Film

marți, 19 ianuarie 2016

”Misterul grădinii toscane”, de Mark Mills 2006 (Jurnal de lectură)

Editura Leda. Grupul editorial Corint 2010
Titlu original: ”The Savage Garden”
Această carte e ca o călătorie din fotoliu prin părțile Toscanei, în care cititorul, o dată cu personajul principal, se cufundă în istorie, în arta Renașterii, descoperind secrete îngropate de secole. Adam Strikland, student la Istoria Artei la Cambridge, este trimis de către profesorul îndrumător al dizertației sale la Vila Docci, o vilă ascunsă printre dealurile Toscanei, veche de sute de ani, moștenită din generație în generație și a cărei grădină a fost creată de fondatorul familiei în amintirea mult iubitei sale soții, moartă de tânără, după doar un an de la căsătorie.
Splendida grădină este o creație tipică pentru perioada Renașterii, cu temple, fântâni și statui încărcate de simboluri, reprezentând zeități. Numai că Adam își dă seama că grădina este mult mai mult decât o declarație de iubire eternă a unui soț îndurerat când observă o perfectă analogie a acesteia cu cele nouă cercuri ale Infernului lui Dante. Mai mult, statuia Florei, reprezentând-o pe moartă, care are parcă un aer prea provocator pentru stilul secolului când a fost sculptată, este așezată în cel de-al doilea cerc, cel al adulterinilor. Încet-încet, Adam realizează că, de fapt, grădina este un soi de mărturisire postumă a unei crime, comisă de către un soț gelos care, ca orice ucigaș cu sânge rece, vrea ca lumea să afle despre fapta lui, fără a fi însă și pedepsit pentru ea.

Și lucrurile nu se opresc aici, căci această crimă de demult acționează ca un blestem asupra urmașilor familiei Docci condamnându-i să repete ororile trecutului: după sute de ani, o nouă crimă va avea loc între membrii ei, comisă tot cu sânge rece și bine ascunsă.

You may also like

Gustav Klimt – artistul care picta cu aur, argint, sidef și pietre prețioase

Considerat liderul modernismului vienez, Gustav Klimt a fost fiul unui aurar și bijutier, de aici și ideea de a aplica pe tablourile sale aur, argint, sidef sau pietre prețioase. S-a născut pe 14 iulie 1862 la Viena, dintr-un tată originar din Cehia și o mamă vieneză. Talentați la desen, Gustav și fratele său Ernst ajung elevii Școlii de Arte Aplicate din Viena, studiind concomitent și pictura. Cei doi frați, împreună cu un alt coleg de-al lor, Franz Matsch, își fondează propria școală de artă decorativă, executând comenzi în diferite locuri din Europa, printre care și Palatul Peleș din România. De altfel, Klimt a călătorit deseori în Transilvania, unde își cumpărase o casă. A cunoscut gloria și recunoașterea de tânăr, la nici 30 de ani era deja considerat cel mai mare artist al secolului său.
A fost o fire instabilă, suferind de perioade repetate de depresie din care reușea să își revină doar prin pictură și prin munca de rutină. Era un om tăcut, retras, care nu suporta să fie în societate, simțindu-se prost printre străini. Se transforma însă total atunci când se afla printre prietenii apropiați, devenind volubil, vesel, relaxat. Nu și-a pictat niciodată autoportretul, ferm convins că persoana și figura sa nu sunt interesante pentru nimeni. Mult mai numeroase decât tablourile sunt însă desenele sale, printre acestea din urmă găsindu-se și un autoportret.
Tabloul ”The Kiss”, aparținând perioadei ”de aur” a lui Klimt, a fost sursa de inspirație a lui Constantin Brâncuși când și-a sculptat al său ”Sărut”.
Nu a fost căsătorit niciodată, dar a avut trei copii de la două din femeile din viața sa. Un loc aparte l-a ocupat sora cumnatei sale, Emilia Flöge, o femeie modernă care conducea un atelier de modă din Viena.

Gustav Klimt a murit pe 6 februarie 1918 la Viena, la aproximativ o lună de când a suferit un atac vascular cerebral, pe când se afla în drumul spre casa sa din România.

Lucrări din tinerețe
 Portrait Of Sonja Knips, by Gustav Klimt
 Gustav Klimt - Portrait de jeune fille de face, 1898. Private collection, Belvedere, Vienna
Lady in an Armchair, by Gustav Klimt, 1897 
 Gustav Klimt - Boy of the Savoy
 Gustav Klimt - Portrait of Marie Henneberg
 Portrait of Clara Klimt, by Gustav Klimt 1883
 Avenue in Schloss Kammer Park, by Gustav Klimt
 Gustav Klimt - Woman with Fur Collar 1897
Gustav Klimt - Grădina cu floarea soarelui 1905-1906 
Gustav Klimt - Old Woman 
 Gustav Klimt - Portrait of a Lady Frau Heymann 1894
 Gustav Klimt - Portrait of Serena Lederer 1899
 Gustav Klimt - The Grand Staircases of the Vienna Burgtheater 1886-1888
Portrait of Marie Henneberg, by Gustav Klimt 1901-1902

Perioada ”de aur”
 Baby, by Gustav Klimt
 Gustav Klimt - Implinire (proiectul frizei palatului Stocklet)
 Gustav Klimt - Judith with the Head of Holofernes 1901
 Gustav Klimt - Portrait of Emilie Floge 1902
 Gustav Klimt - The Kiss
 Gustav Klimt - The Music
Gustav Klimt - Hope II, 1907–08, Museum of Modern Art, New York City
Gustav Klimt - Hygeia
 Lady With Fan, by Gustav Klimt
 Portrait of Adele Bloch-Bauer I, by Gustav Klimt
Water Nymphs (Silverfish), by Gustav Klimt

Desene
 Gustav Klimt - Annerl 1885
 Gustav Klimt - Female nude
 Gustav Klimt - Portrait de jeune fille allongée
Gustav Klimt - Portrait of a Young Woman 
Gustav Klimt - Self Portrait 
 Gustav Klimt - Jeune fille allongée
Lady with Cape, by Gustav Klimt 1897 
Portrait of a man with beard, by Gustav Klimt