luni, 14 martie 2016

Edith Piaf - s-a născut pe stradă, sub un felinar, dar a ajuns să cucerească o lume întreagă. Viața scurtă și tumultoasă a unei mari artiste

La doar doi ani, Edith bea vin roșu
Era în 19 decembrie 1915, în plin război, când, la lumina unui felinar de pe strada Belleville din Paris, se grăbea să ajungă pe lume micuța Edith Giovanna Gassion, nedându-i mamei sale nici măcar răgazul să ajungă până la maternitate. Prenumele de Edith i-a fost dat după o celebră spioancă engleză a acelor vremuri, Edith Cavell. Ambii părinți erau ”artiști”, adică se chinuiau să-și câștige existența prin cântatul prin localurile Parisului, sau circul pe stradă.
La doar două luni de la naștere, Edith este dusă și uitată la bunica dinspre mamă, o femeie care nu s-a omorât cu grija pentru copil, mai ales că îi plăcea nespus să tragă la măsea. Trebuie spus că la vârsta de doi ani micuța Edith bea vin roșu cot la cot cu bunica, neapropiindu-se de apă nici măcar pentru a se spăla, fiind învățată de bătrână că apa are microbi. Părinții rupseseră relația, uitând de copila lor. Mama sa nu s-a întors la locul unde și-a lăsat copilul decât peste opt ani. Tătăl, în schimb, s-a dovedit a fi ceva mai conștient: după doi ani, vine s-o vadă și o găsește într-o stare vrednică de milă. O ia pe Edith de la bunica cea bețivă și o duce la propria lui mamă care are multă bătaie de cap în a o dezbăra de obiceiurile proaste.
S-a spus despre Edit Piaf că ar fi fost oarbă în copilărie și că s-ar fi tratat în mod miraculos, legenda aceasta fiind acreditată și încurajată chiar de către ea. Adevărul este că la vârsta de cinci ani a suferit o dublă inflamare a corneei, pentru care a trebuit să poarte timp de șase luni un bandaj pe ochi. După cele șase luni, ochii erau vindecați iar vederea nu-i fusese afectată cu nimic.
După zilele de școală, tatăl o ia pe Edith să facă împreună cu circ pe stradă, după care tot ea este cea care face cheta. Făcându-se mai mărișoară, ea încearcă să câștige bani din lăcuitul pantofilor trecătorilor sau ca vânzătoare într-o lăptărie. Nu durează mult până să înțeleagă că viața ei este cântecul și începe să dea reprezentații pe străzile Pigalle și Barrès, sau prin cazărmile pline cu soldați.
Moartea singurului copil al său, micuța Marcelle
La 17 ani are primul amant, pe ”P'tit Louis”, mai mare cu un an decât ea. Rămâne însărcinată cu ”P'tit Louis” și naște o fetiță, pe care o botează Marcelle, dar pe care o alintă ”Cécelle”. Se desparte de ”P'tit Louis” pentru un soldat dintr-o cazarmă, acesta luându-o pe Marcelle cu el. Fetița moare de meningită la vârsta de doi ani. La morgă, Edith, taie o șuviță din părul micuței. S-a spus că, pentru a-și înmormânta fetița, Edith s-a prostituat.
Urmează un lung șir de iubiri pasagere, abandonând repede un iubit pentru altul, gelozia bolnavă a unuia dintre ei făcându-l să-i fure șuvița de păr a fetiței sale moarte, în ideea că astfel o va păstra lângă el.
Edith Piaf cântând la Olympia, Paris, 1962
Edith devine Piaf
Pe când cânta la un colț de stradă, Edith este remarcată de patronul cabaretului Gerny's, Louis Leplée. Faptul se întâmpla în 1935, Edith având atunci 20 de ani. Acesta o invită să cânte în localul lui și-i dă numele de Piaf, inspirat de statura ei mignonă, măsura doar 1,47 metri. În câteva zile, de la o cântăreață necunoscută, care se chinuia pe străzi în bătaia vântului, devine o vedetă. Toată lumea vine la Gerny's s-o asculte, oameni obișnuiți dar și cele mai mari nume din industria music-hall-ului. Un an mai târziu cântă alături de Maurice Chevalier, Fernandel și Marie Dubas, înregistrând și primul disc, L'etranger, la casa Polydor.
Suspectă într-un caz de crimă
Pe 6 aprilie 1936, patronul cabaretului Gerny's, Louis Leplée, este asasinat de patru bărbați. Piaf este suspectată de poliție că ea ar fi fost cea care ar fi divulgat asasinilor faptul că Louis Leplée ar fi avut suma de douăzeci de mii de franci. Este scoasă din cauză după ce este interogată o zi întreagă. Trebuie spus că asasinii lui Leplée nu au fost găsiți niciodată. Scandalul imens stârnit de crimă o face și mai cunoscută. Este solicitată să cânte mai peste tot, dar fără a fi angajată, ci mai mult ca o atracție, ea trebuind să suporte tot felul de aluzii, glume proaste și injurii.
Câștigă ceva bani, un iubit îi compune două cântece, apoi se apucă de băut. Pierde contracte și pentru a trăi își vinde cele câteva toalete pe care și le luase în vremurile mai bune. Îl întâlnește pe Raymond Asso cu care are o relație de trei ani și care o relansează, o învață să mănânce cu furculița, să mai pună mâna pe câte o carte, să folosească un dicționar. Urmează alți bărbați, unii violenți, alții, cum ar fi jurnalistul Henri Contet, compunându-i cântece și încuind-o în casă pentru că bea prea mult.
În 1943 Piaf este înștiințată că mama ei a fost găsită moartă în stradă. Ea răspunde: ”Pentru mine mama mea a murit în ziua în care m-a abandonat.” Nu se duce nici la înmormântare, această femeie nu o interesează. În schimb, un an mai târziu, când îi moare tatăl, ros de alcool, Piaf se ocupă de funeralii, alegând pentru el celebrul cimitir Père-Lachaise.
Iubiri pasagere și ședințe de spiritism
Când îl întâlnește pe Yves Montand, Piaf vrea să facă o schimbare. De dragul lui devine cochetă și nu pune gura pe alcool timp de șase luni. Cântă împreună înregistrând succes după succes. Apoi urmează cântărețul Jean-Louis Jaubert, după care se îndrăgostește de Marcel Cerdan, campion la box, bărbat însurat și având acasă trei copii. Deși a iubit-o, Cerdan nu a vrut niciodată să divorțeze de soție, continuând să fie un soț grijuliu cu soția lui și un tată model pentru copii. Moartea lui Cerdan într-un accident de avion o trimite pe Piaf într-o disperare cruntă. Pentru că dragostea lor nu a apucat să se stingă de la sine, Piaf i-a păstrat lui Cerdan a amintire vie tot restul vieții sale, considerându-l marea ei dragoste. Timp de un an după moartea lui, ea este în degringoladă, la marginea nebuniei. Se îndreaptă către spiritism căutând să ia legătura cu el, apoi către o sectă adeptă a reîncarnării. Nu poate trăi fără bărbați, un tânăr după altul trecând prin patul ei, cel mai cunoscut fiind Charles Aznavour. Chiar se și căsătorește cu unul dintre ei, mariajul durând cinci ani. Psihanaliștii au încercat să explice comportamentul lui Edith Piaf prin prisma a ceea ce a trăit în copilărie. Multitudinea de amanți pe care îi părăsea repede și-ar fi avut cauza în abandonul ei de către propria mamă.
Edith Piaf și Theo Sarapo
Alcool, morfină, o nouă căsătorie și sfârșitul
Se reapucă de băutură, de data aceasta mult mai serios ca înainte, dar și să se drogheze, administrându-și supozitoare cu morfină, substanță pe care i-o prescriseseră medicii pentru a-i atenua durerile atroce cauzate de reumatismul deformant pe care-l avea. Banii încep să nu-i mai ajungă așa că începe să acumuleze datorii. Când îl întâlnește pe Georges Moustakis, cântărețul grec care avea să-i compună celebrul cântec Milord, ea avea 44 de ani iar el doar 24. În 1959 este operată de pancreatită. Medicii mai descoperă și un cancer generalizat. Părăsind spitalul mai are forța să înregistreze Milord. Nu se oprește din băut și anul următor, cade în comă hepatică. Doctorii reușesc să o stabilizeze și Piaf se întoarce la viața ei: amanți tineri, alcool și morfină. Un nou amant, Charles Dumont, îi scrie Non, rien de rien...
Turneul anului 1962 îl face de pe patul de boală, de unde se ridică doar pentru a urca pe scenă, unde reușește să stea în picioare doar datorită transfuziilor de sânge făcute cu o oră mai devreme. Alege să se mărite din nou, pe 9 octombrie 1962, de această dată cu Lamboukas, zis și Theo Sarapo, un tinerel de origine grecească: ea are 47 de ani, dar arată mult mai bătrână, el are doar 27. În martie 1963 este spitalizată din nou în comă hepatică. Își revine, iese din spital și bine îngrijită de soț, mănâncă o omletă. Cade din nou în comă, ajunge iar la spital, iar când este externată, e o epavă umană. Moare pe 10 octombrie 1963, într-o vilă închiriată pe Coasta de Azur. Este adusă în taină la Paris, anunțul morții ei fiind făcut în data de 11, în aceeași zi cu vestea morții lui Cocteau. Mii de oameni se perindă prin fața trupului ei îmbălsămat după care patruzeci de mii de parizieni o însoțesc pe ultimul drum până la Père-Lachaise, unde este înmormântată în același cavou cu tatăl său. Theo Sarapo este văduv și moștenitorul lui Piaf, dar nu moștenește altceva decât datorii. Vinde tot dar nu reușeste să le acopere. Pleacă în turnee pentru a face bani, se zbate, doarme în mașină pentru a economisi. În 1978 moare și el, într-un accident de mașină, fiind înmormântat, după dorința lui, în cavoul soției.

Sursa: ”Edith Piaf - l'amour toujours”, de André Larue, Editura Michel Lafont, Paris
Edith Piaf fotografiată de Jean Gabriel Séruzier în 1940
Edith Piaf și unul dintre iubiții ei, americanul Doug Davis
 Edith Piaf la primăria din Montreal 1955
Edith Piaf și Jacques Pills, primul soț
Pe scena de la Olympia în 27 septembrie 1962 

Edith Piaf și Jean Cocteau


 O repetiție acasă, pe bulevardul Lannes din Paris
 Edith Piaf în 1955
 Edith Piaf și Marcel Cerdan, marea ei iubire
 Edith Piaf și Theo Sarapo, al doilea și ultimul ei soț
 Edith Piaf și Theo Sarapo
 Edith Piaf și Theo Sarapo
Edith Piaf și Jacques Pills
Edith Piaf 1951
Edith Piaf în ziua primei sale căsătorii, alături de Marlene Dietrich

 Edith Piaf și Jean Cocteau
 Edith Piaf și Theo Sarapo
Edith Piaf și Yves Montand 
 Edith Piaf și Theo Sarapo

 Edith Piaf și Georges Moustaki pe malul mării
 Edith Piaf 1959
Edith Piaf și Theo Sarapo - căsătoria
 Edith Piaf și Theo Sarapo în ziua căsătoriei lor
 Marcel Cerdan, Edith Piaf și Joséphine Baker

 Edith Piaf la New York
  
 Edith Piaf fotografiată de Jean Gabriel Séruzier în 1940
 Edith Piaf într-un peisaj rural 1959
Edith Piaf și Theo Sarapo
 Edith Piaf bolnavă
 Edith Piaf în 1963, anul morții sale
 Edith Piaf și Theo Sarapo
 Edith Piaf - ultima fotografie
 Oameni adunați în fața casei sale din Paris după aflarea veștii morții sale pe 11 octombrie 1963
 Funeraliile lui Piaf 1963
 Funeraliile lui Piaf 1963
 Marlene Dietrich la înmormântarea lui Edith Piaf
Mormântul lui Edith Piaf din cimitirul Père-Lachaise din Paris

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu