miercuri, 13 ianuarie 2016

Povești din spatele celebrității (3): Jean Seberg – un mariaj cu Romain Gary, probleme cu FBI și sinucidere

Jean Seberg
”Să tăceți, voi, cei morți, cu tot respectul pe care vi-l datorez acum, eu sunt cel care trebuie să vorbească. Lăsați-mă să vă spun doar un cuvânt. Despre tine, despre ea, despre mine. Mai ales despre mine, cu toată modestia, cu toată umilința datorată rangului meu. Acela doar de progenitură, de nimic, de mai puțin decât nimic. Nu sunt nici diplomat, nici aviator, nici mare scriitor. Sunt doar un om viu. Cu disperare viu, care speră să trăiască în sfârșit, după atâția ani de penumbră.”
Cel care a scris aceste rânduri într-o foarte frumoasă carte, ”S. ou l'espérence de vie”, se numește Alexandre Diego Gary și este fiul a doi meteori, a doi celebri sinucigași: Romain Gary și Jean Seberg.
În 1979, poliția i-a înmânat câteva cuvinte scrise de mama sa: ”Diego, fiul meu iubit, iartă-mă. Nu mai puteam să trăiesc. Înțelege-mă. Știu că poți și știi cât te iubesc. Fii tare. Mama ta care te iubește”. Acestei scrisori de dragoste, ultima, a unei mame către fiul său, i-au trebuit aproape două săptămâni ca să ajungă la el. Trupul mamei sale fusese găsit abia pe 8 septembrie, nu departe de locuința ei, în dosul mașinii sale, un Renault 5 alb, ascuns de o pătură, la 11 zile de când aceasta plecase de acasă, de pe rue de Longchamp nr. 125, nepurtând nimic pe sub pardesiu și neavând la ea decât o sticlă de apă, după spusele iubitului ei de atunci, un individ care o teroriza, de altfel. Ahmed Hasni era suspectat de poliție de trafic de droguri, iar Jean Seberg, înnebunită, își alertase toți prietenii, convinsă fiind că, fără voia ei, ar putea fi amestecată în aceste uneltiri dubioase.
Numai că apa nu fusese ultima ei băutură. Autopsia a arătat că moartea i-a fost provocată de o combinație letală de alcool și barbiturice. Astfel se sfârșea viața acriței Jean Seberg, născută pe 13 noiembrie 1938 în Iowa și moartă la Paris pe 30 august 1979, la doar 40 de ani, imediat după ce a văzut filmul lui Costa Gavras, ”Clair de femme”, cu Yves Montand și Romy Schneider, o adpatare după romanul celui de-al doilea ei soț, Romain Gary. Atât scriitorul cât și fiul lor aveau să jure ulterior că moartea ei nu avusese nici o legătură cu filmul.
În realitate, actrița suferea teribil, mai ales la fiecare sfârșit de lună august și asta încă din 1970, an în care, la doar două zile după naștere, pe 25 august, i-a murit fetița, botezată Nina. O botezase așa după mama lui Romain Gary, cea pentru care acesta scrisese ”La promesse de l'aube”. Numai că pentru micuța Nina nu avea să fie vorba nici de vreo promisiune, nici de vreun început, ci doar de câteva ore de viață, o viață scurtă, marcată de ură și calomnie.
Calvarul lui Jean Seberg începuse de câteva săptămâni, de când FBI pornise o campanie de defăimare la adresa ei, ca urmare a faptului că actrița își pusese celebritatea în susținerea unor cauze deranjante pentru guvernul american, cum erau apărarea amerindienilor, umiliți de mai bine de două secole sau, și mai grav în ochii lui J. Edgar Hoover, șeful FBI de atunci, problema grupării The Black Panthers, care începuse să depășească granițele Americii și să neliniștească autoritățile. Și toate acestea deoarece ea avusese și o legătură amoroasă cu Hakim Abdullah Jamal, președintele Unității Afro-Americane, care o urmase pentru a trăi cu ea la Paris și despre care FBI-ul credea că avea legături cu The Black Panthers și că era tatăl copilului pe care Jean urma să îl nască. În Statele Unite, aceste zvonuri au discreditat-o total pe actriță, chiar dacă erau cu totul false: tatăl micuței Nina era amantul ei de atunci, mexicanul Carlos Navarra.
Pentru a demonstra adevărul, Jean a convocat imediat o conferință de presă în care a prezentat trupul alb al micuței Nina, pentru ca toată lumea să vadă că nu era de culoare, chiar dacă era convinsă că FBI se folosea de jurnaliști după bunul plac, aceștia fiind în stare să jure că micuța era neagră ca abanosul dacă li s-ar fi cerut. Pentru a fi sigură că nu se va întâmpla asta, a cerut ca, în timpul serviciului funerar, micuța să fie depusă într-un sicriu de sticlă.
Moartea copilului, campania murdară dusă de către FBI împotriva ei, campanie susținută de câteva cotidiene, au cufundat-o încet-încet în depresie, abuz de alcool și de medicamente. Au urmat mai multe tentative de sinucidere, toate având loc pe la sfârșitul lunii august a mai multor ani. Ultima tentativă o avusese în 1978, când se aruncase sub o garnitură de metrou, ca atâtea alte eroine obosite și sătule de ele însele.
Cariera de actriță a lui Jean Seberg a început în 1957 când regizorul Otto Preminger a ales-o din 18 mii de candidate pentru a o întruchipa pe Ioana d'Arc. Apoi a distribuit-o în adaptarea sa după romanul lui Françoise Sagan, ”Bonjour, tristesse”. Filmele nu s-au bucurat de cine știe ce succes, dar toate astea nu prea contau pentru Jean, pentru că își găsise dragostea în persoana lui François Moreuil, cu care s-a și căsătorit în 1958.

Patru ani mai târziu, avea deja una al doilea soț, iar acesta nu era un oarecine: era Roman Kacew în actele oficiale, Romain Gary pentru tot restul lumii. Născut în Lituania în 1914, acesta, la vârsta de 14 ani, a venit în Franța, țara în care mama sa avea ținea o pensiune în Nisa. Și-a luat licența în drept la Paris, iar după cel de-al Doilea Război Mondial, a devenit diplomat, ceea ce i-a permis să călătorească peste tot în lume. Astfel, cu ocazia unei călătorii la Los Angeles, a cunoscut-o și pe Jean Seberg. Au urmat căsătoria, copilul și divorțul de Jean, cariera de scriitor, Premiul Goncourt în 1975... În ultimul său roman a scris o frază care transmitea atât de bine starea lui de spirit: ”M-am distrat atât de bine, la revedere și mulțumesc”. Și atunci când, pe 2 decembrie 1980, l-a rândul lui, s-a sinucis trăgându-și un glonte în cap, la doar un an de la moartea fostei sale soții, a lăsat un bilet în care scria: Nici o legătură cu Jean Seberg. Adepții inimilor frânte sunt rugați să se adreseze în altă parte. Desigur că o putem pune și pe seama unei depresii nervoase. Dar atunci trebuie să admitem că ea durează încă de la vârsta când am devenit un bărbat adult și că mi-a permis să-mi creez cu bine opera literară. Atunci, de ce? Poate că răspunsul ar trebui căutat în titlul cărții mele autobiografice „La nuit sera calme” și în cuvintele de sfârșit ale ultimului meu roman: „Car on ne saurait mieux dire”
 Jean Seberg
 Jean Seberg
 Jean Seberg
 Jean Seberg 1963
 Jean Seberg și Romain Gary
 Jean Seberg și Romain Gary
 Jean Seberg și Romain Gary
 Jean Seberg
 Jean Seberg și Romain Gary
 Jean Seberg
 Jean Seberg
Romain Gary și fiul său, Diego, la funeraliile lui Jean Seberg 1979
Sursa: după un articol din ”Paris Match” No 3140/2009

You may also like

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu