Editura
Rao 2007
Acesta
este o carte pe care orice creștin, fie el ortodox, catolic sau de alt fel, ar
numi-o eretică, pentru că în ea sunt spuse lucruri care sunt în totală
contradicție cu cele spuse de Biserică. Dar, până la urmă, este doar o carte,
iar rațiunea și convingerile celor care o citesc, le vor da dreptul să o
trateze așa cum vor: ei pot alege să o creadă, să o respingă sau să o ignore.
Cărțile nu fac rău nimănui!
Evangheliile canonice și Evangheliile
apocrife
Toate
evangheliile, atât cele patru canonice, recunoscute de Biserică (ale lui Marcu,
Matei, Luca și Ioan), cât și celelate, apocrife, au fost scrise după cel puțin
40 de ani de la răstignirea lui Isus, de către urmașii primilor săi discipoli
sau discipolii acestor urmași. Cu alte cuvinte, este puțin probabil ca cei care
le-au redactat să îl fi cunoscut direct pe protagonistul principal al
scrierilor lor, mai ales că în Palestina secolului I media de vârstă a unui om
obișnuit era tot de 40 de ani.
Atât
evangheliile canonice cât și cele apocrife spun aceleași lucruri despre viața
lui Isus, numai că cele apocrife adună și alte fațete ale predicilor și
faptelor sale, aceste subtile discrepanțe constituind motivul pentru care, în 1546,
Conciliul de la Trento le-a respins și le-a exclus din canonul oficial
bisericesc.
Juan Tafur
le consideră, atât pe unele cât și pe celelalte, compoziții literare concepute
pentru a răspândi o învățătură pe care autorii lor o cunoșteau în grade diferite.
”Relatările lui Matei și Luca conțin
numeroase pasaje identice, copiate dintr-un text anterior, cunoscut ca sursa 0,
care nu a supraviețuit până în zilele noastre. Cea a lui Marcu, de la care cei
doi împrumută, conține erori topografice inadmisibile pentru cineva care s-a
născut în Galileea. Referințele celor trei la iudei, la obiceiurile și la riturile lor, scot în evidență faptul
că nici unul nu profesa credința lui Isus”. O notă aparte o face Evanghelia
lui Ioan, care propovăduiește iubirea drept calea de cunoaștere a lui Dumnezeu.
Unii experți au înaintat ipoteza că adevărata autoare a evangheliei lui Ioan ar
fi fost Maria Magdalena.
Isus din Nazaret – un nume incert
În roman,
Juan Tafur îi transcrie numele lui Isus prin Isa, o aproximare fonetică din aramaica originală. Acesta ar fi
putut la fel de bine să fi purtat și numele de Yeshua, Yoshua, Yashua sau Yahashua, nume traduse prin ”Dumnezeu
este mântuirea”.
Din ce în ce
mai mulți cercetători au ajuns la concluzia că ”din Nazaret” este pur și simplu o greșeală de traducere întrucât
în cele mai vechi copii ale Noului Testament nu poate fi găsit nici un cuvânt
care să poată fi tradus astfel. Pot fi găsiți însă termeni care pot fi traduși
prin ”nazarinean”, ceea ce e cu totul
altceva. Istoricul evreu din secolul I, Flavius Iosephus, autor al unui
inventar al satelor din Galileea, nu include aici nici un sat cu numele de
Nazaret. Nu s-a identificat nici o dovadă că pe vremea lui Isus ar fi existat
vreun sat care să fi avut numele acesta.
Nazarinenii
Epitetul de ”nazarinean” face trimitere, nu la un
loc geografic, ci la o confrerire spirituală din care Isus și primii săi
discipoli au făcut parte. Nazarinenii erau o confrerie laică apărută încă din
sec. II Î.H, care pleda pentru revenirea la rădăcinile iudaismului, întâlnirile
lor având loc pe sfântul munte Carmel.
Ei se desprindeau din rândul esenienilor,
unul dintre principalele curente ale iudaismului acelor vremuri, care
propovăduiau proprietatea comună asupra bunurilor, credința în imortalitatea sufletului,
rugăciunea continuă în căutarea și aflarea lui Dumnezeu, solidaritatea fraternă
precum și respingerea cultului templului din Ierusalim, considerat plin de
influențe păgâne și de corupție. Istoricul Flavius Iosephus atestă că în
Ierusalim, din cei 25 de mii de locuitori ai săi, 4 mii erau esenieni.
Comunități eseniene au existat în Iudeea, Galileea, Siria și Egipt, locul unde
Iosif s-a refugiat cu familia sa.
Esenienii au
devenit cunoscuți abia în secolul XX după ce a fost descoperită o bibliotecă de
papirusuri, care rămăsese îngropată timp de două mii de ani lângă ruinele
sihăstriei de la Qumran. Este vorba despre celebrele Manuscrise de la Marea Moartă, al căror conținut nu îl pomenesc
niciodată pe Isus, dar relevă clar coincidența între doctrina sa și
învățăturile pustnicilor de la Qumran. Aceste învățături erau atribuite unui
iluminat anonim cunoscut lor ca Învățătorul
dreptății. Sihăstria de la Qumran a fost rasă de pe fața pământului de
către romani în anul 68, esenienii pierzându-se în negura timpurilor.
Juan Tafur a
studiat filosofia în Bogotá, literatura comparată și limbile romanice în New
York. A devenit specialist și în arta și cultura renașterii, cercetările sale
pentru doctorat fiind efectuate și în biblioteca apostolică a Vaticanului.
Citind și recitind evangheliile, atât pe cele canonice cât și pe cele apocrife,
dar și concluziile altor specialiști, a identificat anumite aspecte legate de
Isus și discipolii săi, cum ar fi:
- Maria Magdalena, al cărui nume real a
fost Mariam din Magdala (Mariam este în aramaică), a fost una și aceeași cu
Maria, sora Martei și a lui Lazăr. Ea era și verișoara tatălui Fecioarei Maria.
- Fecioara Maria și Iosif au avut o casă
cu livadă în Seforis, la poalele muntelui Carmel, în Galileea, ceea ce era
cosiderată a fi o adevărată bogăție, prin comparație cu ceea ce aveau ceilalți
iudei. Iosif era zidar, avea un grup de
ucenici dar era și un lider, un învățător printre nazarineni, acel grup de
asceți care țineau sabatul după vechile reguli.
- nunta din Cana Galileii ar fi fost de
fapt nunta lui Isa cu Mariam din Magdala. Acum, și nu după naștere, ar fi venit
cei trei magi care au dăruit aur, smirnă și tămâie. După nuntă, cei doi au
locuit în Magdala. În roman se vorbește că Isa și Mariam au avut și un copil,
născut ”într-o noapte, pe la mijlocul
toamnei”, în Magdala.
- livada cu măslini, în care Isa își
petrece ultima noapte înainte de a fi prins, era proprietatea lui Iosif din
Arimateea, ucenic de-al lui Isus. Isa era însoțit de ucenicii lui, care
dormeau, dar și de Maria Magdalena, împreună cu care s-a rugat.
- crucea pe care Isa a cărat-o pe umeri
spre Golgota era doar lemnul din mijloc al unei cruci, drugul vertical. Sus, pe
Golgota i s-a adăugat și lemnul din mijloc, cel orizontal. Înainte de
răstignire, Iosif i-a dat lui Isa să bea o cupă cu vin în care pusese și o
jumătate de grăunte de tămâie, din care acesta a băut o singură înghițitură. Când
Isa a cerut apă (”Mi-e sete!”), apostolul Ioan a înmuiat un burete în cupa cu
vin și tămâie și i l-a urcat la buze. Nu se pomenește de nici un burete înmuiat
în oțet. Trasul la sorți de către soldați pentru a stabili cine să stea de
gardă s-a datorat faptului că afară a început să plouă cu găleata. După ce
ceilalți doi tâlhari au fost coborâți de pe crucile lor și a venit rândul lui
Isus, Iosif a intervenit pe lângă decurion. Călăul a tăiat cu fierăstrăul lemnul
pe care erau bătute în cuie picioarele. El nu stătuse pe cruce nici două ore,
fapt care a stârnit mânia soldaților. Tot Iosif a fos cel care a pregătit și
grota-mormânt din livada de măslini.
După 40 de
zile de la răstignire, Isa a plecat: ”trecuse
Iordanul și o luase prin deșert până la regatul nabatenilor. La Petra, în
orașul caravanelor, luă drumul Orientului, după steaua magilor. Când căldura
intră în pământ, umbla de-acum foarte departe de Israel.”
- Baraba, unul din cei doi răstigniți
alături de Isa, era fiul unui rabin din Bethleem. El era șeful zeloților din
Galileea, cei care erau la originea revoltelor împotriva romanilor. În Galileea
și Iudeea numele lui era tuturor cunoscut și respectat, oamenii preamărindu-l în
secret pentru curajul și faptele sale de vitejie. De aceea, când au avut de
ales între el și Isa, l-au preferat pe Baraba.
- Lidia, soția lui Pilat, devenise o discipolă a lui Isus, după ce
acesta înfăptuise ca ea să nu mai fie stearpă. De aceea Pilat ar fi ezitat să-l
condamne pe Isus și s-a ”spălat pe mâini”. Pilat i-a mai făcut și o favoare
acceptând ca Isus să fie răstignit în livada de măslini a lui Iosif din
Arimateea.
- Golgota este denumirea în aramaică a
Stâncii Căpățânii, aflată de partea cealaltă a muntelui pe care se afla livada
de măslini a lui Iosif din Arimateea. Tot el a fost și cel care a plătit aurul sentinței, plată care se făcea
către procuratorul Pilat pentru fiecare condamnat.
- Pilat a murit în Galii decapitat de
către barbari. Caiafa a murit
otrăvit de servitorul său, Malcus. Simon,
Iacob și Lazăr ar fi murit în asediul fortăreței Masada.
- Pavel a devenit discipolul lui Isus
după moartea acestuia, el fiind tămăduit de orbire de către apostolul Matei. Nu
l-a cunoscut niciodată pe Isus, de aceea el nu a fost niciodată acceptat sau
primit de Maria Magdalena.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu