joi, 4 iunie 2015

De ce nu e bine să citești cărți

Nu, nu e bine să citești. Chiar deloc nu e bine! Mai ales să citești din copilărie. De ce? Pentru că, pe neobservate, cărțile îți modelează caracterul. Cu fiecare carte citită, începi să delimitezi foarte bine ceea ce e bine de ceea ce e rău, moralul de imoral. Începi să vrei să te îmbunătățești ca ființă umană. Începi să fii idealist, să sari imediat în apărarea celui căruia i se face o nedreptate, deși nu ești obligat. Devii civilizat și corect cu ceilalți, respectându-i. Începi să te dai și peste cap numai să îți respecți cuvântul dat.  Începi să vorbești corect limba română. Devii punctual și responsabil. La serviciu, încerci să-ți faci cât mai bine treaba spunându-ți mereu că trebuie să-ți faci datoria, chiar dacă ceilalți mai trag chiulul, chiar dacă ești bine plătit sau nu.
Apoi se petrece inevitabilul: începi să ai așteptări de la cei din jurul tău. Ți se pare normal ca, dacă tu nu profiți de alții, nici alții să nu profite de tine; ca, dacă tu te implici mult, așa să facă și ceilalți; ca, dacă tu îi respecți pe ceilalți și ei să te respecte pe tine; ca, dacă tu spui adevărul, să nu fii mințit în față. Mai mult, începi să te evidențiezi: de exemplu, dacă cineva strănută, imediat are parte de urări precum Sănătate! sau Noroc!. Tu rămâi singurul care tace, căci Aurelia Marinescu, în al ei Codul bunelor maniere, ți-a spus clar că, atunci când o persoană strănută, de fapt, se simte jenată și atunci este elegant ca cei din jurul ei să nu-i augmenteze jena cu nici un fel de urare prin care să îi arate că nu le-a scăpat deloc momentul. Tu rămâi singurul care tace și simți privirile celorlați ațintite pe tine, priviri care spun: ”Bă, ce mocofan e ăsta, nici măcar un Noroc!, acolo, nu vrea să zică!”. Cine naiba te-a pus să citești Codul bunelor maniere? Nimeni. Ți-ai făcut-o cu mâna ta!
Cu limba română te arzi și mai rău! Sesizezi fiecare greșeală, te dor urechile când auzi ”Ce m-am mai râs!” sau ”Eu am hambiție, nu glumă!”. Ba chiar începe să devină glumă! Auzi așa ceva azi, auzi așa ceva mâine, tu reziști stoic: nu corectezi pe nimeni, doar vreun rictus al feței poate te trădează. Dar cine să te observe, când toți sunt preocupați doar de propria lor persoană? După un timp, îți faci curaj să îndrepți cât de cât lucrurile: ”Stimată doamnă, nu e corect să spuneți Ce m-am mai râs!, ci Ce am mai râs!”. Îți faci curaj pentru că o vezi bine dispusă și îți închipui că nici un om normal la cap nu e dispus să perpetueze în aceeași eroare. Mare greșeală!!! Îți dai seama pe loc că ai comis ireparabilul când îți trântește printre dinți: ”Serios? Iaca la mine așa e corect!”. Din nou, cine te-a pus? Nimeni! Iar ți-ai făcut-o cu mâna ta. Măcar dacă de-a doua zi ai auzi forma corectă, dar nimic. Ești condamnat să auzi mereu ”Ce m-am mai râs!”.
După un timp, îți dai seama că ești în minoritate. Că doar tu mai poți să porți o discuție și despre altceva decât ce se dă cu o seară înainte la TV. Ți se pare o crimă că doar tu știi că a existat un Victor Hugo, un Marcel Proust, o Virginia Woolf sau o Jane Austen. De fapt, nu ești deloc în minoritate, ești de-a dreptul singur. Singur împotriva tuturor. Căci observi că se face un fel de alianță împotriva ta. Devii ”Ia uite, ce deștept se mai crede și ăsta!”. Devii ținta bârfelor, ești săpat, se urmărește excluderea ta. Ce să-i faci? Dacă nu ești din lumea lor!! Ai avut ocazia să fii și nu te-ai străduit destul. Ce-ar fi fost dacă trăgeai și tu o bârfă, dacă mai mințeai și tu cu orice ocazie ca să tragi și tu un folos cât de mic, dacă dădeai și tu ceva mai vârtos din coate (eventual, coatele să nimerească concurența în plină figură) ca să urci o treaptă cât de mică pe scara socială, dacă râdeai și tu de unul ca să-i distrezi pe ceilalți, dacă îți transformai gura într-o ventuză veșnic fixată pe fundul șefului? Chiar? Ce-ar fi fost? Dar nu, tu nu faci compromisuri, tu vrei cu orice preț să mergi pe drumul drept, chiar dacă se cheamă că ai ales calea cea grea. Și nu te superi deloc când altul este promovat, chiar dacă e cel mai idiot dintre toți. Păi de deștepți au ei nevoie? Dacă nu-i pot manevra cum vor ei? Dacă se prind când sunt duși cu preșul? Dacă se-apucă să spună adevăruri deranjante în interesul tuturor și nu în interesul celor câțiva ”aleși”? Păi vezi? Dacă te mai gândești nițel, nici tu însuți nu te-ai promova.
Dacă ai ajuns la un așa hal de concluzie înseamnă că deja gândești prea mult. Și asta numai de la cărți ți se trage. Deci, ce-ai de gând să faci? Mai citești vreo carte sau nu mai citești? Te întrebi dar tu știi deja de mult răspunsul.

Joi, 4 iunie 2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu