Dintre toate
femeile pe care le-a iubit Napoléon, contesa Walewska ocupă un loc aparte. Dacă
celelalte favorite imperiale nu și-au urmărit decât scopul personal, Walewska a
cedat cu greu ardorii lui Napoléon și doar din considerente patriotice, ea
nedorind de la Napoléon decât eliberarea Poloniei, aflată sub asuprire prusacă.
Maria
Walewska era o femeie foarte frumoasă: blondă, cu ochii mari, albaștri, cu o
talie fină, cu o alură mlădioasă, nu prea înaltă, frumusețea ei atrăgând deja
privirile multora. O memorialistă a vremii, Anetka Potocka, o descria astfel: ”Minunată,
întruchipa tipul frumuseții din tablourile lui Greuze. Avea ochi, gură, dinți
admirabili. Râsul ei era atât de proaspăt, privirea atât de blândă, fața îi
forma un tot atât de ispititor, încât defectele care nu permiteau să i se
considere trăsăturile drept clasice, scăpau atenției”.
Portretul Mariei Walewska de Robert Lefèvre
Maria s-a
născut la Brodno, lângă Kiernozia, la 7 decembrie 1786, fiind al patrulea copil
din cei șapte ai unui moșier și staroste, pan Maciej Lonczynsky. Familia era
una cu o avere destul de importantă pentru acele vremuri, copiii învățând limbi
străine și dansuri de societate, educația lor fiind condusă de bătrânul
preceptor al familiei, monsieur Nicolas Chopin, tatăl viitorului compozitor.
După moda timpurilor, Maria a fost trimisă la un pension de mănăstire pentru
a-și desăvârși educația, însă ceva s-a întâmplat acolo, căci stareța i-a impus
mamei sale să-și ia fiica înapoi acasă, deoarece înclinațiile elevei nu se
potriveau deloc cu sfântul așezământ. Întoarsă în sânul familiei, au început să
apară pretendenții la mâna fetei. Alesul a fost însă șambelanul Anastazy
Colonna Walewski, staroste de Warka, un bătrân foarte gras, având de patru ori
vârsta miresei sale (avea 67 de ani la data căsătoriei), cu o avere destul de
bună dar grevată de datorii. Maria nu a
vrut să se mărite cu el, dar, se pare că nu a avut încotro, fiind obligată de
familia ei. S-ar părea că șambelanul ar fi fost soluția perfectă pentru Maria
la acea dată, căci anumite zvonuri circulau deja, zvonuri nu prea măgulitoare
la adresa moralității fetei. Mult după întâlnirea cu Napoléon, au existat voci
care au spus că împăratul ”n-a fost primul amant al Mariei ci ultimul”. Se pare
că primul copil al cuplului a venit pe lume la doar șase luni de la cununie.
Există
păreri împărțite cu privire la modul în care Napoléon a întâlnit-o pentru prima
oară pe frumoasa contesă poloneză. Se știe cu siguranță că, un nepot de-al lui
Talleyrand, aflat cu un contingent al armatei franceze la Walewice, locuința
Mariei după căsătorie, a remarcat-o și a dus vestea frumuseții sale până în
saloanele franceze. Talleyrand, pe lângă treburile de stat, era și cel care se
ocupa de amuzamentul împăratului, fiind mereu în căutare de femei frumoase
pentru a i le pune la dispoziție. Astfel, nu întâmplător, Maria a ajuns să fie
invitată la balurile organizate de Talleyrand în Varșovia, baluri la care își
făcea apariția și ”zeul războiului” cum era numit, Napoléon. Împăratul Franței
era văzut ca un erou, ca eliberatorul Poloniei, aflată sub jugul prusac, era
adulat, i se satisfăcea până și cel mai mic capriciu. Trebuie precizat faptul
că moravurile vremii permiteau cu ușurință ca o femeie să devină amanta unui
astfel de erou, aceasta considerând ca fiind o mare onoare că și-a îndreptat
atenția către ea. Ochii lui Napoléon au căzut pe chipul Mariei, au plăcut-o și
au dorit-o. Imediat, împăratul și-a trimis oamenii după ea. Insă Maria nu dorea
o legătură extraconjugală și a refuzat propunerea. Din ce în ce mai
îndrăgostit, Napoléon îi scrie acesteia scrisori înflăcărate. Atât oamenii lui Napoléon
cât și cei de la conducerea Poloniei pun presiune asupra Mariei să accepte să-i
devină amantă din rațiuni de stat, fiindu-le teamă ca nu cumva Napoléon să-și
ia mâna de pe Polonia și s-o lase din nou pradă jugului prusac. Acesta se pare
că a fost argumentul suprem care a făcut-o pe Walewska să capituleze. A
acceptat să fie dusă la împarat, dar tot timpul primei sale vizite a plâns așa
că între cei doi nu s-a întâmplat nimic. Napoléon o lasă să plece doar cu
promisiunea că va reveni a doua zi. Tânăra contesă încearcă să fugă din oraș
dar fuga îi este zădărnicită. Seara este dusă din nou în apartamentul
împăratului și scena se repetă: Maria plânge tot timpul. Văzând că nu cedează, Napoléon
începe să se enerveze, țipă, gesticulează, amenință cu distrugerea Poloniei până
cînd aceasta, înspăimântată, leșină. Leșinată fiind, Napoléon o posedă.
Practic, a fost un viol. Ulterior, istoricii i-au găsit numeroase scuze lui Napoléon
afirmând că el nu știa că Maria fusese adusă la el cu forța, că el nu vedea în
fața lui decât o cochetărie menită să atragă și mai mult pe bărbatul dorit, o
tactică de ”a se lăsa greu”. O dată faptul consumat, timp de două săptămâni,
până la plecarea lui Napoléon din Varșovia, Maria vine în patul lui în fiecare
noapte. Tinerețea și forța lui nu-i sunt neplăcute Mariei, mai ales când îl
compară cu bătrânul ei soț, care, nu pare să fie deranjat de ceea ce face soția
sa. Poziția de favorită imperială atrage toate privirile asupra ei și invidia
tuturor doamnelor de la curte.
Maria Walewska la vârsta de 19 ani
Maria Walewska
În 1807, Napoléon
își stabilește cartierul general la castelul Finckenstein unde este urmat de
Walewska. Împăratul nu mai poate trăi fără mângâierile ei. Venirea contesei la
Finckenstein a însemnat totodată și o renunțare la păstrarea aparențelor, ea
părăsindu-și definitiv soțul. La castel, Maria trăiește pe ascuns în
apartamentul anume pregătit pentru ea, mereu la dispoziția ilustrului său
amant. După câteva săptămâni, treburile de stat îl obligă pe Napoléon să
părăsească Finckenstein, așa că cei doi îndrăgostiți se despart, nu înainte de
a-și promite unul celuilalt că se vor revedea la Paris. Cu toate că era
înnebunit după poloneză, Napoléon îi trimitea scrisori liniștitoare și pline de
iubire împărătesei sale, Joséphine, tot mai mânioasă și mai bolnavă de gelozie.
Timp de doi
ani nu este clar dacă cei doi s-au mai văzut sau nu dar, în 1809, când Napoléon
se instalează în palatul Schӧnbrunn, reședința de vară a împăraților austrieci,
își cheamă din nou amanta la el. În fiecare seară, Maria este condusă la el și
cei doi își petrec noaptea împreună. Rămâne însărcinată, provocându-i o mare
bucurie lui Napoléon, căci acesta nu reușise să facă vreun copil cu împărăteasa
lui. Împăratul mai avea un copil dintr-o relație pasageră cu o anume Plaigene
Revel, dar nu era sigur că era într-adevăr copilul lui. În cazul Mariei era
sigur însă. Se îngrijește mult de Maria și pune la punct toate cele necesare ca
să divorțeze de Joséphine.
Divorțul lui Napoléon de Joséphine, gravură de Charles Chasselat
Pentru a
asigura un cadru legitim copilului său, Maria se întoarce în reședința soțului
ei, așa că, la 4 mai 1810, se naște Floryan Alexander Joseph Walewski, copilul
fiind recunoscut și înregistrat de către bătrânul șambelan ca fiind al său.
Chiar în
timpul în care Maria pleca să nască la Walewice, la Viena se încheia o
căsătorie per procura între Napoléon
și ducesa Marie Louise, cea mai mare dintre fiicele împăratului Austriei.
Amanta lui poloneză află despre această căsătorie din gazete. Chiar dacă
încheiată din rațiuni pur politice, căsătoria împăratului trebuie să fi fost o
grea lovitură pentru ea.
Căsătoria dintre Napoléon și Marie Louise
Viața cu soțul ei devine una de nesuportat, izbucnesc
mereu certuri, așa că, la sfârșitul lui 1810, Maria părăsește Polonia și se
stabilește la Paris, luând-și cu ea ambii copii. Aici, împăratul o instalează
într-un palat din strada Montmorency și-i plătește lunar o sumă generoasă asfel
încât nu-i lipsește nimic. Cu toate acestea, deși este atât de aproape de el, Napoléon
nu mai este prea interesat de ea fiind vrăjit din ce în ce mai mult de
proaspăta soție austriacă, care este pe cale să-i dăruiască un copil. Nu uită
însă de micuțul Alexander, copilul lui și al Mariei, pe care îl investește cu
titlul de conte și-i donează o avere importantă, constituită din 69 de ferme și
venitul pe care-l produceau. Pentru a proteja averea micuțului de datoriile
șambelanului Walewski, Maria hotărăște să divorțeze, motivul invocat în fața
tribunalului fiind acela că ar fi fost obligată de familia sa să se mărite cu
acesta împotriva voinței ei. șambelanul nu prea are cum să se opună, căsătoria
fiind desfăcută oficial la 24 august 1812.
Între timp, Napoléon
se află în plin război și pierde bătălii. Imperiul lui își cunoaște sfârșitul
iar, în 1814, este obligat să abdice. Împărăteasa Marie Louise părăsește în
grabă Parisul, în jurul împăratului nemairămânând aproape nimeni. Cea care îl
vizitează în aceste clipe de disperare este Maria, dar împăratul, cu toate
problemele lui pe cap, nu o primește. În câteva zile este escortat pe insula
Elba. Șeful de escortă este Philippe-Antoine conte de Ornano, un vechi
admirator al Mariei. Acesta, cu doi ani mai mare ca ea, provine dintr-o veche
familie corsicană și este general de divizie. Prin mama sa, Isabela Bonaparte,
este rudă apropiată cu însuși Napoléon. Acum, aflat de partea bourbonilor, își
conduce ruda în exil. Este chipeș, elegant și foarte îndrăgostit de frumoasa
poloneză.
Maria
Walewska reușește să-l vadă pe împăratul fără imperiu pe insula Sfânta Elena,
abia după câteva luni. Petrece cu el doar două zile, în taină, căci Napoléon nu
vrea s-o supere cu nici un chip pe Marie Louise. La acea dată, el nu știa că
soția lui devenise amanta generalului Neipperg și puțin îi mai păsa de ce făcea
exilatul.
Napoléon pe insula Sfânta Elena
Interesele
financiare ale micuțului Alexander o conduc pe Maria în Neapole unde rămâne mai
bine de jumătate de an. Aici ea primește vestea morții fostului ei soț,
șambelanul Walewski. Napoléon reușește să fugă de pe Sfânta Elena, revine în
Franța și restaurează din nou Imperiul, ce-i drept, doar pentru o sută de zile,
căci este din nou detronat. Între Napoléon și amanta lui poloneză mai are loc o
întâlnire, la Malmaison, în timpul căreia Maria îi propune să-l însoțească în
exil, dar este refuzată. Din acel moment cei doi nu se vor mai vedea niciodată.
În viața
Mariei intră generalul Ornano care, aflând de moartea bătrânului șambelan,
dorește s-o ia de soție. Deși îl iubește, aceasta îi refuză propunerea pentru
că nu vrea ca să-i distrugă cariera aflată în plin avânt. Însoțirea cu o
ex-favorită a celui considerat acum dușmanul noului regim nu avea cum să-i fie
de folos, ba dimpotrivă. Dat de partea bourbonilor dar bonapartist încă în
suflet, Ornano își exprimă la un chef, amețit de aburii alcoolului, adevăratele
păreri. Este arestat de către poliție și dus la închisoare. Maria este cea
care, folosindu-și toate relațiile și toată influența, îl scoate din arest.
Nemaifiind vorba de nici o carieră la mijloc, ea îi acceptă cererea în
căsătorie. Sătul de Franța, Ornano pleacă și se stabilește în Belgia. După
ce-și vinde toate bunurile, Maria pleacă și ea. Cei doi se căsătoresc la 7
septembrie 1816 la Bruxelles. După întoarcerea din luna de miere se stabilesc
într-o casă cu grădină din Liège. La 9 iunie 1817 se naște Rudolf August de
Ornano, un copil robust și sănătos. Starea sănătății Mariei este cea care se
înrăutățește însă, medicii descoperindu-i pietre la rinichi. Durerile din ce în
ce mai chinuitoare și epuizarea accentuată au făcut-o pe Maria să devină conștientă
că va muri așa că și-a dictat amintirile. Intitulată ”Mémoires de la comtesse Walewska”, lucrarea era o încercare a ei de
a-și justifica trecutul de favorită în fața soțului și a copiilor ei. După luni
întregi de boală, la cererea ei, generalui Ornano decide s-o aducă înapoi în
Franța. Maria Walewska moare la 11 decembrie 1817, la doar câteva zile după ce
împlinise 31 de ani. Rămășițele ei au fost înmormântate inițial la Paris în
cripta familiei Ornano din cimitirul Père Lachaise, apoi, în 1818, conform
ultimei dorințe a defunctei, au fost mutate acasă, îm Polonia, în subsolul
bisericii parohiale din Kiernozia. Intrarea în criptă a fost zidită. Zidul
respectiv a fost doborât abia în 1969 când au fost cercetate trei sicrie care
purtau semnele că ar fi putut conține trupul Mariei, dar rezultatele au fost
necloncudente. Din cauza degradării accentuate, nu s-a putut stabili cu
precizie dacă ”soția poloneză a lui Napoléon” își doarme somnul de veci acolo.
Alexander Walewski
Alexander
Walevski a copilărit și a crescut în Polonia, a studiat în Elveția, a devenit
cetățean francez, conform dorințelor exprimate chiar de Napoléon. S-a implicat
în răscoala din Polonia din 1830, a avut misiuni diplomatice și militare în
Africa de Nord. În Franța a publicat gazete, a scris chiar piese de teatru.
Datorită descendenței sale cunoscute de toată lumea și asemenării fizice
evidente cu Napoléon, drumul său către pozițiile de vârf a fost mult înlesnit. Sub
guvernul lui Napoléon al III-lea a fost ministru, apoi ambasador al Franței la
Londra și la Madrid. Ca ministru de externe a ajutat la unirea Principatelor
Române. Pentru serviciile aduse Franței a primit onoruri și mari terenuri de
pământ. A murit lovit de apoplexie, la vârsta de 58 de ani, pe când se afla
într-un hotel din Strasbourg. A avut două soții, cea de-a doua fiind Maria
Ricci, nepoata prințului Stanislaw Poniatowski, cea care, ca și soacra ei, va
deveni amanta lui Napoléon III.
Iubirea
dintre Napoléon și Maria Walewska a fost una bazată mai mult pe sentimente
decât pe interes financiar, deși frumoasa poloneză a primit pentru copilul ei o
avere însemnată, dar nu a dus la îndeplinirea principalului scop care a
animat-o pe aceasta, anume izbăvirea Poloniei de sub asuprirea străină.
Maria Walewska - miniatură de Isabey
Napoléon Bonaparte de Jean Auguste Dominique Ingres
Sursa: ”Contesa Walewska și Napoleon” de Marian Brandys, Editura Junimea,
1973
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu