luni, 11 ianuarie 2016

”Pătimirile Mariei Magdalena”, de Juan Tafur (Jurnal de lectură)

Editura Rao 2007
Acesta este o carte pe care orice creștin, fie el ortodox, catolic sau de alt fel, ar numi-o eretică, pentru că în ea sunt spuse lucruri care sunt în totală contradicție cu cele spuse de Biserică. Dar, până la urmă, este doar o carte, iar rațiunea și convingerile celor care o citesc, le vor da dreptul să o trateze așa cum vor: ei pot alege să o creadă, să o respingă sau să o ignore. Cărțile nu fac rău nimănui!
Evangheliile canonice și Evangheliile apocrife
Toate evangheliile, atât cele patru canonice, recunoscute de Biserică (ale lui Marcu, Matei, Luca și Ioan), cât și celelate, apocrife, au fost scrise după cel puțin 40 de ani de la răstignirea lui Isus, de către urmașii primilor săi discipoli sau discipolii acestor urmași. Cu alte cuvinte, este puțin probabil ca cei care le-au redactat să îl fi cunoscut direct pe protagonistul principal al scrierilor lor, mai ales că în Palestina secolului I media de vârstă a unui om obișnuit era tot de 40 de ani.
Atât evangheliile canonice cât și cele apocrife spun aceleași lucruri despre viața lui Isus, numai că cele apocrife adună și alte fațete ale predicilor și faptelor sale, aceste subtile discrepanțe constituind motivul pentru care, în 1546, Conciliul de la Trento le-a respins și le-a exclus din canonul oficial bisericesc.
Juan Tafur le consideră, atât pe unele cât și pe celelalte, compoziții literare concepute pentru a răspândi o învățătură pe care autorii lor o cunoșteau în grade diferite. ”Relatările lui Matei și Luca conțin numeroase pasaje identice, copiate dintr-un text anterior, cunoscut ca sursa 0, care nu a supraviețuit până în zilele noastre. Cea a lui Marcu, de la care cei doi împrumută, conține erori topografice inadmisibile pentru cineva care s-a născut în Galileea. Referințele celor trei la iudei, la obiceiurile și la riturile lor, scot în evidență faptul că nici unul nu profesa credința lui Isus”. O notă aparte o face Evanghelia lui Ioan, care propovăduiește iubirea drept calea de cunoaștere a lui Dumnezeu. Unii experți au înaintat ipoteza că adevărata autoare a evangheliei lui Ioan ar fi fost Maria Magdalena.
Isus din Nazaret – un nume incert
În roman, Juan Tafur îi transcrie numele lui Isus prin Isa, o aproximare fonetică din aramaica originală. Acesta ar fi putut la fel de bine să fi purtat și numele de Yeshua, Yoshua, Yashua sau Yahashua, nume traduse prin ”Dumnezeu este mântuirea”.
Din ce în ce mai mulți cercetători au ajuns la concluzia că ”din Nazaret” este pur și simplu o greșeală de traducere întrucât în cele mai vechi copii ale Noului Testament nu poate fi găsit nici un cuvânt care să poată fi tradus astfel. Pot fi găsiți însă termeni care pot fi traduși prin ”nazarinean”, ceea ce e cu totul altceva. Istoricul evreu din secolul I, Flavius Iosephus, autor al unui inventar al satelor din Galileea, nu include aici nici un sat cu numele de Nazaret. Nu s-a identificat nici o dovadă că pe vremea lui Isus ar fi existat vreun sat care să fi avut numele acesta.
Nazarinenii
Epitetul de ”nazarinean” face trimitere, nu la un loc geografic, ci la o confrerire spirituală din care Isus și primii săi discipoli au făcut parte. Nazarinenii erau o confrerie laică apărută încă din sec. II Î.H, care pleda pentru revenirea la rădăcinile iudaismului, întâlnirile lor având loc pe sfântul munte  Carmel. Ei se desprindeau din rândul esenienilor, unul dintre principalele curente ale iudaismului acelor vremuri, care propovăduiau proprietatea comună asupra bunurilor, credința în imortalitatea sufletului, rugăciunea continuă în căutarea și aflarea lui Dumnezeu, solidaritatea fraternă precum și respingerea cultului templului din Ierusalim, considerat plin de influențe păgâne și de corupție. Istoricul Flavius Iosephus atestă că în Ierusalim, din cei 25 de mii de locuitori ai săi, 4 mii erau esenieni. Comunități eseniene au existat în Iudeea, Galileea, Siria și Egipt, locul unde Iosif s-a refugiat cu familia sa.
Esenienii au devenit cunoscuți abia în secolul XX după ce a fost descoperită o bibliotecă de papirusuri, care rămăsese îngropată timp de două mii de ani lângă ruinele sihăstriei de la Qumran. Este vorba despre celebrele Manuscrise de la Marea Moartă, al căror conținut nu îl pomenesc niciodată pe Isus, dar relevă clar coincidența între doctrina sa și învățăturile pustnicilor de la Qumran. Aceste învățături erau atribuite unui iluminat anonim cunoscut lor ca Învățătorul dreptății. Sihăstria de la Qumran a fost rasă de pe fața pământului de către romani în anul 68, esenienii pierzându-se în negura timpurilor.
Juan Tafur a studiat filosofia în Bogotá, literatura comparată și limbile romanice în New York. A devenit specialist și în arta și cultura renașterii, cercetările sale pentru doctorat fiind efectuate și în biblioteca apostolică a Vaticanului. Citind și recitind evangheliile, atât pe cele canonice cât și pe cele apocrife, dar și concluziile altor specialiști, a identificat anumite aspecte legate de Isus și discipolii săi, cum ar fi:
- Maria Magdalena, al cărui nume real a fost Mariam din Magdala (Mariam este în aramaică), a fost una și aceeași cu Maria, sora Martei și a lui Lazăr. Ea era și verișoara tatălui Fecioarei Maria.
- Fecioara Maria și Iosif au avut o casă cu livadă în Seforis, la poalele muntelui Carmel, în Galileea, ceea ce era cosiderată a fi o adevărată bogăție, prin comparație cu ceea ce aveau ceilalți iudei. Iosif  era zidar, avea un grup de ucenici dar era și un lider, un învățător printre nazarineni, acel grup de asceți care țineau sabatul după vechile reguli.
- nunta din Cana Galileii ar fi fost de fapt nunta lui Isa cu Mariam din Magdala. Acum, și nu după naștere, ar fi venit cei trei magi care au dăruit aur, smirnă și tămâie. După nuntă, cei doi au locuit în Magdala. În roman se vorbește că Isa și Mariam au avut și un copil, născut ”într-o noapte, pe la mijlocul toamnei”, în Magdala.
- livada cu măslini, în care Isa își petrece ultima noapte înainte de a fi prins, era proprietatea lui Iosif din Arimateea, ucenic de-al lui Isus. Isa era însoțit de ucenicii lui, care dormeau, dar și de Maria Magdalena, împreună cu care s-a rugat.
- crucea pe care Isa a cărat-o pe umeri spre Golgota era doar lemnul din mijloc al unei cruci, drugul vertical. Sus, pe Golgota i s-a adăugat și lemnul din mijloc, cel orizontal. Înainte de răstignire, Iosif i-a dat lui Isa să bea o cupă cu vin în care pusese și o jumătate de grăunte de tămâie, din care acesta a băut o singură înghițitură. Când Isa a cerut apă (”Mi-e sete!”), apostolul Ioan a înmuiat un burete în cupa cu vin și tămâie și i l-a urcat la buze. Nu se pomenește de nici un burete înmuiat în oțet. Trasul la sorți de către soldați pentru a stabili cine să stea de gardă s-a datorat faptului că afară a început să plouă cu găleata. După ce ceilalți doi tâlhari au fost coborâți de pe crucile lor și a venit rândul lui Isus, Iosif a intervenit pe lângă decurion. Călăul a tăiat cu fierăstrăul lemnul pe care erau bătute în cuie picioarele. El nu stătuse pe cruce nici două ore, fapt care a stârnit mânia soldaților. Tot Iosif a fos cel care a pregătit și grota-mormânt din livada de măslini.
După 40 de zile de la răstignire, Isa a plecat: ”trecuse Iordanul și o luase prin deșert până la regatul nabatenilor. La Petra, în orașul caravanelor, luă drumul Orientului, după steaua magilor. Când căldura intră în pământ, umbla de-acum foarte departe de Israel.”
- Baraba, unul din cei doi răstigniți alături de Isa, era fiul unui rabin din Bethleem. El era șeful zeloților din Galileea, cei care erau la originea revoltelor împotriva romanilor. În Galileea și Iudeea numele lui era tuturor cunoscut și respectat, oamenii preamărindu-l în secret pentru curajul și faptele sale de vitejie. De aceea, când au avut de ales între el și Isa, l-au preferat pe Baraba.
- Lidia, soția lui Pilat, devenise o discipolă a lui Isus, după ce acesta înfăptuise ca ea să nu mai fie stearpă. De aceea Pilat ar fi ezitat să-l condamne pe Isus și s-a ”spălat pe mâini”. Pilat i-a mai făcut și o favoare acceptând ca Isus să fie răstignit în livada de măslini a lui Iosif din Arimateea.
- Golgota este denumirea în aramaică a Stâncii Căpățânii, aflată de partea cealaltă a muntelui pe care se afla livada de măslini a lui Iosif din Arimateea. Tot el a fost și cel care a plătit aurul sentinței, plată care se făcea către procuratorul Pilat pentru fiecare condamnat.
- Pilat a murit în Galii decapitat de către barbari. Caiafa a murit otrăvit de servitorul său, Malcus. Simon, Iacob și Lazăr ar fi murit în asediul fortăreței Masada.

- Pavel a devenit discipolul lui Isus după moartea acestuia, el fiind tămăduit de orbire de către apostolul Matei. Nu l-a cunoscut niciodată pe Isus, de aceea el nu a fost niciodată acceptat sau primit de Maria Magdalena. 
Antonio Ciseri - Maddalena, c.1870

You may also like
St Mary Magdalene

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu