Film

joi, 16 aprilie 2015

"Cartea şoaptelor", de Varujan Vosganian (Jurnal de lectură)

Editura Polirom, 2012, Colecţia Top 10+

„Povestea vieţii oricărui om e alcătuită doar în parte de ceea ce trăieşte în timp real, restul, în părţi egale, fiind alcătuit din lucrurile de care îţi aminteşti, din lucrurile pe care le speri şi din cele de care te temi.” –Varujan Vosganian – „Cartea şoaptelor”

Este suficient să citeşti „Cartea şoaptelor” ca să îţi dai seama că Varujan Vosganian este, în primul rând, un scriitor. Un scriitor de mare talent rătăcit prin meandrele vieţii politice. Mărturisesc că aveam o reticenţă faţă de literatura română, probabil din cauza lecturilor obligatorii din şcoală şi că hotărâsem că nu se ridică la nivelul operelor literare ale altor popoare. Aşa că nu am mai citit nici un scriitor român. Apoi am deschis „Cartea şoaptelor” şi nu am mai putut să o las din mână.
Romanul vorbeşte despre drama unui popor, cel armean, arătând, oare a câta oară, că omenirea nu învaţă niciodată din greşelile trecutului ba, mai mult, chiar le repetă. Toată lumea ştie despre Holocaust, îl regretă şi îl condamnă, dar oare câţi ştiu că înainte de evrei au fost armenii?
În urmă cu un secol, turcii au hotărât că armenii trebuie să dispară de pe faţa pământului, aşa că au conceput un plan de exterminare care a obligat toţi armenii de pe teritoriile stăpânite de ei să-şi părăsească propriile case şi să pornească, mari şi mici, tineri şi bătrâni, în convoaie nesfârşite, pe drumul către moarte. În urma genocidului şi-au pierdut viaţa un milion şi jumătate de armeni. Au murit seceraţi de gloanţe, de foame sau de bolile care însoţesc frigul şi mizeria. Vosganian descrie scene teribile, greu şi de citit darămite de văzut sau de trăit, cum ar fi cadavrele ce pluteau la vale pe râul Eufrat sau vinderea de către o mamă a unui copil sănătos pentru un pic de făină pentru a ostoi foamea celuilalt copil al ei, muribund. Unii armeni însă au apucat să fugă, înainte de a fi prea târziu, s-au împrăştiat în lumea largă, unii dintre ei stabilindu-se şi în România. Unii dintre ei au căutat să se integreze în noile locuri, alţii au încercat să se răzbune, cert fiind că nici un armean nu a uitat. Uitarea  nu este deloc o caracteristică a armenilor.
Anul 2015 este anul când se comemorează 100 de ani de la genocidul împotriva poporului armean, comemorare care, de altfel, se face la fiecare 24 aprilie, ziua în care a fost ucis, la doar 31 de ani şi doar pentru că era armean, cel mai mare poet al lor, Daniel Varujan.

Aşadar, o carte document care nu are cum să lase cititorul indiferent, la care se adaugă talentul imens al lui Vosganian de a spune în cuvinte ceea ce aproape că nu poate fi spus. Iar dacă Academia Suedeză decide ca, în anul comemorării genocidului, să acorde Nobelul pentru Literatură unui scriitor a cărui creaţie tratează atât de bine şi atât de frumos acest moment sângeros al istoriei, ar putea să il decerneze lui Varujan Vosganian. Căci literatura lui Varujan Vosganian este una demnă de Nobel.

You may also like

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu