Film

vineri, 13 noiembrie 2015

Varujan Vosganian și-a lansat ”Cartea poemelor mele nescrise” la Iași

Joi, 12 Noiembrie 2015

Am fost acolo. Locul destinat lansării din incinta Librarium de la Palas Mall Iași a fost destul de plin. S-a umplut, aproape brusc, în jurul orei 18, de un public format în majoritate de universitari, mai bine zis, oameni de litere. Persoane cu o medie de vârstă trecută binișor de 40 de ani. Mai toți se cunoșteau între ei sau îl cunoșteau personal pe autor. Nimic rău în asta. A fost ca o lansare între prieteni. M-a frapat însă lipsa tinerilor, a celor care să vină la o lansare de carte doar din pasiune pentru lectură. De fapt mint, eram eu în situația aceasta și încă două persoane așezate undeva mai în fața mea. Doar atât.
Lansarea s-a deschis cu lectura unor poeme de către actorul ieșean Emil Coșeru și s-a încheiat cu un discurs al lui Varujan Vosganian, în care a vorbit despre debutul său târziu în literatură, despre experiența sa atât de aproape de moarte din 1989 - și de aici toată această viață care ar fi putut să nu mai fie, toată această literatură care ar fi putut să nu mai fie scrisă, despre cele două romane ale sale de dinainte de ”Cartea șoaptelor” pe care nu a vrut să le publice niciodată.

Cu această ocazie, Varujan Vosganian a făcut publică terminarea unui nou roman care va apărea la editura Polirom, precum și intenția sa de a republica tot ceea ce a scris înainte de ”Cartea șoaptelor”.
Emil Coșeru citind din ”Cartea poemelor mele nescrise” de Varujan Vosganian la Librarium din Palas Mall Iași

You may also like
"Cartea şoaptelor", de Varujan Vosganian

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu