„Freddie Mercury – Spectacolul trebuie să
continue”, de Richard Sky
Editura Orizonturi
1993
Farouk Bulsara, viitorul
Freddie Mercury, şi-a trăit copilăria în câteva locuri de vis, pe două insule
idilice, Zanzibar şi Pemba, în Oceanul Indian, pe coasta de Coasta de Est a
Africii, sau în zgomotosul oraş indian Bombay, în case pline de servitori, gata
oricând să-i îndeplinească orice capriciu. Tatăl său era funcţionar iar familia
era destul de bogată. La şcoala din Bombay a început să ia lecţii de pian,
instrument de care s-a îndrăgostit şi care va juca un rol important în
creaţiile de mai târziu ale formaţiei Queen. Pe lângă pian, Farouk iubea
sportul, dobândind rezultate excelente la tenis de masă, box şi cricket, dar şi
arta şi literatura. La vârsta de 14 ani, familia Bulsara revine în Anglia. Este
înscris la Ealing Art College. Încă de pe atunci, îi admira nespus pe Jimi
Hendrix şi pe Liza Minnelli, mai târziu el declarând clar că mereu se afla sub
influenţa muzicii celor doi. Era un tânăr tăcut, timid, avea tot timpul
tendinţa să chicotească, iar atunci când o făcea, îşi ducea mâna la gură pentru
a-şi acoperi dinţii mari.
După mai multe slujbe mărunte
şi apartenenţa la câteva trupe de muzică fără prea mare succes, Freddie
fondează în 1970 formaţia Queen. Toţi membrii grupului aveau o licenţă: Freddie
Mercury în arte, Roger Taylor în biologie, Bryan May în fizică şi John Deacon
în electrotehnică. Restul a devenit istorie: peste o sută de milioane de albume
vândute, fan-cluburi cu zeci de mii de membri, locul întâi în clasamentele
muzicale pe perioade record de timp. Mai mult, stilurile muzicale abordate
păreau a fi nelimitate, trupa ajungând să fie considerată una deschizătoare de
drumuri. Costumaţia lui Mercury era ceva ce lumea rockului nu mai văzuse până
atunci: maiou de balet din satin, mulat pe corp şi cu un decolteu adânc care-i
lăsa la vedere pădurea de păr de pe piept, haine de blană, pantaloni de velur,
jachete scurte şi pantofi de balet. Dar ceea ce îl distingea pe Freddie de
ceilalţi cântăreţi de rock era vocea sa de tenor, care se putea întinde pe
patru octave.
Viaţa lui Freddie Mercury din
afara muzicii era una împărţită între alte câteva pasiuni: sexul, drogurile şi cheltuirea
în exces a banilor, toate acestea menţinându-l într-o permanentă stare de
euforie. I s-a întâmplat să cumpere o întreagă expoziţie de mobilă chinezească,
sau să dea 50 de mii de lire pe nişte peştişori japonezi. Celebrele magazine de
bijuterii Cartier din Londra rămâneau deschise şi după program pentru ca el să
poată cumpăra pietre preţioase şi aur. Pasionat de artă şi-a făurit una dintre
cele mai valoroase colecţii de artă din Anglia ce cuprindea gravuri japoneze
din lemn, tablouri ale impresioniştilor, ale maeştrilor victorieni sau ale
modernului Chagall.
Era un consumator de droguri,
dar reuşea să aibă un mare control asupra lui totodată. Trecea uşor de la
extremă la alta. Dacă într-o zi lua o mare cantitate de cocaină, a doua zi
putea să nu ia deloc şi să nu-i simtă deloc lipsa.
Dacă din punct de vedere muzical
urca în sferele cele mai înalte, viaţa lui personală devenea din ce în ce mai
febrilă şi mai aventuroasă. Frecventa localurile gay şi deseori îşi lua câte un
amant în fiecare noapte, reuşind astfel să se culce cu sute de bărbaţi. Le
spusese prietenilor că prima experienţă homosexuală o avusese la vârsta de 14
ani, în India, pe când era la internat. Specialiştii afirmă că atunci când a
renunţat la părul lung şi la costumaţia feminină în favoarea unui aspect mult
mai viril cu mustaţă şi haine de piele, de fapt el s-a autodeclarat ca fiind
gay, indicând şi cam ce gen de bărbaţi prefera. Unul dintre prietenii săi
povestea că visul vieţii lui Mercury era să întâlnească pe cineva care să
semene cu solidul actor american Burt Reynolds. Căuta mereu să-şi petreacă
noaptea cu cineva pentru că se temea grozav să rămână singur. A avut relaţii şi
cu femei, cea mai de lungă durată fiind cu Mary Austin.
Comportamentul lui era unul
deosebit de instabil: avea accese de furie în timpul cărora ţipa foarte tare şi
spărgea tot ce se găsea în jurul lui, ca apoi să devină brusc calm. Stările
acestea puteau deveni periculoase şi pentru el, intra parcă într-un fel de
transă. Odată, s-a dat cu capul de calorifer până când şi el şi caloriferul au
fost plini de sânge.
În 1987 Freddie Mercury a fost
diagnosticat cu SIDA. După ceva timp pielea feţei i s-a umplut de pete
întunecate care s-au extins pe nas, pe gât, pe umeri şi pe picioare. Avea
dureri groaznice, se îndopa cu calmante dar nimeni nu l-a auzit plângându-se
vreodată. Şi-a ascuns boala faţă de public, deşi zvonurile nu au întârziat să
apară, mergând pe ascuns la spital pentru tratamente. Aplica mult machiaj
pentru a nu i se vedea paloarea pielii sale. Cu o zi înainte de a muri, a făcut
public faptul că era bolnav de teribila boală. Într-o zi de duminică, pe 24
noiembrie 1991, la orele 19, s-a produs sfîrşitul unui om al cărui talent se
apropiase de genialitate. Avea 45 de ani. Funeraliile au avut loc patru zile
mai târziu, la crematoriul de pe Harrow Road din vestul Londrei, unde, în jurul
sicriului acoperit cu satin alb, preoţi zoroaştri au rostit rugăciuni
tradiţionale pentru sufletul celui plecat. Muzica a fost cea care l-a însoţit
până în ultima clipă, în capelă auzindu-se vocea Arethei Franklin cântând „Precious Lord, Take My Hand” şi „You’ve Got A Friend”. Ceremonia a fost
încheiată cu o arie de Verdi, una dintre preferatele lui Mercury.
Freddie Mercury a lăsat prin
testament ca drepturile de autor ale celui mai de succes cântec al formaţiei
Queen, „Bohemian Rhapsody”, să meargă
la Terrence Higgins Trust, un centru de tratament pentru bolnavii de SIDA.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu