joi, 29 octombrie 2015

”Grădinile Finzi-Contini”, de Giorgio Bassani (Jurnal de lectură)

Editura Univers 2007, Colecția Cotidianul
Titlul original: ”Il giardino dei Finzi-Contini 1962
„În viață, dacă cineva vrea să înțeleagă, să înțeleagă într-adevăr cum stau lucrurile pe lumea asta, trebuie să moară măcar o dată. Și atunci, dacă așa e legea, mai bine să moară tânăr, când mai are timp înainte să se ridice și să reînvie...”
Cu „ Grădinile Finzi-Contini” Giorgio Bassani reușește să reînvie o lume idilică, trecută și poate uitată, aceea a vieții tihnite și îndestulate a unei familli de evrei dinaintea începerii celui de-al Doilea Război Mondial. Și totuși, romanul se deschide cu imaginea cimitirului ebraic din Ferrara ce adăpostește cavoul monumental al familiei Finzi-Contini, de parcă cititorul ar fi avertizat încă de la început de soarta personajelor sale. Iar ceea ce iese în evidență în legătură cu acest cavou este mai ales lipsa morților ce-i erau destinați și pe care i-a așteptat răbdător în negura vremurilor, morți care nu au mai venit, căci s-au împrăștiat în ținuturi străine, fără voia lor, fără de nume și fără de mormânt.
Este romanul vieților trăite din plin, cu tabieturi, cu avânturile tinereții, cu visele și planurile specifice vârstei, cu partide de tenis aprig disputate, cu plimbări lungi pe potecile vastelor grădini Finzi-Contini printre arborii bătrâni de cinci sute de ani, cât ținea vara de lungă, martorii tăcuți gata să adăpostească un început de iubire. E o lume în care viața și iubirea sunt descoperite încet, într-un ritm firesc.
Bassani nu aduce decât în treacăt vorba de legile rasiale ca un preambul al ororilor viitoare, ele neocupând în viața personajelor sale decât un loc marginal, cel mult sub forma unei discuții la cafea. Și totuși se simte amenințarea plutind în aer, chiar dacă eroii își văd în continuare de viață. Apoi, romanul se termină brusc, exact ca viețile evreilor smulși și transportați într-o realitate cruntă și de neînțeles, în care cei care au murit înainte devin cei norocoși, devenind astfel un roman al vieților furate, un roman despre cum a fost și mai ales despre ce ar mai fi putut încă să fie.
Romanul a fost ecranizat în 1970 de Vittorio de Sica fiind distins cu premiul Oscar pentru cel mai bun film străin.



Un comentariu: