Slumdog Millionaire 2008 – sau cum destinul lucrează pentru tine

E clar că este vremea lui Dev Patel, acest actor britanic de origine indiană care este distribuit cu precădere în oare ce altceva decât în roluri de indian? Deși face o figură frumoasă în The Man Who Knew Infinity (2015) sau Lion (2016), nu pot să nu fac o comparație cu un alt film de-al lui, ceva mai vechi, Slumdog Millionaire care, o dată văzut, îți rămâne pur și simplu în suflet. În 2008, anul apariției sale, Slumdog Millionaire a rupt pur și simplu gura târgului, câștigând mai toate premiile care se puteau câștiga: opt premii Oscar, patru premii BAFTA, șapte premii Globul de Aur și altele, luând-o înaintea unor filme ca The Reader, The Curious Case of Benjamin Button, Milk sau Frost/Nixon, filme având în distribuție numai actori unul și unul.

Regizat de britanicul Danny Boyle, după un roman de Vikas Swarup, cu un Dev Patel aflat la început de carieră, cu roluri interpretate chiar de copii aleși de prin mahalalele Mumbaiului, Slumdog Millionaire se apropie destul de mult de stilul alert, efervescent și zgomotos al filmelor bolywoodiene, regizorul alegând totuși să nu facă uz de atât de specificele scene de muzică și dans.

Ideea filmului nu are cum să nu te cucerească: cum ar fi să te înscrii la Vrei să fii miliardar? fără să fii deloc un om instruit, fără să fi reușit să termini o școală, fără să fi citit cap-coadă măcar o carte în toată viața ta și totuși să știi răspunsurile la întrebări, să reușești acolo unde o groază de alți participanți, tobă de carte, au eșuat? Și asta pentru că fiecare întrebare din concurs, prin nu știu ce coincidență extraordinară, te trimite la câte un episod dureros din viața ta, astfel încât răspunsul care ți se cere îți este veșnic întipărit în minte, fie că vrei sau nu? Cam asta i se întâmplă personajului principal al filmului, Jamal Malik, care nici măcar nu se înscrie la concurs din dorința de a câștiga, ci pentru că asta este singura posibilitate de a reuși să dea de fata pe care o iubește și pe care a pierdut-o în miliardul de oameni al Indiei.

Așadar o poveste bine ticluită despre puterea destinului și despre iubire, care te ține cu sufletul  la gură, la sfârșitul căreia nu poți decât să te declari pur și simplu fermecat, dublată de o coloană sonoră de excepție, pentru care compozitorul indian A.R. Rahman a primit un Oscar. Mie mi-a rămas în special în minte piesa Mausam & Escape, pe care am inclus-o într-un personal Top 15 al celor mai bune melodii de pe coloanele sonore ale filmelor.