – SUA
654. Marea fertilității, de Yukio Mishima – Japonia
655. Rabbit Redux, de John Updike – SUA
656. Cataracta, de Mihailo Osadci – Uniunea Sovietica
657. Portret de grup cu doamnă, de Heinrich Boll – Germania
658. Teamă și dezgust la Las Vegas, de Hunter S. Thompson – SUA
659. Cartea lui Daniel, de E.L. Doctorow – SUA
660. Într-un stat liber, de V.S. Naipaul – Trinidad
661. Infirmiera-șefă normală, de B.S. Johnson – Anglia
662. Malina, de Ingeborg Bachmann – Austria
663. Ieșirea la suprafata, de Margaret Atwood – Canada
664. G, de John Berger – Anglia
665. Cartea verii, de Tove Jansson – Finlanda
666. Anii amurgului, de Sawako Ariyoshi – Japonia
667. În ceața de la capătul sezoanelor, de Alex la Guma – Africa de Sud
668. Orașele nevăzute, de Italo Calvino – Italia
669. Curcubeul gravitației, de Thomas Pynchon – SUA
670. Consulul onorific, de Graham Greene – Anglia
671. Accident, de J.G.Ballard – China
672. Castelul destinelor încrucișate, de Italo Calvino – Italia
673. Asediul Krishnapurului, de J.G. Farrel – Anglia
674. O problemă de putere, de Bessie Head – Africa de Sud
675. Teama de zbor, de Erica Jong – SUA
676. Eu, supremul, de Augusto Roa Bastos – Paraguay
677. În căutarea rădăcinilor, de Margaret Laurence – Canada
678. Onoarea pierdută a Katharinei Blum, de Heinrich Boll – Germania
679. Tărâmuri în amurg, de J.M. Coetzee – Africa de Sud
680. Omul ventilator, de William Kotzwinkle – SUA
681. Portul, de Antun Soljan – Iugoslavia
682. Ragtime, de E.L. Doctorow – SUA
683. Comandantul, de Jessica Anderson – Australia
684. Anul iepurelui, de Arto Paasilinna – Finlanda
685. Darul lui Humboldt, de Saul Bellow – Canada
686. Femeie la punctul zero, de Nawal El Saadawi – Egipt
687. Willard și trofeele sale de la popice, de Richard Brautigan – SUA
688. În afara destinului, de Imre Kertesz – Ungaria
689. Tatăl mort, de Donald Barthelme – SUA
690. O clipă în vânt, de Andre Brink – Africa de Sud
691. Muzica timpului, de Anthony Powell – Anglia
692. W, sau memoria copilăriei, de Georges Perec – Franta
693. Toamna patriarhului, de Gabriel Garcia Marquez – Columbia
694. Model de copilărie, de Christa Wolf – Germania
695. Bucuriile maternității, de Buchi Emecheta – Nigeria
696. Cutter și Bone, de Newton Thornburg – SUA
697. Interviu cu un vampir, de Anne Rice – SUA
698. Femeia stângace, de Petr Handke – Austria
699. Sărutul femeii-paianjen, de Manuel Puig – Argentina
700. Albastru nemărginit, aproape transparent, de Ryu Murakami – Japonia
701. În inima acestei țări, de .M. Coetzee – Africa de Sud
702. Inginerul sufletelor omenești, de Josef Skvorecky – Cehoslovacia
703. Mireasa americană, de Mario Soldati – Italia
704. Ora stelei, de Clarice Lispector – Ucraina
705. Cântecul lui Solomon, de Toni Morrison – SUA
706. Războaiele, de Timothy Findley – Canada
707. Depeșe, de Michael Herr – SUA
708. The Shining (Stralucirea), de Stephen King – SUA
709. Delta lui Venus, de Anais Nin – Franta
710. Nebunul țarului, de Jaan Kross – Estonia
711. Zborul corlelor, de Maarten’t Hart – Olanda
712. Singapore în strânsoare, de J.G. Farrel – Anglia
713. Marea, marea, de Iris Murdoch – Irlanda
714. Viața: instrucțiuni de folosire, de Georges Perec – Franta
715. Camera din spate, de Carmen Martin Gaite – Spania
716. Virgina in gradină, de A.S. Byatt – Anglia
717. Grădina de ciment, de Ian McEwan – Anglia
718. Ghidul autostopistului galactic, de Douglas Adams – Anglia
719. Dacă într-o noapte de vară un călător, de Italo Calvino – Italia
720. O scrisoare atât de lungă, de Mariama Ba – Senegal
721. Fiica lui Burger, de Nadine Gordimer – Africa de Sud
722. La cotul râului, de V.S. Naipaul – Trinidad
723. Un sezon alb uscat, de Andre Brink – Africa de Sud
724. Cartea râsului și a uitării, de Milan Kundera – Cehoslovacia
725. Aurul proștilor, de Maro Douka – Grecia
726. Oamenii lui Smiley, de John Le Carre – Anglia
727. Mările sudului, de Manuel Vasquez Montalban – Spania
728. Numele trandafirului, de Umberto Eco – Italia
729. Clara lumină a zilei, de Anita Desai – India
730. Conjurația imbecililor, de John Kennedy Toole – SUA
731. Ritualuri, de Cees Nooteboom – Olanda
732. Mirosul trisiteții, de Alfred Kossmann – Olanda
733. Aprilie spulberat, de Ismail Kadare – Albania
734. Copiii în miez de noapte, de Salman Rushdie – India
735. Așteptându-i pe barbari, de J.M. Coetzee – Africa de Sud
736. Vara la Baden-Baden, de Leonid Tipkin – Bielorusia
737. Veranda oarbă, de Herbjorg Wassmo – Norvegia
738. Aripi de plumb, de Zhang Jie -China
739. Războiul sfârșitului lumii, de Mario Vargas Llosa – Peru
740. Lanark: O viată în patru cărți, de Alasdair Gray – Scotia
741. Rabbit este bogat, de John Updike – SUA
742. Perechi, trecători, de Bortho Strauss – Germania
743. Oamenii lui Julie, de Nadine Gordimer – Africa de Sud
744. Pe dealul negru, de Bruce Chatwin – Anglia
745. Casa spiritelor, de Isabel Allende – Peru
746. Lista lui Schindler, de Thomas Keneally
747. Amintirea palidă a munților, de Kazuo Ishiguro – Japonia
748. Nepotul lui Wittgenstein, de Thomas Bernhard – Olanda
749. Culoarea purpurie, de Alice Walker – SUA
750. Un tânăr american, de Edmund White – SUA
751. Dacă nu acum, când ?, de Primo Levi – Italia
752. Cartea neliniștii, de Fernando Pessoa – Portugalia
753. Memorialul mănăstirii, de Jose Saramago – Portugalia
754. Mâhnirea Belgiei, de Hugo Claus – Belgia
755. Pianista, de Elfriede Jelinek – Austria
756. Viața și timpul lui Michael K, de J.M. Coetzee – Africa de Sud
757. Țara apelor, de Graham Swift – Anglia
758. LaBrava, de Elmore Leonard – SUA
759. Oratoriul de Crăciun, de Goran Tunstrom – Suedia
760. Fado Alexandrino, de Antonio Lobo Antunes – Portugalia
761. Martorul, de Juan Jose Saer – Argentina
762. Rușinea, de Salman Rudshie – India
763. Banii, de Martin Amis – Anglia
764. Papagalul lui Flaubert, de Julian Barnes – Anglia
765. Plecarea doctorului Martens, de Jaan Kross – Estonia
766. Sânge și curaj de liceean, de Kathy Acker – SUA
767. Larva: babelul unei nopți de vară, de Julian Rios – Spania
768. Seri la circ, de Angela Carter – Anglia
769. Neuromantul, de William Gibson – SUA
770. Fabrica viespilor, de Iain Banks – Scotia
771. Imperiul soarelui, de J.G. Ballard – China
772. Amantul, de Marguerite Duras – Indochina
773. Anul morții lui Ricardo Reis, de Jose Saramago – Portugalia
774. Berji Kristin: povești pe dealurile de gunoi, de Latife Tekin – Turcia
775. Șoferul de autobuz Hines, de James Kelman – Scotia
776. Dicționar Khazar, de Milorad Pavic – Iugoslavia
777. Insuportabila ușurătate a ființei, de Milan Kundera – Cehia
778. Legenda, de David Gemmell – Anglia
779. Tânărul, de Botho Strauss – Germania
780. Elixirul dragostei, de Louise Erdrich – SUA
781. Zgomotul alb, de Don DeLilo – SUA
782. Jumătatea unui bărbat este femeia, de Zhang Xianliang – China
783. Motive de a trăi, de Amy Hempel – SUA
784. Povestirea cameristei, de Margaret Atwood – Canada
785. Hawksmoor, de Peter Ackroyd – Anglia
786. Parfumul, de Patrick Suskind – Germania
787. Castelul alb, de Orhan Pamuk – Turcia
788. Contact, de Carl Sagan – SUA
789. Simon și stejarii, de Marianne Fredriksson – Suedia
790. Legea pământului, de John Irving – SUA
791. Annie John, de Jamaica Kincaid – Antigua , Barbuda
792. Parabola orbului, de Gert Hofmann – Germania
793. Dragoste în vremea holerei, de Gabriel Garcia Marquez – Columbia
794. Voci ancestrale, de Etienne van Heerden – Africa de Sud
795. Frumoasa doamnă Seidenman, de Andrzej Szczypiorski – Polonia
796. Naufragiații și salvații, de Primo Levi – Italia
797. Paznicii, de Alan Moore & Dave Gibbons – Anglia
798. Dispariția, de Thomas Bernhard – Olanda
799. Un artist al lumii trecătoare, de Kazuo Ishiguro – Japonia
800. Memoria focului, de Eduardo Galeano – Uruguay
801. Bătrânii diavoli, de Kingsley Amis – Anglia
802. Matigari, de Ngugi Wa Thiong’o – Kenia
803. Anagrame, de Lorrie Moore – SUA
804. Limbajul pierdut al cocorilor, de Davis Leavitt – SUA
805. Romanul Oxfordului, de Javier Marias – Spania
806. Baladă pentru Georg Henig, de Viktor Paskov – Bulgaria
807. Enigma sosirii, de V.S. Naipaul – Trinidad
808. La capătul lumii, de T. Coraghessan Boyle – SUA
809. Porumbelul, de Patrick Suskind – Germania
810. Despre dragoste și umbre, de Isabel Allende – Peru
811. Prea iubită, de Toni Morrison – SUA
812. Munții Taebek, de Jo Jung-rae – Coreea
813. Trilogia New Yorkului, de Paul Auster – SUA
814. Cutia neagră, de Amos Oz – Ierusalim
815. Rugul vanităților, de Tom Wolfe – SUA
816. Dulcele sărut al Daliei, de James Ellroy – SUA
817. Dupa-amiaza unui scriitor, de Peter Handke – Austria
818. Drumul strălucitor, de Margaret Drabble – Anglia
819. Kitchen, de Banana Yoshimoto – Japonia
820. Agenția holistică a lui Dirk Gently, de Douglas Adams – Anglia
821. Țigarete, de Harry Mathews – SUA
822. Condiții nervoase, de Tsitsi Dangarembga – Zimbabue
823. Prima gradină, de Anne Hebert – Canada
824. Ultima lume, de Christoph Ransmayr – Austria
825. Oscar și Lucinda, de Peter Carey – Australia
826. Biblioteca piscinei, de Alan Hollinghurst – Anglia
827. Versetele satanice, de Salman Rushdie – India
828. Amanta lui Wittgenstein, de David Markson – SUA
829. Paradisul orbilor, de Duong Thu Huong – Vietnam
830. Pendulul lui Foucault, de Umberto Eco – Italia
831. Truc!, de Joost Zwagerman – Olanda
832. Povestiri din Obaba, de Bernardo Atxaga – Spania
833. În interior, de Gerald Murnane – Australia
834. O rugăciune pentru Owen Meany, de John Irving – SUA
835. Ca apa pentru ciocolată, de Laura Esquivel – Mexic
836. Istoria asediului Lisabonei, de Jose Saramago – Portugalia
837. Trucul este că trebuie să continui să respiri, de Janice Galloway – Scotia
838. Marele roman indian, de Shashi Tharoor – Anglia
839. Melancolia rezistenței, de Laszlo Krasznahorkai – Ungaria
840. Rămășițele zilei, de Kazuo Ishiguro – Japonia
841. Câmpurile Londrei, de Martin Amis – Anglia
842. Palatul lunii, de Paul Auster – SUA
843. Sexul cireșelor, de Jeanette Winterson – Anglia
844. La fel ca viața, de Lorrie Moore – SUA
845. Buddha de la periferie, de Hanif Kureishi – Anglia
846. Linii de umbră, de Amitav Ghosh – India
847. Examinatorul de la miezul nopții, de William Kotzwinkle – SUA
848. Despre curaj, de Tim O’Brien – SUA
849. Muzica întâmplării, de Paul Auster – SUA
850. În căutarea pietrei filozofale, de Jim Dodge – SUA
851. Printre femei, de John McGahern – Irlanda
852. Un mafiot la Hollywood, de Elmore Leonard – SUA
853. Fiica, de Pavlos Matesis –
854. Vertigo, de W.G. Sebald – Germania
855. American Psycho, de Bret Easton Ellis – SUA
856. Legile, de Connie Palmen – Olanda
857. Ucigași fără față, de Henning Mankell – Suedia
858. Astradeni, de Eugenia Fakinou – Egipt
859. Reînvierea, de Pat Barker – Anglia
860. Tipic, de Padgett Powell – SUA
861. Mao II, de Don DeLillo – SUA
862. Lebede sălbatice, de Jung Chang – China
863. Arcadia, de Jim Crace – Anglia
864. Hidos de ciudat, de Esther Freud – Anglia
865. Amintirile ploii, de Sunetra Gupta – India
866. Asphodel, de H.D. -SUA
867. Băiatul măcelar, de Patrick McCabe – Irlanda
868. Cum simte domnișoara Smilla zapada, de Peter Hoeg – Danemarca
869. Clubul Dumas, de Arturo Perez-Reverte – Spania
870. Scris pe corp, de Jeanette Winterson – Anglia
871. Drumul ciorilor, de Iain Banks – Scotia
872. Indigo, de Marina Warner – Anglia
873. Pacientul englez, de Michael Ondaatje – Sri Lanka
874. Secretul fericirii, de Alice Walker – SUA
875. Inima atât de albă, de Javier Marlas – Spania
876. Tripla oglindă a sinelui, de Zulfikar Ghose – Pakistan
877. Unchiul Petros și conjectura lui Goldbach, de Apostolos Doxiadis – Australia
878. Descoperirea paradisului, de Harry Mulisch – Olanda
879. Viața e un caravanserai, de Emine Ozdamar – Turcia
880. Înaintea căderii nopții, de Reinaldo Arenas – Cuba
881. Istoria secretă, de Donna Tartt – SUA
882. Isprăvile și necazurile gabierului Maqroll, de Alvaro Mutis – Columbia
883. Amintirea Babilonului, de David Malouf – Australia
884. Stăpânul lumii, de Bharati Mukherjee – India
885. Sinuciderea fecioarelor, de Jeffrey Eugenides – SUA
886. Memoria pietrelor, de Carol Shields – SUA
887. Un băiat potrivit, de Vikram Seth – India
888. Ce mai hăcuială!, de Jonathan Coe – Anglia
889. Eseuri de îndrăgostit, de Alain de Botton – Elvetia
890. Gemenele, de Tessa de Loo – Olanda
891. În căutarea unui posibil dans, de A.L. Kennedy – Scotia
892. Cântec de pasare, de Sebastian Faulks – Anglia
893. Trainspotting, de Irvine Welsh – Scotia
894. Știri de acasă, de E. Annie Proulx – SUA
895. Așteptând întunericul, așteptând lumina, de Ivan Klima – Cehoslovacia
896. Inventarea cârnatului condimentat cu curry, de Uwe Timm – Germania
897. Dispariția, de Davis Dabydeen – Guyana
898. Râul adanc, de Shusaku Endo – Japonia
899. Călătoria Feliciei, de William Trevor – Irlanda
900. Mandolina capitanului Corelli, de Louis de Bernieres – Anglia
901. Cât de târziu era, cât de târziu, de James Kelman – Scotia
902. Sora, de Jachym Topol – Cehoslovacia
903. Declara Pereira: o mărturisire, de Antonio Tabucchi – Italia
904. Cronica păsării arc, de Haruki Murakami – Japonia
905. Sfânta Fecioara a asasinilor, de Fernando Vallejo – Columbia
906. Pământ, de Park Kyong-ni – Coreea de Sud
907. Extinderea domeniului luptei, de Michael Houellebecq – Reunion
908. Dragoste chinuitoare, de Elena Ferrante – Italia
909. Jurnalul de noapte, de Petros Markaris – Turcia
910. Sfârșitul povestirii, de Lydia Davis – SUA
911. Lucrul dragostei, de Gillian Rose – Anglia
912. Un echilibru precar, de Rohinton Mistry – India
913. Cititorul, de Berhard Schlink – Germania
914. Santa Evita, de Tomas Eloy Martinez – Argentina
915. Morvern Callar, de  Alan Warner – Scotia
916. Neconsolatul, de Kazuo Ishiguro – Japonia
917. Alias Grace, de Margaret Atwood – Canada
918. Mitraliera de lut, de Victor Pelevin – Rusia
919. Amuzament infinit, de Davis Foster Wallace – SUA
920. Străin pentru totdeuna, de Hella Haasse – Java
921. Calea fantomei, de Pat Barker – Anglia
922. Fragmente efemere, de Anne Michaels – Canada
923. Halucinantul Foucault, de Patricia Duncker – Jamaica
924. O comedie ușoară, de Eduardo Mendoza – Spania
925. Să cazi în genunchi, de Ann-Marie MacDonald – Canada
926. Măase, de Alessandro Baricco – Italia
927. Dumnezeul lucrurilor mărunte, de Arundhati Roy – India
928. Margot și ingerii, de Kristien Hemmerechts – Belgia
929. Viața insectelor, de Victor Pelevin – Rusia
930. Vieți pârjolite, de Ricardo Piglia – Argentina
931. Jack Maggs, de Peter Carey – Australia
932. Lumea de dincolo, de Don DeLillo – SUA
933. Durabila iubire, de Ian McEwan – Anglia
934. Foc încrucișat, de Miyabe Miyuki – Japonia
935. Biblia copacului otrăvit, de Barbara Kingsolver – SUA
936. Veronika se hotărăște să moară, de Paulo Coelho – Brazilia
937. Orele, de Michael Cunningham – SUA
938. Ziua morților, de Cees Nooteboom – Olanda
939. Spintecătorul de nori, de Russel Banks – SUA
940. Ereticul, de Miguel Deliber – Spania
941. Particulele elementare, de Michel Houellebecq - Reunion
942. Bârfe în oraș, de Ardal O’Hanlon – Irlanda
943. Trilogia murdară a Havanei, de Pedro Juan Gutierrez – Cuba
944. Detectivi sălbatici, de Roberto Bolano – Chile
945. Dizgrație, de J.M. Coetzee – Africa de Sud
946. De parcă n-aș fi fost acolo, de Slavenka Drakulic – Iugoslavia
947. Romanticii, de Pankaj Mishra – India
948. În căutarea lui Klingsor, de Jorge Volpi – Mexic
949. Muzeul capitulării necondiționate, de Dubravka Ugresic – Iugoslavia
950. Uimire și cutremur, de Amelie Nothomb – Belgia
951. Casa frunzelor, de Mark Z. Danielewski – SUA
952. Blonda, de Joyce Carol Oates – SUA
953. Bartleby & Co., de Enrique Vila-Matas – Spania
954. Mici remedii, de Shashi Deshpande – India
955. Stat de frontieră, de Tonu Onnepalu – Estonia
956. Armonii celeste, de Peter Esterhazy – Ungaria
957. Pata umană, de Philip Roth – SUA
958. Dinți albi, de Zadie Smith – Anglia
959. Sub piele, de Michel Faber – Olanda
960. Inima roșeții, de Zakes Mda – Africa de Sud
961. Florile înghețate din martie, de Ismail Kadare – Albania
962. Diavolul și domnișoara Prym, de Paulo Coelho – Brazilia
963. Un tată obedient, de Akhil Sharma – India
964. Sărbătoarea țapului, de Mario Vargas Llosa – Peru
965. Sufocare, de Chuck Palahniuk – SUA
966. Soldații de la Salamina, de Javier Cercas – Spania
967. Doi băieti înoată, de Jamie O’Neill – Irlanda
968. Nu te mișca, de Margaret Mazzantini – Irlanda
969. Ispășire, de Ian McEwan – Anglia
970. Austerlitz, de W.G. Sebald – Anglia
971. Bine ați venit în Hillbrowul nostru, de Phaswane Mpe – Africa de Sud
972. Viața lui Pi, de Yann Martel – Spania
973. Corecții, de Jonathan Franzen – SUA
974. Platforma, de Michel Houellebecq – Reunion
975. Omul de nicăieri, de Aleksandar Hemon – Iugoslavia
976. Middlesex, de Jeffrey Eugenides – SUA
977. Tăinuirea, de John Banville – Irlanda
978. Totul este iluminat, de Jonathan Safran Foer – SUA
979. Kafka pe malul mării, de Haruki Murakami – Japonia
980. Umbra vântului, de Carlos Ruiz Zafon – Spania
981. În ochii Luciei, de Arthur Japin – Olanda
982. Orbita londoneză, de Iain Sinclair – Tara Galilor
983. Insule, de Dan Sleigh – Africa de sud
984. Omonim, de Jhumpa Lahiri – Anglia
985. O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții, de Mark Haddon – Anglia
986. Succesorul, de Ismail Kadare – Albania
987. Doamna numarul 13, de Jose Carlos Somoza – Cuba
988. Ce am iubit, de Siri Hustvedt – SUA
989. Alb pe negru, de Ruben Gallego – Uniunea Sovietica
990. Chipul tău, mâine, de Javier Marias – SUA
991. Drop City, de T. Coraghessan Boyle – SUA
992. Atlasul norilor, de David Mitchell – Anglia
993. În serviciul frumuseţii, de Alan Hollinghurst – Anglia
994. 2666, de Roberto Bolano – Chile
995. Cartea despre Blanche si Marie, de Per Olov Enquist – Suedia
996. Maestrul, de Colm Toibin – Irlanda
997. Complotul împotriva Americii, de Philip Roth – SUA
998. Marea, de John Banville – Irlanda
999. O ducem bine, de Arno Geiger – Austria
1000. Sâmbătă, de Iain McEwan – Anglia
1001. Măsurarea lumii, de Daniel Kehlmann – Germania
1002. Singur pe lume, de Hector Malot
1003. Mary Poppins, de P.L. Travers
1004. Millennium, de Stieg Larsson
1005. Romanul adolescentului miop, de Mircea Eliade
1006. Trilogia Orientului, de Yasmina Khadra
1007. Hoțul de cărți, de Markus Zusak
1008. Vipera sugrumată, de Herve Bazin
1009. Fata cu cercel de perlă, de Tracy Chevalier
1010. Labirintul spiritelor, de Carlos Ruiz Zafon
1011. Un om ciudat, de Octave Mirbeau


You may also like

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu