Despre cărţi, muzică, pictură şi oameni!: Romanul unui tablou: ”Ultimul nud”, de Ellis Avery 2011(Jurnal de lectură)

Tamara de Lempicka - La Belle Rafaela, 1927

Parisul interbelic al anului 1926. Locul unde artiști, deja consacrați sau abia aflați în căutarea stilului propriu, roiesc prin cafenele, atrași de viața boemă și trepidantă a unui oraș în care totul parcă îmbie la creație și unde totul poate fi luat de la capăt după Primul Război Mondial și după o criză financiară care a distrus multe averi. Este și cazul tinerei Maria Górska, o contesă de sorginte poloneză, fugită din Rusia după revoluția din 1917, unde aristocrația devine un statut care nu îți poate aduce decât cele mai multe necazuri, mai ales când soțul îți este arestat pentru legăturile sale prea strânse cu familia țarului. Dar Maria este o norocoasă: are prieteni și rude la Paris care o așteaptă și o pot ajuta să înceapă o viață nouă. Și Maria schimbă totul: țara, numele, limba în care se exprimă, ocupația. Devine pictorița Tamara de Lempicka, aruncându-se cu toată tinerețea și frumusețea în vâltoarea și efervescența vieții de plăceri din mediul artistic al Parisului, unde nimic nu este interzis, prea mult sau deplasat: frivolitate, superficialitate, soirées scăldate în absint, fum de opiu sau legături amoroase deșănțate cu parteneri pescuiți în Bois de Boulogne.

Acolo o întâlnește Tamara pe Rafaela, cea care avea să-i devină muză pentru șase tablouri și amantă. Căci Tamara, femeie modernă și emancipată, nu face nimic să-și ascundă bisexualitatea. Căsătorită de două ori cu bărbați, în Rusia cu avocatul Tadeusz Junosza Lempitzky și în Franța cu baronul ungur de origine evreiască Raoul Kuffner de Dioszegh, ea nu se sfiește să aibă legături amoroase cu femeile care îi servesc drept modele pentru tablourile sale. Pictează mai ales femei, majoritatea provenind din lumea pe care o frecventează, cea a elitelor, a bogaților și oamenilor celebri, reușind să devină un nume al stilului art-deco, dar și imaginea vie a femeii iubitoare de plăceri, cheltuitoare și modernă, muză a fotografilor sau creatorilor de modă de renume, ca Elsa Schiaparelli sau Coco Chanel.

Romanul lui Ellis Avery ne introduce în atmosfera anilor nebuni ai Parisului acelor vremuri, imaginându-și scurta poveste de amor dintre pictoriță și modelul său, în care iubirea este și ea la fel de frivolă și superficială precum însăși epoca în care este consumată, unde interesul personal primează, totul terminându-se la fel de brusc cum a început, când poate un alt model trezește interesul artistei. Despre Rafaela nu se cunosc prea multe, ea rămânând veșnic frumusețea planturoasă și misterioasă din tablourile Tamarei de Lempicka, a cărei carnație plină atrage invariabil atenția privitorului.

Destinul s-a repetat în cazul Tamarei de Lempicka: în 1939, este nevoită să mai emigreze o dată, când evreii din Franța trebuie să fugă din calea lui Hitler. Își reia viața de boemă la New York, apoi la Hollywood, revine des în Franța unde participă la petrecerile noii favorite a lumii mondene, de această dată a literaturii, Françoise Sagan, căreia îi pictează și un portret, dar în anii '60 face greșeala să își schimbe stilul, apucându-se de pictura abstractă. Noile tablouri sunt destul de prost primite, succesul Tamarei pălind cu fiecare zi, este timpul altor stele care se ridică. În 1978, se izolează într-o hacienda din Cuernavaca, Mexic unde, doi ani mai târziu, moare în somn. La dorința ei, cenușa îi este împrăștiată în apropierea vulcanului Popocatepetl.

Majoritatea operelor Tamarei de Lempicka din perioada ei de glorie se află astăzi în colecții particulare, iar atunci când vreuna dintre ele apare în cataloagele caselor de licitații, aceasta nu reușește să se vândă la mai mult de 750 de mii de euro.