Editura Polirom, 2012, Colecţia Top 10+
„Povestea
vieţii oricărui om e alcătuită doar în parte de ceea ce trăieşte în timp real,
restul, în părţi egale, fiind alcătuit din lucrurile de care îţi aminteşti, din
lucrurile pe care le speri şi din cele de care te temi.” –Varujan Vosganian –
„Cartea şoaptelor”
Este suficient să citeşti
„Cartea şoaptelor” ca să îţi dai seama că Varujan Vosganian este, în primul
rând, un scriitor. Un scriitor de mare talent rătăcit prin meandrele vieţii
politice. Mărturisesc că aveam o reticenţă faţă de literatura română, probabil
din cauza lecturilor obligatorii din şcoală şi că hotărâsem că nu se ridică la
nivelul operelor literare ale altor popoare. Aşa că nu am mai citit nici un
scriitor român. Apoi am deschis „Cartea şoaptelor” şi nu am mai putut să o las
din mână.
Romanul vorbeşte despre drama
unui popor, cel armean, arătând, oare a câta oară, că omenirea nu învaţă
niciodată din greşelile trecutului ba, mai mult, chiar le repetă. Toată lumea
ştie despre Holocaust, îl regretă şi îl condamnă, dar oare câţi ştiu că înainte
de evrei au fost armenii?
În urmă cu un secol, turcii au
hotărât că armenii trebuie să dispară de pe faţa pământului, aşa că au conceput
un plan de exterminare care a obligat toţi armenii de pe teritoriile stăpânite
de ei să-şi părăsească propriile case şi să pornească, mari şi mici, tineri şi
bătrâni, în convoaie nesfârşite, pe drumul către moarte. În urma genocidului
şi-au pierdut viaţa un milion şi jumătate de armeni. Au murit seceraţi de
gloanţe, de foame sau de bolile care însoţesc frigul şi mizeria. Vosganian
descrie scene teribile, greu şi de citit darămite de văzut sau de trăit, cum ar
fi cadavrele ce pluteau la vale pe râul Eufrat sau vinderea de către o mamă a
unui copil sănătos pentru un pic de făină pentru a ostoi foamea celuilalt copil
al ei, muribund. Unii armeni însă au apucat să fugă, înainte de a fi prea
târziu, s-au împrăştiat în lumea largă, unii dintre ei stabilindu-se şi în
România. Unii dintre ei au căutat să se integreze în noile locuri, alţii au
încercat să se răzbune, cert fiind că nici un armean nu a uitat. Uitarea nu este deloc o caracteristică a armenilor.
Anul 2015 este anul când se
comemorează 100 de ani de la genocidul împotriva poporului armean, comemorare
care, de altfel, se face la fiecare 24 aprilie, ziua în care a fost ucis, la
doar 31 de ani şi doar pentru că era armean, cel mai mare poet al lor, Daniel
Varujan.
Aşadar, o carte document care
nu are cum să lase cititorul indiferent, la care se adaugă talentul imens al lui
Vosganian de a spune în cuvinte ceea ce aproape că nu poate fi spus. Iar dacă
Academia Suedeză decide ca, în anul comemorării genocidului, să acorde Nobelul
pentru Literatură unui scriitor a cărui creaţie tratează atât de bine şi atât
de frumos acest moment sângeros al istoriei, ar putea să il decerneze lui
Varujan Vosganian. Căci literatura lui Varujan Vosganian este una demnă de
Nobel.
You may also like
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu