sâmbătă, 28 noiembrie 2015

”Amantele”, de Elfriede Jelinek (Jurnal de lectură)

Editura Rao 2013, Colecția Top 10+
Titlu original: ”Die Liebhaberinnem” 1975
Cineva spunea că nu există lieratură bună și literatură proastă ci doar literatură care îți place sau nu îți place. Trebuie să spun încă de la început că nu mi-a plăcut ceea ce am citit. Da, știu că autoarea a luat Nobel pentru literatură în 2004. Cu toate acestea, nu-mi place Elfriede Jelinek. Este a doua carte a sa pe care o citesc, am mai citit și ”Pianista”, dar mi-am zis că nu trebuie să emit verdicte doar după o singură carte. Așa că am citit-o și pe a doua, iar acum îmi este clar. Găsesc că romanele ei conțin poate prea multe cuvinte vulgare și, cu siguranță, prea puțină emoție.
”Amantele” este un roman al urii, în care se desființează cam tot ceea ce ține de frumusețea și valorile vieții cum ar fi iubirea dintre soț și soție, maternitatea, puritatea oricărui sentiment; în care personajele principale, Paula și Brigitte, pornesc de la nimic, se zbat să obțină mai mult, dar sfârșesc prin a dobândi cam același nimic de la care au plecat. Modul prin care ele doresc să acceadă, chipurile, pe o treaptă mai sus în viață este unul calculat și meschin. Atât Paula cât și Brigitte vânează câte un bărbat pe care îl forțează să le ia în căsătorie rămânând însărcinate. Ambele își urăsc din tot sufletul viitorii soți deși luptă din răsputeri pentru a-i căpăta. Toată lumea urăște pe toată lumea și se folosește de celălalt din pur egoism. Da, așa o fi și în viața reală. Dar de viața reală am parte zilnic, de câte ori ies pe ușă, nu trebuie să citesc un roman pentru asta.
Consider că literatura este o artă, iar arta are menirea de a-ți înfrumuseța viața, de a-ți produce emoție, de a-ți satiface nevoia de a evada din cotidian, dacă asta este ceea ce-ți dorești. Se mai spune, de asemenea că o carte citită înseamnă și o nouă viață trăită, ori, citind ”Amantele” lui Elfriede Jelinek nu poți decât să constați că viața pe care o ”trăiești” nu este ceva ce și-ar dori nimeni, că mai adaugi o mare doză de cenușiu la viața ta.
În concluzie, aș spune că există o groază de scriitori în lumea aceasta care ar fi meritat premiul Nobel și nu au apucat să-l primească și că, mie una, îmi pare rău de banii lăsați la librărie pe cele două romane ale lui Elfriede Jelinek.

vineri, 13 noiembrie 2015

Allegory of Autumn

 Autumn, by Maureen Hyde
Falling leaves, allegory of autumn, by Hugues Merle 
 Autumn, by Arthur Hacker
 Jan Pauwel Gillemans the Younger - Vertumnus and Pomona, an Allegory of Autumn
October, by Stefan Bakalowicz 
 Tiepolo Giovanni Battista - Cupids with Grapes
Carriera Rosalba - Autumn 
 Allegory of Autumn (Ceres), by Andrea Casali
Frederick Carl Frieseke - Autumn 1914

”Children of Heaven” 1997, o capodoperă a cinematografiei iraniene

De mult timp nu am mai văzut așa un film bun! Filmul, care a cucerit o multitudine de premii prin lume și a fost nominalizat și la Oscar, pornește de la singura pereche de papucei a Zahrei, sora mai mică a lui Ali. Acesta, după ce îi ia de la reparat, îi pierde în timp ce mintea îi este ocupată cu alte târguieli. Pierderea papuceilor roz e o adevărată dramă pentru Zahra, căci nu are cu ce se încălța pentru a merge la școală. Sărăcia cruntă și necazurile din casă îi fac pe cei doi ca nici măcar să nu le spună părinților de papucei, ca să nu-i împovăreze și mai mult. Ali și Zahra sunt nevoiți acum să împartă adidașii lui, ei întâlnindu-se, alergând, în fiecare zi la jumătatea drumului pentru a și-i trece de la unul la celălalt. Ali nu poate trece cu vederea tristețea surioarei sale mai mici, căci adidașii lui sunt rupți și prea mari pentru ea, scăpându-i deseori din picioare.
Rușinată de încălțările ei, Zahra privește mai mereu la pantofii frumoși ai colegelor ei de școală. Într-o zi, își descoperă papuceii ei roz în picioarele altei fetițe. O urmărește pe drumul spre casă, vede unde locuiește și se întoarce apoi cu Ali pentru a și-i recupera. Ușa casei se deschide și pe ea iese, pentru a merge la muncă, tatăl fetiței care își croiește drum cu toiagul căci este... orb. Zahra și Ali își dau seama că ceea ce au acum în față este o sărăcie și mai cruntă, și mai disperată decât a lor așa că renunță la pantofiori.
Însă cea mai întensă scenă a filmului este aceea în care Ali participă la o concurs de alergat doar pentru că premiul pentru locul al treilea conține și o pereche de adidași care, o dată câștigați ar putea fi schimbați pe o pereche de pantofiori pentru Zahra. Nu-l interesează excursiile puse la bătaie pentru primele două locuri, el vrea cu orice preț premiul de pe locul trei. Cursa este atât de strânsă pe ultimii metri, iar Ali aleargă cu atâta disperare să prindă poziția a treia, încât nici nu-și dă seama că a terminat cursa pe locul întâi. Lacrimi de tristețe îi curg pe obraji atunci când este felicitat, când i se fac fotografii în timp ce i se înmânează cupa, fără ca cineva să înțeleagă de ce.
O poveste candidă și înduioșătoare, în regia lui Majid Majidi, avându-i în rolurile principale pe Amir Farrokh Hashemian (Ali) și pe Bahare Seddiqi (Zahra), despre lumea cea mică a copilăriei în care fericirea și nefericirea depind de lucrurile cele mai mărunte, cum ar fi ... o pereche de pantofi.

Vineri, 13 noiembrie 2015






Varujan Vosganian și-a lansat ”Cartea poemelor mele nescrise” la Iași

Joi, 12 Noiembrie 2015

Am fost acolo. Locul destinat lansării din incinta Librarium de la Palas Mall Iași a fost destul de plin. S-a umplut, aproape brusc, în jurul orei 18, de un public format în majoritate de universitari, mai bine zis, oameni de litere. Persoane cu o medie de vârstă trecută binișor de 40 de ani. Mai toți se cunoșteau între ei sau îl cunoșteau personal pe autor. Nimic rău în asta. A fost ca o lansare între prieteni. M-a frapat însă lipsa tinerilor, a celor care să vină la o lansare de carte doar din pasiune pentru lectură. De fapt mint, eram eu în situația aceasta și încă două persoane așezate undeva mai în fața mea. Doar atât.
Lansarea s-a deschis cu lectura unor poeme de către actorul ieșean Emil Coșeru și s-a încheiat cu un discurs al lui Varujan Vosganian, în care a vorbit despre debutul său târziu în literatură, despre experiența sa atât de aproape de moarte din 1989 - și de aici toată această viață care ar fi putut să nu mai fie, toată această literatură care ar fi putut să nu mai fie scrisă, despre cele două romane ale sale de dinainte de ”Cartea șoaptelor” pe care nu a vrut să le publice niciodată.

Cu această ocazie, Varujan Vosganian a făcut publică terminarea unui nou roman care va apărea la editura Polirom, precum și intenția sa de a republica tot ceea ce a scris înainte de ”Cartea șoaptelor”.
Emil Coșeru citind din ”Cartea poemelor mele nescrise” de Varujan Vosganian la Librarium din Palas Mall Iași

You may also like
"Cartea şoaptelor", de Varujan Vosganian

sâmbătă, 7 noiembrie 2015

Sunflowers

 Sergei Toutounov
 Adrienne Henczne Deak (Budapest 1890-1956) - Large Flower Piece with Sunflowers
 Antoni KOZAKIEWICZ - Uratowane gniazdko
 Bold Reds on Earthtones, by Gerhard Nesvadba
 George Dunlop Leslie - Sun and Moon Flowers
 Grégory Frank Harris (1953)
Helen Allingham - At the Cottage Door 
 Helen Allingham - Cottage, Wormley Wood
John Francis Murphy (American 1853-1921) - Sunflowers
 Kathy Anderson - Field of Gold
 Peter Grimani - Sunflowers, Oil on canvas
 Sergei Toutounov
 Sunflowers by Claude Monet 1881
Sunflowers by Sarah Lamb 
 Vase of Sunflowers, by Henri Matisse 1898
Gerhard Nesvadba

duminică, 1 noiembrie 2015

Fields of Red Poppies

 Two horses and a colt in a field of poppies, by British sporting artist Samuel Marriott (1932-1997)

An impressionist landscape of a lady strolling through poppy fields, monogrammed SEVD, 1956, oil on board
 Jan Blencowe 2008
 Field of Poppies, Isles of Shaos, Appledore by Childe Hassam
 Gerhard Nesvadba - Pathway To Poppies
 Gerhard Nesvadba - Poppies in Small
Gerhard Nesvadba - Summer Field
 Field of Red Poppies, pastel painting by artist Karen Margulis
 Georgi Petrov
 Girl with Straw Hat
 Jan Groenhart - Poppy Field
 Mary Cassatt
 Mountain Poppy Field, by Karen Margulis
 Path through the poppies, by Claude Monet
 Poppies, by Jean-Louis Courteau
 Poppy field and cabanon
Sergei Toutounov 
Tuscan tree with poppy field, by Cecilia Brendel 
 Unknown Artist - Poppy Field
Woman In A Poppy Field by Leon Giran Max